Geo Bogza

⧫ Cartea Oltului

Scrisă în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial și publicată în 1945, Cartea Oltului este o impresionantă monografie a râului martor la evenimente istorice care au schimbat geografia României. Însoțindu-l în curgerea lui de veacuri, de la izvoarele din munți până la vărsarea în Dunăre, Geo Bogza i-a fost tovarăș râului în călătoria sa zbuciumată, a ascultat împreună cu el basmele și legendele românilor de pe ambele maluri și coborând adânc, în folclor sau istorie, ori admirând natura sălbatică prin care apele și-au deschis drum, a nemurit Oltul într-o splendidă operă literară în proză, o capodoperă stilizată în ritm de poem, solemnă și vastă ca o tragedie greacă.

Legenda spune că Oltul n-a fost dintotdeauna râu, ci un flăcău chipeș și ager la minte, frate cu Mureșul cel sensibil și visător. Când tatăl celor doi prinți, împăratul, nu s-a mai întors din război, împărăteasa și-a trimis băieții să-l caute împreună și să-l aducă acasă, dar ei nu s-au înțeles asupra drumului de urmat și s-au despărțit. Când a aflat împărăteasa că băieții i-au nesocotit sfatul, tare s-a mai mâniat și i-a blestemat să se transforme în râuri, la fel de nepotolite ca lacrimile ei plânse de dorul împăratului și de necazul pricinuit de neascultarea prinților. De atunci, Mureșul curge liniștit la vale, iar Oltul spumegă neîntrerupt, împlinindu-și destinul pe care el și l-a ales. Cunoscându-i prea bine legenda, Geo Bogza a personificat Oltul și ni l-a înfățișat în șapte răstimpuri, simbolizând cele șapte etape pe care râul le parcurge din locul smintit al izvorârii până când își găsește liniștea eternă, îmbrățișat cu totul de apele primitoare ale Dunării.

Și a plâns Oltul omului tot ce avea pe suflet

Pornit la drum, cu Oltul, în vara anului 1939, Geo Bogza și-a întânit pentru prima oară râul în Hășmașul Mare, muntele ivit de-a dreptul din câmpie, impresionant perete de piatră, înalt, uriaș și masiv, dominând nordul și răsăritul. De la izvorul de sub rădăcina unui brad și până la poalele muntelui, coborând amețitor, Oltul se află în treapta minerală a vieții lui, o etapă în care, abia țâșnit în lume, învață să curgă pe lângă vitele voșloberanilor, păstorii unui sat de dincolo de coline, speriat de furtunile năpraznice care smulg brazii din rădăcini. Copil al apelor, Oltul crește din munte până în valea lui Wagner de unde, cu ceva mai mult curaj, se va îndrepta către miazăzi, de-a dreptul prin munții vulcanici după ce, mai întâi, s-a odihnit curgând somnoros prin pacea marilor văi. Este treapta vegetală a Oltului în care el devine un râul puternic, cu care nimeni n-ar mai putea îndrăzni să se măsoare.

Lung de 15 kilometri, Oltul întâlnește în cale mina de aramă de la Bălan și primele așezări omenești pe care le va ferici cu apele lui purtătoare de pește și viață, apoi le va lăsa în urmă pentru a intra în câmpie. Aici, Oltul va trece printre așezări și ogoare, trăgând o dungă adâncă de viață, dinspre miazănoapte spre miazăzi, însuflețind satele și participând la marile întâmplări ale ținutului pe care îl străbate. Și tot aici, în câmpie, Oltul va cunoaște primul oraș, Miercurea Ciucului, apoi, încântat de cât a crescut, se va repezi în munții vulcanici pentru a-și limpezi apele și pentru a deschide drum căii ferate și șoselei. Lung de o sută de kilometri, Oltul trece mândru printre carierele de piatră de la Bixad, apoi salută orașul Sfântu Gheorghe care îi cinstește trecerea botezându-și cu numele lui echipa de fotbal. Tulburat de prețuirea primită și uitându-și, pentru o clipă, menirea, Oltul se întoarce dintr-odată spre miazănoapte întrând în treapta biologică a vieții lui frământate.

Este etapa în care Oltul regretă drumul ales și se întoarce spășit, dar hotărât să-și găsească fratele. Așa spune legenda celor doi frați râuri, Oltul și Mureșul. Dincolo de legend, Oltul trece prin Țara Bârsei, privește uimit cărămidăriile de la Aita Mare, iar cu dor de păstori și de copilăria la care nu se mai poate întoarce, crește și crește, până ajunge lung de 200 de kilometri. Larg și adânc acum, împăcat pe deplin cu trecutul, Oltul întră în etapa spirituală a vieții lui și se întoarce din nou, mult mai matur și pregătit să înfrunte Munții Perșani cu oamenii și legendele lor. Toată întinderea de pământ dintre munți și coline, a lui, este Țara Oltului, un ținut de o frumusețe unică pe care îl străbate ca un zeu al apelor, urmându-și călătoria neîntreruptă, continuată cu treapta marii istorii, în care Oltul traversează Carpații, și cu treapta reîntoarcerii în cosmos, în care enormul râu, obosit de drum, dar împăcat cu toate câte le-a văzut pe lume, se va dărui Dunării, încetând să mai existe.

Urmând cursul Oltului, de la ivirea lui pe lume până la vărsarea în Dunăre, trăindu-i viața zi după zi și, împreună cu ea, toate întâmplările care au început ori s-au sfârșit cu Oltul, Geo Bogza a adunat în acest jurnal de călătorie oameni și natură, legende și adevăr, gânduri și emoție, toate îmbogățite până la sublim, iar pentru că această capodoperă trebuia să poarte un nume pe măsură, l-a ales pe cel mai potrivit.

„De pe culmile Hășmașului Mare, și până în câmpiile îndepărtate unde viața i se sfârșește, drumul Oltului prin lume e un cântec neîntrerupt, un lung poem simfonic căruia mereu i se adaugă noi melodii și teme, reluate de tot mai multe și desăvârșite instrumente, încât întreg cântecul crește, se amplifică și se revarsă peste maluri, ca însuși mersul, mereu sporit, al apelor sale.” (Geo Bogza, Cartea Oltului. p.121)

Magda Lungu, 14 septembrie 2018

Geo Bogza – „Cartea Oltului”

Editura Litera, 2012, 354 pagini

Tweet