⧫ Bastarda Istanbulului
În prima zi de vineri a lunii lui cuptor, o tânără de nouăsprezece ani a intrat furioasă în cabinetul unui medic ginecolog. Murată până la piele de ploaia măruntă, îmbrăcată cu o fustă foarte scurtă și cu nervii întinși la maximum din cauza avortului pe care urma să-l facă, Zeliha ar fi fost în stare să sară la bătaie dacă recepționera sau oricine altcineva ar fi cutezat să rostească vreun cuvânt nepotrivit. Din fericire, consultația a decurs fără niciun incident, dar și fără niciun avort, pentru că medicul a renunțat în ultimul moment la procedura programată, îngrijorat de urletele și gemetele pacientei anesteziate. Nouă luni mai târziu, Zeliha va aduce pe lume o fetiță cu un tată absent, dar înlocuit de o mamă, trei mătuși, o bunică și o străbunică, trei generații de femei cu șase destine diferite și cu tot atâtea povești incredibile despre oameni și viață.
Petit-Ma, străbunica de 77 de ani a bebelușei, a emigrat din Salonic în Istanbul, împreună cu mama sa văduvă, în 1923, anul în care Turcia a devenit republică. Bălaie și veselă, copila a crescut într-o capitală modernă, iar la șaisprezece ani s-a căsătorit cu Riza Selim Kazanci, un afacerist matur, bărbos și arătos, cu niște ochi negri atât de blânzi și de triști încât Petit-Ma a fost cucerită pe loc. Soție răsfățată și mamă niciodată, Petit-Ma s-a mulțumit cu Levent Kazanci, singurul copil dintr-o altă căsătorie a afaceristului, un puștan care n-a acceptat-o ca mamă vitregă nici la șase ani, când n-a avut de ales, nici la douăzeci și șase când și-a ales o nevastă drăguță, dar săracă și i-a îndesat în suflet povara de a naște fii.
Crescută într-un orășel de pe coasta egeeană, blânduță și visătoare, bunica Gulsum s-a măritat cu Levent Kazanci din dragoste și și-a pierdut bărbatul la prima naștere. Egoist și impulsiv, Levent Kazanci a comandat divinității un fiu și a primit în schimb o fiică, pe Banu, apoi încă două, pe Cevriye și pe Feride. Încăpățânat și orgolios, Levent Kazanci s-a rugat și a blestemat până când cerului i s-a făcut lehamite și i-a trimis un fiu, pe Mustafa. Încurajat de izbândă, Levent Kazanci a mai încercat o dată, dar când a văzut-o pe Zeliha, i-a trecut de tot cheful și de nevastă, și de moștenitori. Nefericită și îmbătrânită peste noapte, Gulsum și-a dedicat viața singurului ei fiu pe care l-a răsfățat exagerat de mult, iar la vârsta majoratului l-a trimis în Arizona, să studieze ingineria agricolă.
Mușcând cu poftă din libertatea occidentului, tânărul a lepădat orientul și nu s-a mai întors în Istanbul. Renăscut într-un alt capăt de lume, Mustafa a trecut prin ani la fel cum, în casa părintească, anii au trecut peste surorile rămase la konak, să-și poarte de grijă una alteia. Banu, sora cea mai mare și ghicitoare în toate cele, Cevriye, profesoara de istorie, Feride, bolnava familiei și nonconformista Zeliha, oaia-neagră a Kazancilor s-au împăcat repede cu ideea că singur lor frate trăiește după cum îi este voia și nu au încercat să-l ademenească acasă. Așa cum nici el n-a încercat să le întâlnească. Iar de Asya, bastarda surorii mai mici, o zgâtie de fată la fel de rebelă ca maică-sa, Zeliha, Mustafa nu știa decât că este de-o vârstă cu Armanoush, fetița americancei Rose, o femeie care a fugit de fostul partener armean și de familia lui nesuferită și a dat pest el, un turc.
Copil cu rădăcini americane, după mamă, și armenești, după tată, Armanoush Tchakhmakhchian, fiica lui Barsam, a crescut captivă între două lumi, vestul și estul. Isteață, pasionată de istorie și în căutarea propriei identități, complotânt cu tata Basram, Amy pornește în pragul maturității spre Istanbul și poposește în casa tatălui său vitreg, printre bunici, mătuși și pisici. Întânirea dintre Asya și Amy, deloc întâmplătoare, este începutul vindecării rănilor trecutului pentru Bastarda Istanbulului și al înțelegerii depline a conflictului turco-armean, care a culminat cu genocidul din 1915, pentru tânăra Armanoush, o apărătoare a adevărului, oricât de dureros va fi fost să fie. Mult mai apropiate decât cred că sunt, în doar câteva zile cele două tinere reușesc să depășească toate barierele culturale și învață împreună să descopere lucruri noi și să se accepte exact așa cum sunt, cu bune, cu rele și cu un trecut care atârnă greu, plin de greșeli care aparțin altor generații.
Descoperită de Rose că a zburat peste ocean fără a-i da de știre, Amy redevine copilul rebel al unor părinți înnebuniți de spaimă. Însoțită de Mustafa, Rose ia primul avion spre Istanbul, iar reîntâlnirea familiei Kazanci, după atâta amar de ani, răscolește amintiri dureroase pentru Zeliha și ucigătoare pentru un frate care, într-o clipă de rătăcire, și-a necinstit sora mai mică, apoi a părăsit Istanbulul pentru totdeauna, fără a se gândi că viața are căile ei neștiute prin care dezleagă taine ascunse minții omenești.
„Istanbulul e un potpuriu de zece milioane de vieți. O carte deschisă, cu zece milioane de povești învălmășite. Istanbulul se trezește din somnul său agitat, gata pentru haosul orei de vârf. Din momentul ăsta sunt prea multe rugăciuni de împlinit, prea multe blasfemii de notat și prea mulți păcătoși, dar și prea mulți nevinovați la care trebuie să veghezi.” (Elif Shafak, Bastarda Istanbulului, p.291)
Magda Lungu, 01 iulie 2018
Elif Shafak – „Bastarda Istanbulului”
Editura Polirom, 2013, 532 pagini
Traducere din limba engleză și note de Ada Tanasă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu