⧫ Metamorfoza și alte povestiri
Drame umane sfâșietoare sau întâmplări care țin de absurd, cele nouă povestiri fantastice ale acestui volum au în comun un personaj emblematic. Anonim și umil, dar exagerat de sensibil și, prin urmare, capabil să înțeleagă ce i se întâmplă, acest personaj kafkanian, un vinovat fără vină, este victima perfectă a unui univers ostil, care distruge ce nu poate controla.
Prima din cele nouă povestiri, Metamorfoza, este drama comis-voiajorului Gregor Samsa, transformat, peste noapte, dintr-o sursă sigură de venit într-un gândac uriaș, cu o carapace imensă și o mulțime de piciorușe. Salariat model, vrednic de încredere și devotat muncii sale, Gregor se chinuiește minute bune să coboare din pat, teribil de supărat că a pierdut trenul de dimineață și că va întârzia la muncă, în loc să se întrebe cum vor reacționa cei din jur atunci când vor descoperi în locul unui bărbat, o gânganie respingătoare. Trezit la realitate de vocea procuristului trimis de firmă să se intereseze de cauza lipsei angajatului de la muncă, Gregor Samsa coboară din pat, se rostogolește pe covor, deschide ușa camerei cu capul și își sochează părinții și colegul, cu o priveliște înspăimântătoare.
Redus la stadiul de insectă dezgustătoare, Gregor Samsa are de înfruntat pe lângă neplăcerile ciudatei metamorfoze și îngrozitorul tratament la care va fi supus de cei apropiați. Încapabili să accepte transformarea lui Gregor într-un gândac, mama va evita să îl privească, tatăl îl va goni cu bastonul și va arunca în el cu mere, iar sora mai mică, după primele săptămâni în care îl va hrăni cu resturi de prin bucătărie și-i va deretica prin cameră, se va sătura să-i poarte de grijă și le va spune părinților că cel mai bine ar fi ca fratele gândac să dispară. Atent să nu deranjeze pe nimeni, dar uitând din când în când de transformarea lui ireversibilă, Gregor Samsa încearcă să se adaptaze metamorfozei, apoi abandonează pe măsură ce se simte respins de cei dragi și moare de foame, trist și însingurat. Drama gândacului strivit de o nenorocire căzută din senin peste el este copleșitoare și similară cu drama scriitorului, agent de asigurări în perioada în care a scris Metamorfoza.
Celelalte opt povestiri, reprezentative, dar nu la fel de celebre ca Metamorfoza, sunt Vedictul, care descrie un ultim episod din viața negustorului Georg Bendemann, un tânăr care locuiește împreună cu tatăl său, bătrân și bolnav, Un medic de țară, care ilustrează tot zbuciumul unui doctor sărac, chemat în toiul unui viscol la patul unui bolnav grav, dintr-un sat îndepărtat, La galerie, În fața legii, o povestire cu tâlc despre un om și-un păzitor care nu reușesc să se înțeleagă deși vorbesc aceeași limbă, Unsprezece feciori, o nemaipomenită trecere în revistă a plusurilor și minusurilor celor unsprezece băieți, toți diferiți, născuți dintr-o mamă și același tată, O dare de seamă pentru o academie, în care o maimuță transformată în om își povestește existența anterioară, Colonia penitenciară, care descrie spectacolul grotesc al asasinării unui deținut cu o mașină a morții și Un artist al foamei, incredibila povestire fantastică a unui circar care trăiește din spectacolul înfometării, oferit unui public avid de senzațional.
Fie că sunt încătușate în corpul unei gângănii, ca Gregor Samsa, desprinse dintr-o altă formă de viață, ca omul evoluat dintr-un cimpanezeu, sinucigașe, ca Gregor și Georg Bendemann, condamnate la moarte, ca deținutul din colonia penitenciară, sau neamenințate de un sfârșit iminent, dar hăituite de un sistem pe care nu-l înțeleg și care le strivește, toate personajele din cele nouă povestiri kafkiene au în comun o vină tragică, apăsătoare, care le macină pe dinăutru și nu le dă voie să se bucure pe deplin, indiferent de câtă alinare aduc celor din jur, ca medicul de țară, sau de evoluția spectaculoasă dintr-o formă de viață inferioară într-una superioară, ca omul cimpazeu invitat de înalții domni din Academie să-și spună povestea. Scrise sub semnul apocalipsei și având în centru personaje care abandonează lupta cu viața și devin victime ale prăbușirilor interioare, genialele povestiri kafkaniene fascinează la fel de puternic pe cât înfioară. Pesemne că Franz Kafka scriitorul n-a făcut parte dintre răsfățații sorții.
„În timpul zilei, Gregor nu voia să se arate la fereastră, pentru a nu-și compromite părinții, dar nici de plimbat nu se putea plimba prea mult pe cei câțiva metri pătrați de dușumea, iar de stat culcat liniștit îi venea greu chiar și noaptea; în scurtă vreme nici mâncarea nu-i mai producea vreo plăcere și astfel luă obiceiul să se distreze cățărându-se, cruciș și curmeziș, pe pereți și pe tavan.” (Franz Kafka, Metamorfoza, p.45)
Magda Lungu, 15 iulie 2018
Franz Kafka – „Metamorfoza și alte povestiri”
Editura Polirom, 2012, 192 pagini
Traducere din limba germană de Mihai Isbășescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu