⧫ Pentru cine bat clopotele
În timpul războiului civil din Spania anilor 1930 dintre fasciști și republicani, profesorul universitar Robert Jordan, înrolat voluntar pentru a lupta împotriva regimului lui Francisco Franco, primește misiunea de a arunca în aer un pod. Alăturându-se grupului de luptători de gherilă conduși de Pablo, americanul o va cunoaște pe Maria, femeia care îl va ajuta, în mai puțin de patru zile, să privească lumea cu alți ochi.
Podul de metal, cu un singur arc și cu o gheretă de santinelă la fiecare capăt, destul de larg încât să poată fi traversat de două mașini una lângă alta, unea cele două maluri ale unui defileu adânc, săpat abrupt în munte de un pârâu care curgea năvalnic către un râul care îl aștepta lângă trecătoare. Tânărul american știa prea bine podul, îl traversase cu piciorul în drumul spre La Granja, în 1933, îl văzuse în schițe și citise despre el, iar când a primit de la generalul Golz ordinul de a-l arunca în aer, primul său gând a fost că misiunea va fi o nimica toată. Abia după ce Golz i-a explicat solicitările fizice și psihice impuse de dificultățile și riscurile misiunii a început să se îngrijoreze.
Călăuzit în munți de bătrânul Anselmo, RobertoJordan, un tânăr înalt, blonduț și slăbuț, a evitat armata generalului Franco, a reușit să se strecoare până aproape de pod, l-a găsit neschimbat față de cum era odinioară și a cerut sprijin de la un grup de gherilă condus de Pablo. La fel de înalt ca americanul, dar solid, cu nasul strâmb din cauza unei lovituri de pumn care și-a nimerit ținta și cu o cicatrice care șerpuia prin barba țepoasă, Pablo l-a cântărit din ochi pe Roberto, după care i-a condus pe el și pe bătrânul Anselmo în tabăra sa, improvizată într-o peșteră mare, păzită cu strășnicie și ascunsă la fel de bine ca vizuina unui urs. Aici, la poalele peretelui stâncos, Robert îi va cunoaște pe oamenii lui Pablo și pe Maria, fetișcana salvată de luptătorii de gherilă dintr-un tren de prizonieri și cărată în spate, pe rând, de fiecare dintre ei, din vale până în creierii munților.
Unicul copil al primarului republican dintr-un orășel spaniol, Maria și-a văzut amândoi părinții împușcați de cei din guardia civil după care, de parcă spaima și durerea n-ar fi fost de-ajuns, a fost târâtă de falangiști în frizeria din mijlocul orașului și rasă în cap cu briciul, apoi bătută și violată cu bestialitate. Trimisă la închisoarea din Valladolid, Maria a încetat să mai spere că va mai trăi cândva și o altfel de viață, iar când a fost salvată din tren de oamenii lui Pablo, era aproape moartă și nu mai știa decât să plângă. După primele luni în munți, timp în care a fost hrănită și îngrijită, copila a început să vorbească, iar peste doar câteva săptămâni, s-a oferit să o ajute pe femeia cu Pablo cu treburile gospodărești. Senină și liniștită în ziua în care l-a întâlnit pe Robert Jordan, Maria este impresionată de firea glumeață a americanului și se îndrăgostește de el, și el de ea, iar povestea de dragoste a celor doi tineri, profundă și inocentă deși împrejurările nu sunt tocmai fericite, mai alungă o parte din gândurile negre ale bărbaților din jurul lor.
Roman de dragoste printre obuze, la granița dintre viață și război, Pentru cine bat clopotele este unul dintre romanele care m-au impresionat teribil. Pentru că Robert Jordan, voluntar într-un război cu care nu are nicio legătură, atunci când nu se gândește la pod sau la Maria, meditează la cruzimea nejustificată a oamenilor capabili de orice, în numele unui ideal pe care nu-l înțeleg prea bine, la rostul vieții și la tot ce contează cu adevărat. Interesantă de urmărit de-a lungul romanului este lupta psihologică dintre Pablo și Robert Jordan care, deși se află de aceeași parte a baricadei, sunt când prieteni, când dușmani, în funcție de crezuri și de propriile lor interese. Întovărășiți după ce Pablo dispare cu tot echipamentul lui Robert Jordan, apoi reapare doar cu o parte din el, cei doi bărbați își unesc forțele și aruncă podul în aer, apoi se despart pentru a nu se mai reîntâlni niciodată. Rănit și singur, Robert Jordan este lăsat în urmă, în timp ce Pablo și cei câțiva luptători supraviețuitori reușesc să fugă în munți, împreună cu Maria.
”Dincolo de «acum» nu mai e nimic. Cu siguranță nu există nici un «ieri» și nici «mâine» nu există. Cîți ani trebuie să treacă pînă să-nțelegi asta? Nu există decît acum și dacă «acum» înseamnă doar două zile, atunci două zile o să țină și viața ta și totul va respecta proporțiile astea. Așa se trăiește viața în două zile.” (Ernest Hemingway, Pentru cine bat clopotele, p.205)
Magda Lungu, 26 octombrie 2018
Ernest Hemingway – Pentru cine bat clopotele
Editura Polirom, 2014, 568 pagini
Traducere din limba engleză de Ionuț Chiva
| Serie de autor ⊰ «Ernest HEMINGWAY» |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu