⧫ Reportajele mele (1927-1938)
Considerat de contemporani Prințul reportajelor, F. Brunea-Fox a fost unul dintre cei mai buni reporteri români din secolul al XX-lea și părintele-fondator al reportajului literar românesc. Pe numele său adevărat Filip Brauner, F. Brunea-Fox s-a născut pe 18 ianuarie 1989 într-o familie de intelectuali evrei din Chișinău, a crescut în mahalaua Romanului, a terminat liceul la Iași și debutat în presă, la doar 19 ani, în revista Arena condusă de celebrul Pamfil Șeicaru. Plecat în București imediat după absolvirea liceului, Brunea-Fox se va înscrie la facultate, dar va abandona studiile pentru a se dedica jurnalismului. Remarcat de celebrul Constantin Mille datorită talentului său literar autentic, F. Brunea-Fox va trece imediat de la amatori la profesioniști și va publica, în Dimineața și Adevărul, reportaje ample în care limbajul său riguros, gazetăresc, se va suprapune peste un umor ghiduș moldovenesc și o cultură vastă și rafinată, formând împreună un stil aparte, savuros și efervescent, apreciat deopotrivă de cititorii împătimiți ai gazetelor și de marii scriitori ai vremii.
Scriitor din creștet până-n tălpi (Radu Popescu), poet de cea mai autentică vibrație(Aurel Baranga) și însetat de noutăți(Tudor Teodorescu-Braniște), jurnalistul F. Brunea-Fox nu se va lăsa orbit de calitățile cu care a fost din plin înzestrat și va intui că meseria pe care și-a ales-o înseamnă muncă grea, de teren, îndemânarea de a discerne realitatea de ficțiune, o infinită răbdare și multă, extrem de multă documentare. Preocupat de subiecte delicate care au stârnit curiozități și controverse, reportajele lui Brunea ne dezvăluie o lume invizibilă, plină de oameni ciudați, uitați de răsfățații sorții sau tăiați cu o linie de pe lista de priorități a autorităților vremurilor. În reportajul Cinci zile printre leproși, F. Brunea-Fox omul este șocat de starea mai mult decât jalnică a bolnavilor care nu se pot întreține cu banii puțini, alocați de Ministerul Sănătății, în timp ce F. Brunea-Fox jurnalistul încearcă să găsească o explicație deselor evadări din leprozeria de la Lărgeanca, despre care aflase de la o doamnă venită la ziar pentru a se plânge de organele sanitare din urbea dunăreană unde locuiește, care îi lasă pe leproși să hoinărească prin oraș.
Neîncrezător în vorbele vizitatoarei, dar impresionat de boală și bolnavi și hotărât să descopere tâlcul întâmplării, F. Brunea-Fox se va duce la leprozerie, iar după o săptămână trăită printre nefericiții bolnavi, va scrie și va publica un reportaj care va stârni în cititori mila și indignarea, trăgând un semnal de alarmă statului, urnindu-l din nepăsare și îndemnându-l să facă ceva mai mult decât nimic. Ecoul puternic al acestui reportaj – cel mai cunoscut dintre toate -, împreună cu alte ecouri, mai mici, ale reportajelor despre viața de noapte a prostituatelor Bucureștiului, despre sărăcia lucie a mamei celor patru copilași născuți într-o dărăpănătură a unui satului muribund Pătîrlagele sau luxul exorbitant al nababului Ali Kadri din Ada Kaleh, ajund din barcagiu, milionar, îl vor ridica pe F. Brunea-Fox în rândul vocilor care știu să se facă auzite, o glorie de scurtă durată, care se va diminua treptat, după interzicerea, în 1937, a cotidianelor Dimineața și Adevărul și va dispărea încet, încet, după 23 august 1944. Reporter și traducător, autor al celebrei cărți Orașul măcelului (Jurnal al rebeliunii legionare din 1941 din București) publicată în) 1944, F. Brunea-Fox va înceta din viață în ziua de 12 iunie 1977 și va lăsa în urmă numeroase reportaje literare publicate în presa interbelică, cele mai reprezentative fiind incluse în acest volum ai anilor de vârf ai publicistului scriitor. Surprinzător, deși au fost scrise într-un secol trecut, reportajele Prințului încântă, pe rând, fiecare generație, iar subiectele altor vremuri, bine alese și literar povestite, sunt de actualitate.
„Peste cîteva minute va stopa, ca să-și continue drumul imediat, spre frontieră desigur, rapidul vertiginos, cu vagoane de lac și caschete englezești la ferestre. Moment de tăcere solemnă pentru gloata de pe peron, ca la apariția în suburbie a unui cortegiu funerar de clasa întîi, cu dric de salon și cai de mare ținută.” (F. Brunea-Fox, Reportajele mele (1927-1938), p.214)
Magda Lungu, 07 octombrie 2018
F. Brunea-Fox – „Reportajele mele (1927-1938)”
Editura Eminescu, 1979, 376 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu