⧫ Puhoaiele primăverii
Publicat de Hemingway în 1926, Puhoaiele primăverii este unul dintre primele romane ale scriitorului american și pare, prin stilul direct și lipsit de stilizare, un fel de primă schiță a unui roman mai amplu. Spun pare, pentru că, deși Hemingway a adoptat un limbaj simplu și aproape lipsit de sclipicioasele figuri de stil care ambalează atractiv un text, poveștile de viață celor doi bărbați proveniți din lumi diferite, un scriitor și un veteran de război, care se întâlnesc întâmplător într-o tavernă, alcătuiesc un miniroman serios și sensibil, care te prinde. Iar printre capitole, autorul a intercalat niscaiva discuții fictive cu cititorul, care distrează, stârnesc curiozitatea și mențin atenția trează.
Doi în unu, miniromanul puhoaielor ne face cunoștință cu doi bărbați care se întâlnesc în taverna lui Brown, fiecare dintre ei ducând în spate un trecut presărat cu întâmplări interesante, numai bune de povestit. Yogi Johnson, veteran de război, este muncitor în fabrica de pompe din Michigan, locul în care muncește și scriitorul Scripps O`Neil. Plecat pe jos, într-o dimineață de iarnă, din orășelul Mancelona către Chicago, cu gândul de a-și cumpăra un teren în Loop, un district cu magazine și manufacturi, Scripps s-a afundat până la genunchi în zăpadă, în fața unei gări pe care scria Petoskey. Supărat că a fost părăsit de nevastă și cu o pasăre sub cămașă, culeasă aproape înghețată de pe șinele de cale ferată, Scripps mai avea doar patru sute cincizeci de dolari în buzunar când a zărit, peste stradă de frizeria lui McCarthy`s, taverna lui Brown.
Flămând și obosit, Scripps O`Neil a cerut de mâncare pentru el și pentru pasăre, iar cât timp a fost servit, a stat la povești cu Diana, cea mai bătrână dintre chelnerițe. A doua zi, ceva mai odihnit, și-a căutat de muncă și a găsit un loc bunicel la fabrica de pompe din Petoskey. După prima zi de lucru, către seară, tânărul s-a reîntors la taverna lui Brown, a regăsit-o pe Diana și s-a bucurat nespus de mult că a fost așteptat cu atâta nerăbdare. În ziua în care s-a însurat cu femeia, Scripps a mai cunoscut o chelneriță, pe Mandy. Mult mai tânără și mai simpatică decât Diana Scripps, Mandy avea un talent ieșit din comun: știa să povestească despre articolele și cărțile pe care le citea și vorbea cu atât de multă plăcere despre lecturi și scriitori, încât l-a cucerit pe Scripps.
În tot acest an în care scriitorul a luat-o de mai multe ori de la capăt, Yogi Johnson, colegul de la fabrică, s-a întâlnit cu prietenii săi indienii, care i-au ascultat cu interes amintirile neplăcute, adunate în cei doi ani în care a luptat pe front. Împinși de societate la marginea civilizației, indienii americani trăiau în apropierea orașului Petoskey, dincolo de golful Little Traverse, după dealurile cu pini, și coborau în oraș pentru un biliard și-o bere, la care Yogi Johnson era bine venit pentru că nu se dădea în lături de la distracții și discuții cu și despre pieile roșii. Prieteni buni cu Johnson, pe care îl numeau Șef alb, indienii din Petoskey i-au povestit muncitorului despre tradițiile și obiceiurile lor, din ce în ce mai greu de păstrat și de transmis urmașilor unui neam condamnat să dispară.
Printre poveștile de viață ale celor doi bărbați, veteranul și scriitorul, sunt inserate, din loc în loc, discuții ale scriitorului cu cititorul, niște paragrafe cuprinse între paranteze rotunde sau precedate de cuvintele „Nota autorului”, „Nota autorului pentru cititor”, „P.S. De la autor către cititor” sau „P.S. către cititor”. Amuzante pentru că rup ritmul și interesante pentru că lămuresc câteva particularități ale romanului, în particular, sau informează curioșii despre lumea scrisului, în general, aceste paragrafe ascund dezamăgirea tânărului Ernest Hemingway care, deși la început de drum, este conștient că are de luptat cu prejudecățile cititorilor și cu faima scriitorilor deja consacrați, dacă dorește, cu adevărat, să devină un nume cunoscut în literatură.
„Yogi Johnson merge pe strada liniștită, cu brațul petrecut pe după umerii indianului celui mic. Indianul cel mare pășește alături. Noaptea rece. Casele orașului, cu jaluzelele trase la ferestre. Indianul cel micuț, care-și pierduse brațul artificial. Indianul cel mare, care fusese și el în război. Yogi Johnson, care fusese și el în război. Cei trei merg, merg, merg. Unde se duceau?” (Ernest Hemingway, Puhoaiele primîverii, p.101)
Magda Lungu, 27 octombrie 2018
Ernest Hemingway – Puhoaiele primăverii
Editura Polirom, 2014, 128 pagini
Traducere din limba engleză de Dan Sociu
Serie de autor ⊰ «Ernest HEMINGWAY» |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu