⧫ Portretul lui Dorian Gray
În Anglia secolului al nouăsprezecelea, talentatul pictor Basil Hallward a întâlnit la una dintre petrecerile date de lady Brandon, un tânăr a cărui privire intensă trăda o personalitate atât de puternică încât artistul a fost cuprins de o senzație stranie de teroare. Fascinat de întâmplare și de frumusețea orbitoare a tânărului Dorian Gray, pictorului îi va picta portretul și îi va oferi tabloul ca semn al prețuirii sale. Foarte încântat la început de capodopera artistului, Dorian Gray va observa că portretul își schimbă înfățișarea datorită faptelor sale și în timp ce el rămâne veșnic tânăr, tabloul îmbătrânește și se schimonosește. Din ce în ce mai înfricoșat de sinistrul tablou, Dorian Gray va încerca să-l distrugă, dar confruntarea finală cu monstruozitatea ascunsă în Dorianul pictat îi va fi fatală.
După ce a rugat-o pe lady Brandon să îl prezinte încântătorului tânăr, Basil Hallward l-a invitat la el acasă, în salonul de pictură, și zi după zi, a început să-i studieze chipul încercând să surprindă acea expresie care l-a răscolit în seara în care privirile li s-au întâlnit. După săptămâni de muncă fără răgaz, când în sfârșit portretul a fost finalizat și însemnat cu numele artistului, până și pictorul a rămas uimit de minunata lui operă de artă. Simțind că tabloul este cel mai bun din toate câte le-a pictat vreodată, Basil Hallward l-a prezentat cu încântare celor doi prieteni, lordul Henry Wotton și superbul Dorian Gray. Extaziat de asemănare, după câteva minute bune în care a rămas înlemnit în fața propriului său chip, pe Dorian l-a săgetat gândul că tabloul va rămâne veșnic tânăr în timp ce el, modelul, își va pierde treptat frumusețea și strălucirea. Atunci, în acea clipă în care a realizat scurgerea ireversibilă a timpului, Dorian Gray și-a dorit să fie invers, el să rămână pururea tânăr iar chipul din tablou să îmbătrânească.
Amuzat de teribilul gând al tânărului, pictorul i-a dăruit tabloul, iar lordul Henry, pentru a-i alunga dezamăgirea, l-a invitat la un spectacol de teatru în care juca una din trupele sale preferate. Putred de bogat, aventurier, galant cu femeile și atent cu bărbații, lordul Henry Wotton era capabil să-și farmece ascultătorii cu discursuri lungi, efervescente, improvizate pe loc sau adaptate în funcție de subiectul cel mai în vogă în saloanele din înalta societate, pe care le frecventa asiduu, deși nu se dădea la o parte nici dacă era invitat în locurile rău famate din suburbiile Londrei. Cult, calculat și conștient de calitățile sale, acest personaj malefic își va înfinge colții în Dorian Gray și-l va învenina, transformându-l din tânărul naiv și timid într-un bărbat elegant, carismatic și fără scupule, asemenea lui. Cunoscându-i pe amândoi suficient de bine, Basil Hallward va încerca să-l avertizeze pe tânăr de influența negativă a lordului, dar ignorat sau luat în râs, va renunța să se mai amestece într-o amiciție care nu prevestea nimic bun.
După catastrofala idilă cu actrița Sybil Vane, o copilă de șaptesprezece ani care s-a sinucis după ce a fost sedusă, apoi părăsită de Dorian, însoțit pretutindeni de o carte, un studiu psihologic al unui tânăr parizian, care își petrecuse întreaga viață încercând să realizeze, în secolul al nouăsprezecelea, toate pasiunile și manierele de gândire care au aparținut fiecărui secol trecut în parte, de lordul Wotton și de discursurile lui aiuritoare, tânărul se va maturiza, devenind un personaj interesat de senzații noi, încântătoare, pe care le încerca o vreme, apoi le abandona, pentru a căuta altceva, mereu altceva. Atras de parfumuri și de secretele fabricării lor, de muzică, de bijuterii, de broderii și tapiserii, apoi de veștmintele bisericești, Dorian Gray a pătruns în diferite cercuri intelectuale în care a fost adulat pentru prezență și spirit sau dușmănit pentru comorite adunate și scandalurile provocate. Mereu tânăr și la fel de frumos ca în iunie a acelui an în care a fost pictat de Basil, Dorian Gray a gonit prin viață urmărit de hidoșenia chipului din tablou, care se urâțea din ce în ce mai tare, cu fiecare patimă și fiecare an lăsat în urmă.
În ajunul zilei în care urma să împlinească treizeci și opt de ani, gândul chinuitor că odată și-odată cineva va descoperi monstruozitatea pictată de Basil Hallward, încuiată în pod și învelită cu o prelată, îl va împinge pe Dorian Gray să săvârșească o crimă oribilă, asasinarea pictorului, urmată de un șantaj dezgustător, fapte care se vor oglindi cât ai clipi, pe chipul din tablou. Peste doar câțiva ani, victimă a remușcărilor adunate într-o viață destrăbălată și cu un dor nebun de puritatea intactă a adolescenței, Dorian Gray se va răzbuna pe tablou și va înfinge cuțitul în pânza pictată de Basil în toate culorile sufletului lui neîndurător și respingător. Numai că, în loc să-și ucidă trecutul, Dorian nu va reuși decât să schimbe locul hidoșeniei, eliberând tabloul și urâțindu-se pe el. Când servitorii au urcat în pod, înspăimântați de urletul macabru și de căzătura auzită în toiul nopții, au descoperit cu stupoare tabloul unui tânăr neasemuit de frumos și un Dorian Gray în haine de seară și cu un cuțit înfipt în piept, îmbătrânit dintr-odată și dezgustător
Datorită celor trei personaje principale cu caractere atât de diferite, pictorul Basil Hallaway, artistul care trăiește numai pentru arta sa, lordul Henry Wotton, monstrul conștient de răutatea pe care o împroașcă, și Dorian Gray, naivul care descoperă prea târziu că nu are de trăit decât o singură viață, și subiectului original al ficțiunii, care exteriorizează interiorul și îl personifică, romanul este de actualitate, chiar dacă a fost scris la sfârșitul secolului al douăzecilea. După ce a stârnit scandaluri și controverse imediat după prima publicare, Portretul lui Dorian Gray reușește, și în zilele noastre, să pună serios pe gânduri orice cititor.
„Acest portret va fi oglinda magică, cea mai puternică din toate. Și așa cum îi dezvăluise propriul trup, îi va dezvălui și propriul suflet. Iar atunci când asupra lui se va lăsa iarna, el se va afla acolo unde primăvara tremură la răspântia cu vara. Când sîngele se va scurge din chip și va lăsa în urmă o mască palidă, de cretă, și ochi de plimb, el va păstra strălucirea adolescenței.” (Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Gray, p.120)
Magda Lungu, 08 iunie 2018
Oscar Wilde – „Portretul lui Dorian Gray”
Editura Polirom, 2012, 252 pagini
Traducere din limba engleză de Magda Teodorescu
———— ❖—————————
———— ❖—————————
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu