⧫ Sărbătoarea continuă
Publicată postum deși a fost scrisă prin anii 1960, această colecție de amintiri din anii petrecuți de Ernest Hemingway la Paris, în perioada 1921-1926, include, pe lângă secvențe autobiografice înduioșătoare, și câteva fragmente inedite despre Gertrude Stein, Ford Hermann Hueffer, Ernest Walsh, Ezra Pound, James Joyce, Scott Fitzgerald sau Ezra Pound, celebrii săi contemporani.
Foarte sărac și totuși foarte fericit, Hemingway a locuit la Paris, în perioada 1921-1926, într-o cameră de lucru închiriată la mansarda hotelului în care a murit Verlaine. Extrem de friguroasă iarna, sufocant de caldă vara și urât mirositoare în tot timpul anului din cauza toaletelor turcești, camera avea avantajul de a-i oferi chiriașului scuza perfectă pentru a sta cât mai departe de casă și de a căuta un loc liniștit și curat, în care putea servi un mic dejun ieftin, urmat de o cafea neagră și fierbinte, pe care o lungea până când termina de scris un episod dintr-o povestire în lucru sau toată povestirea, dacă era una nouă și încăpea în doar câteva pagini.
După o zi bună de muncă, încântat și liber să rătăcească prin Paris, scriitorul se plimba pe aleile parcului, intra în muzee pentru a admira picturile celebre ale impresioniștlor ca Manet și Monet sau o vizita pe Gertrude Stein, în apartamentul său de lucru de pe rue de Fleurus, numărul 27. Masivă și greoaie. miss Stein vorbea într-una, amestecând lucrurile practice cum ar fi procurarea de haine ieftine, dar de calitate, cu pictura modernă și literatura contemporană. Scriitoare de origine germană și cu o personalitate puternică, miss Stein l-a îndrăgit foarte tare pe american, iar Hemingway, care a lucrat în tinerețe ca jurnalist al unor agenții de presă, a răsfățat-o, în cei trei sau patru ani în care au fost prieteni buni, cu detaliile amuzante și voioase ale mersului lumii în care trăia și despre care scria.
În afara de Gertrude Stein, o altă mare doamnă a literaturii, Sylvia Beach, i-a oferit viitorului romancier acces nelimitat în librăria-bibliotecă de pe rue de l'Odéon, numărul 12, un loc vesel și călduros, cu rafturi peste rafuri de la podea până în tavan, umplute până la refuz cu cărți, pe care tânărul le putea împrumuta și citi, urmând să cumpere, când dispunea de bani, doar acele volume pe care și le-ar fi dorit în propria sa bibliotecă. Cititor împătimit, Hemingway a descoperit în perioada parizană, în rafturile Sylviei, scriitori consacrați ai literaturii universale, dar și nume noi, necunoscute, care urmau sau nu să treacă de proba timpului.
În paralel cu lectura cărților Sylviei sau a celor cumpărate cu câțiva franci, de la o tarabă de pe chei, care vindea cărți uitate de clienți prin camerele de hotel, o altă distracție a soților Hadley și Ernest Hemingway a fost pariatul pe cai de curse, un obicei care le-a adus câteva câștiguri norocoase, dar la care au renunțat pentru a-și putea plăti chiria sau pentru a putea cumpăra cele necesare traiului de zi cu zi. Sărăcăcios îmbrăcat și mai tot timpul flămând, Hemingway s-a descurcat cum a putut cu puținii bani câștigați pentru articolele și povestirile sale, vândute ziarelor și editurilor, dar n-a renunțat cu niciun chip nici la visul de a fi recunoscut ca scriitor, nici la cafenelele în care i-a plăcut atât de mult să asculte oamenii vorbind și să le scrie poveștile de viață.
Aici, printre băuturi sau cafele sau ceaiuri, după dorințe sau putințe, tânărul viitor romancier, l-a întâlnit pe celebrul critic și scriitor englez Ford Hermann Hueffer, cunoscut sub pseudonimul Fox Madox Ford, și pe nu mai puțin celebrii Ezra Pound, un prieten de nădejde și un om foarte săritor, pe poetul Ernest Walsh, un irlandez înflăcărat și unul dintre editorii unei revistei americane, pe Ralph Cheever Dunning, un poet care fuma opiu și uita adesea să mănânce, pe James Joyce ulisianul și pe blondul Scott Fitzgerald. Uimit de simplitatea acestor oameni celebri, apoi contrariat, iar în final amuzat. deși îi descrie, pe fiecare dintre ei. cu calități și defecte, un loc aparte îi este oferit romancierului Scott Fitzgerald, un irlandez terorizat de nevastă-sa, Zelda, care îl îndemna să bea în neștire, iar când era trează, se simțea amenințată de scrisul romancierului.
Triste sau vesele, iar pe alocuri incredibile, feliile de viață ale scriitorilor contemporani celebri, cu care Hemingway s-a întâlnit sau s-a împrietenit în perioada pariziană, sunt cuceritoare pentru că descriu umanul, cu toate paradoxurile sale. Și împreună cu amintirile despre soție, micuțul Bumby și cele personale, ale lui Ernest la începuturi, alcătuiesc acest album superb, al unei perioade care ar fi putut fi dezolantă, dar care, privind în urmă, s-a dovedit a fi una fericită, magică.
„Să descoperi atâția scriitori care-ți deschideau o lume nouă, și asta într-un oraș ca Parisul, unde puteai avea un stil de viață decent și care funcționa oricât de sărac ai fi fost, era ca și cum ai fi primit în dar o comoară.” (Ernest Hemingway, Sărbătoarea continuă, p.152)
Magda Lungu, 4 decembrie 2021
Ernest Hemingway – Sărbătoarea continuă
Editura Polirom, 2019, 249 pagini
Traducere din limba engleză de Ionuț Chiva
| Serie de autor ⊰ «Ernest HEMINGWAY» |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu