⧫ Cartea șoaptelor
Scrisă sub semnul aducerilor aminte, Cartea șoaptelor rostite cu băgare de seamă de supraviețuitorii care s-au simțit vinovați că au rezistat tăvălugului istoriei este un testament lăsat cu limbă de moarte urmașilor pentru a învăța din greșelile trecutului și a nu le mai repeta. Ispirat de viața din fotografiile vechi, păstrate cu sfințenie într-un album de bunicul Garabet, și urmărind cu nesaț documentele scrise de curajoșii care s-au încumentat să mărturisească cum s-a murit în vremuri tulburi, Varujan Vosganian migălește o cronică răvășitoare a blestematului de secol XX, care a asistat neputiincios la masacrul unui popor mic, uitat de Dumnezeu, condamnat la moarte de oameni pentru vina de a se fi numit armean.
Începută ca o poveste rostită de glasul sfătos al unui bunic care și-a potolit patimile și a lăsat timpul să le așeze pe toate la locul lor, Cartea șoaptelor se deschide în Focșaniul unei foste copilării, în care mahalaua săracă din răsăritul orașului, cu străzi nepietruite și case despărțite de garduri din lemn, uneori proaspăt vopsite, a fost locul de joacă preferat al puștiului Varujan, un năzdrăvan cu părinți ingineri și două perechi de bunici armeni, care își beau cafeaua pe la șase după-amiază, în cești mici, frumos colorate și asortate cu farfurioarele. Bunicul din partea tatălui, Garabet, un împătimit al cărților și al mirodeniilor Orientului, născut în Anatolia cafelelor fierte la ibric, și bunicul Setrak, bărtrânul cu strămoși persani, printre care și un prinț aprig, Melic, cel care a luptat împotriva turcilor și a avut șapte moștenitori, toți băieți, au fost pentru scriitorul de mai târziu sursa de inspirație și îndemnul de a culege mărturisiri document, prea dureroase pentru a fi rostite mai mult de o singură dată în viață, și de a le așeza la locul potrivit, în această carte a unui veac îndoliat, reconstituit din adevăruri șoptite doar pe jumătate.
Învinșii istoriei, bărbați și femei deopotrivă, armeni din naștere sau deveniți armeni prin căsătorie, victime ale otomanilor și ale bandelor tătare, apoi ale germanilor și sovieticilor, puternicii lumii care și-au împărțit teritorii și au încercat să distrugă tot ce n-au putut avea, au fost prigoniți întocmai ca evreii și asemenea lor, și-au acceptat soarta fără a se împotrivi fatalității, de parcă singurul lor rost pe lume ar fi fost să îndure chinuri cumplite, inventate de veritabili călăi. Genocidul împotriva armenilor din 1915, pelerinajele forțate între patrii de împrumut și Cercurile Morții din Deșertul Deir-ez-Zor sunt doar câteva din caznele și masacrele la care au fost supuși armenii secolului morții. Așezați în carte în ordinea nașterii lor, o parte dintre martorii acelor vremuri în care Dumnezeu a uitat de oameni, deapănă cu luciditate amintirea unor morți care le-a distrus familiile sau a unor episoade tragice din zbuciumata viață personală.
Indiferent de întâmplările pe care le-au trăit armenii secolului al XX-lea, în exil, în lagăr sau mânați cu arma în convoaiele surghiuniților, cronicarul Cărții șoaptelor reușește să ni le aducă aproape sub forma unor povești în care cultura, obiceiurile și tradițiile armenești se amestecă cu istoria nedreaptă și reușeșc, pe alocuri, să abată atenția cititorului de la ferocitatea jafurilor și a masacrelor de care a avut parte un popor oprimat și amenințat în permanență când de unii, când de alții. Distins cu Premiul Cartea anului 2000 al Revistei România literară, romanul Cartea Șoaptelor este o lecție grea, copleșitoare, dar nu neapărat de istorie, căci în cărțile de istorie se vorbește despre învingători și faptele lor glorioase, ci mai degrabă de antiistorie, în care antieroii, cei hărțuiți sau învinși, au reușit prin mărturisirea traumele lor, să se elibereze de o piatră de moară, povara zdrobitoare a trecutului.
„Fiecare plătește în felul lui pentru dorurile sale. Locul unde te așezi nu e destul de încăpător pentru tot ce dorești să păstrezi. Ceea ce e al tău e, oarecum, și al locului. Schimbi locul, renunți așadar la unele și capeți altele. Umpli un dor, dar deschizi ușa către un altul. Fiecare rană deschisă e un început de drum sau un drum părăsit.” (Varujan Vosganian, Cartea șoaptelor, p.120)
Magda Lungu, 27 iulie 2018
Varujan Vosganian – Cartea șoaptelor
Editura Polirom, 2012, 492 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu