⧫ Băieții de pe strada noastră
Fascinant acest roman al generațiilor, în care literatura reușește să comprime, într-o singură poveste, câteva sute de ani de istorie care a fost odată. Pentru că, spune atât de bine Naghib Mahfuz: Marele păcat al străzii Al-Gabalawi este uitarea… . Conducător nevăzut și străbunul tuturor, Al-Gabalawi, un bărbat cum nu s-a mai văzut altul, și-a chemat într-o zi feciorii în sala de jos din Casa cea Mare și, necruțător cu Idris, fiul cel mai mare și moștenitorul de drept al grădinilor sale, a poruncit ca de administrarea moșiei să se ocupe Adham, fiul cel mai mic și singurul dintre frați care știa să scrie și să socotească. Gâlceava stârnită de conducător între băieții din Casa cea Mare va coborî, în strada Al-Gabalawi, de îndată ce Adham va fi și el izgonit de pe moșie de tatăl său, care l-a prins în camera secretelor. Sărac și hărțuit în permanență de Idris, fratele cel mare și dușmanul său de moarte, Adham se chinuie să supraviețuiască dar, în același timp, se luptă să recâștige încrederea Stăpânului. Asemenea lui, generațiile următoare de băieți, Gabal conducătorul, Rifaa îmblânzitorul, Qasem unificatorul și Arafa vizionarul, vor încerca, cu ajutorul religiei, artei sau științei, să redobândească paradisul pierdut.
Aspru la vorbă și neîndurător cu cei slabi, Al-Gabalawi și-a studiat foarte bine băieții înainte de a-l numi pe fiul cel mai mic, Adham, administrator al grădinilor sale. Cu toate că era cinstit, modest și muncitor, Adham n-a fost iubit niciodată de cei patri frați mai mari, Idris, Abbas, Galil și Ridwan, din pricina mamei sale, o slavă de culoare, pe care Al-Gabalawi a luat-o în harem de milă și de care în scurt s-a îndrăgostit. Înfrânt rușinos de hotărârea de neclintit a stăpânului Casei celei Mari, Idris, prea laș pentru a se ridica împotriva tatălui său, a urzit un vicleșug și l-a împins pe Adham să caute testamentul pe care bătrânul îl ținea încuiat, într-o încăpere ferită. Prins de Al-Gabalawi în cămăruța tainică de lângă dormitorul tatălui său, Adham a fost alungat de pe moșie, împreună cu Umayma, soția însărcinată în câteva luni. Cei doi băieți ai tânărului Adham, primii nepoți ai teribilului Al-Gabalawi, s-au născut într-o colibă sărăcăcioasă, ridicată de Adham lângă Zidul de la Apus al Casei celei Mari a Stăpânului, cu piatră cărată de pe platoul muntelui Al-Muqattam, table aruncate de alții și scânduri adunate de prin gunoaiele de la periferiile cartierelor.
Fără a-și cunoaște bunicul, Qadri și Humam au crescut în coliba părinților, feriți de săgețile veninoase aruncate de Idris asupra lui Adham, dar nu și de dulceața ochilor frumoasei lui copile, Hind. Verișori și buni prieteni din copilărie, Qadri și Hind au devenit de nedespărțit, iar la vârsta primei iubiri, au nesocotit dușmănia părinților și au rămas împreună, fără a ține seama nici de vecinătatea cumplitului Al-Gabalawi, nici de sfaturile cuminți ale înțeleptului Humam. Invitat de bunic în Casa cea Mare pentru a fi numit nepot favorit, Humam este obligat să recunoască dragostea dintre fratele său geamăn și copila lui Idris, o situație compromițătoare, care stârnește mânia lui Qadri și neliniștea întregii familii. Respins de bunic și orbit de invidie, Qadri îl lovește pe Humam cu o piatră în frunte și, cu mințile rătăcite, își îngroapă fratele ucis din prostie, sperând că cei de-acasă nu îl vor căuta. Aspru pedepsit după ce Adham a aflat adevărul depsre cele întâmplate, Qadri este alungat de acasă, dar se va întoarce pe stradă după ce odraslele sale și ale frumoasei Hindi vor fi sufficient de mari încât să se lupte pentru moștenirea bunicului.
După ce fiii lui Al-Gabalawi s-au stins din viață, cam în zona în care a fost ridicată coliba lui Adham s-au înălțat casele neamului Hamdan. Sărăciți de taxele din ce în ce mai mari ale haidamacilor și nemulțumiți de bogățiile Casei celei Mari, acești urmași ai lui Hamdan au început să se revolte și să ceară împărțirea averilor fostului Stăpân. Chemat în ajutor de supraveghetorul Moșiei, Gabal, copilul adoptat de Stăpână după ce a fost găsit de Hanem, în urmă cu douăzeci de ani, bălăcindu-se într-o groapă plină cu apă, devine conducătorul ideal, născut în neamul Hamdan și crescut în Casa Stăpânului Al-Gabalawi. Recunoscător binefăcătorului care l-a crescut și revoltat împotriva tiranului străzii, aceeași persoană, Gabal refuză să preia comanda unei singure tabere, plecă de pe stradă, dar se va întoarce ca îmblânzitor de șerpi și va fi ales de băieții străzii conducătorul neamului său. Scurtei și fericitei perioade în care Gabal a pus capăt asupririlor și răzmelițelor de pe stradă, îi va urma perioada Rifaa, cea în care bândul strănepot al marelui Al-Gabalawi încearcă, cu vorba bună și cu învățămintele căpătate în pustietate, să aducă pacea între neamurile de pe strada Al-Gabalawi.
Bunătatea întruchipată, blândul și omenosul Rifaa vorbește cu bunicul Al-Gabalawi și este îndrumat de acesta să lupte împotriva nedreptăților, iar el înțelege prin luptă îndepărtarea demonilor intrați în trupurile oamenilor bolnavi de pe stradă. Întâi uimiți de vorbele lui Rifaa, apoi din ce în ce mai convinși că tânărul chiar a auzit vocea Străbunului, urmașii neamului Gabal i se alătură vindecătorului, spre nemulțumirea haidamacul Bayumi, cel care făcea ordine cu bâta și înfricoșase toți locuitorii de pe stradă. Trădat de frumoasa lui soție, Rifaa este prins de oamenii lui Bayumi și omorât în bătaie. Adepții lui Rifaa, cei care creau ca și el că binele suprem înseamnă tămăduirea bolnavilor și disprețul față de putere, au încercat să-i ducă mai departe cuvântul, dar, nereușind să convingă pe nimeni, n-au fost luați în seamă. Singurul care a înțeles mesajul ascuns în vorbele vindecătorului ucis mișelește a fost Zakariya, vânzătorul de cartofi, cel fără urmași și binefăcătorul lui Qasem, nepotul său orfan, luat în grijă în pragul bătrâneții. Harnic și cuminte, Qasem a crescut în casa lui Zakariya înconjurat de legendele despre Adham și Gabal. Sărac, dar curat la suflet, când a ajuns flăcău a fost îndrăgit de Qamar, o tânără dintr-o familie înstărită și la fel de cuminte ca el. Încurajat de înțeleapta sa doamnă, Qasem a promovat egalitatea între toate neamurile de pe strada Al-Gabalawi și s-a luptat îndelung cu Lahita, dușmanul comun al neamurilor Gabal și Rifaa, pe care cu greu l-a învins. După câștigarea războiului, Qasem a distribuit veniturile moșiei la toată lumea, în mod egal, după care a unit cele două neamuri. numind un singur conducător al ambelor clanuri.
După Adham, cel care a fost alungat din grădinile paradisului, Gabal neînfricatul, omenosul Rifaa și unificatorul Qasem, un alt bărbat al altei generații va deveni o legendă a străzii Al-Gabalawi. Arafa vizionarul, cunoscătorul celor zece porunci, este cel care intră în Casa cea Mare a Străbunicului pentru a obține secretul puterii Stăpânului străzii. Curios și îndrăzneț, Arafa trece de Porțile Casei, se strecoară în dormitorul lui Al-Gabalawi și găsește Cartea din pricina căreia Adham a avut atâtea de pătimit. Doar că, în clipa în care a dat să plece din dormitorul Conducătorului, a zărit un bărbat în negru, întins pe pat, care s-a ridicat dintr-odată și a sărit să-l lovescă. Speriat de apariția neașteptată și mult mai puternic decât atacatorul, Arafa s-a luptat puțin și a biruit repede. Lăsat fără suflare, bărbatul în negru s-a dovedit a fi un slujitor de nădejde al bunicului Al-Gabalawi, la fel de bătrân ca stăpânitorul Casei celei Mari. Spulberând magia Casei cu intrarea lui în cămăruța secretă, Arafa îi ia puterile și nemuritorului Al-Gabalawi, care devine muritor și se stinge într-o clipită. Iute ca fulgerul, vestea morții Bunicului a ridicat cartierele Gabal, Rifaa și Qasem la luptă și ar fi urmat măcelul dacă Arafa n-ar fi aruncat asupra tuturor un fel de vrajă. Liniștiți ca prin minune de vorbele bărbatului, oamenii au început să șușotească despre vrăjile lui Al-Gabalawi, care ar fi trecut din stăpânirea bătrânului în trupul tânărului Arafa, pentru ca poveastea începută cu multe secole în urmă să continue cu generațiile următoare.
„Aceasta-i rapsodul și acestea sunt poveștile. De câte ori n-o auzise pe mamă-sa repetând: «Strada noastră este strada poveștilor…» Într-adevăr, aceste povești erau vrednice de toată admirația. În ele găsea consolare pentru terenurile de joacă și ceasurile de singurătate din piața Al-Muqattan și liniște pentru inima încercată de o pasiune misterioasă.” (Naghib Mahfuz, Băieții de pe strada noastră, p.222)
Magda Lungu, 3 august 2018
Nagib Mahfuz – „Băieții de pe strada noastră”
Editura Polirom, 2012, 576 pagini
Traducere din limba arabă de Nicolae Dobrișan
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Premiul «NOBEL» pentru Literatură
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu