⧫ Toba de tinichea
Născut în Danzig, orășel de graniță când polonez, când german pe timpul războiului, crescut de o mamă și doi tați, unul legitim, germanul Alfred Matzerath, și unul prezumtiv, polonezul Jan Bronski, năstrușnicul erou al romanului, Oskar Matzerath, primește în dar, la cea de-a treia aniversare, o tobă de tinichea, alb cu roșu, și se hotărăște să nu mai crească. Aparținând acelei categorii de sugari cu auzul treaz, a căror dezvoltare spirituală este încheiată încă de la naștere și în continuare nu mai trebuie decît să se confirme, piticul toboșar descoperă lumea și protestează împotriva ei cu bătăi energice în tobă și țipete ascuțite, capabile să spargă obiecte din sticlă.
După terminarea războiului, în urma unui accident stupid, Oskar rămâne cocoșat și renunță la tobă și la încăpățânarea de a nu mai crește și devine model pentru pictori începători, apoi artist într-o trupă de circ cu care fuge din Vest către Est. Urmărit datorită unor crime pe care le-a recunoscut cu o sinceritate brutală, Oskar Matzerath este prins, arestat și internat într-un spital de boli nervoase, loc în care va începe să-și scrie memoriile. Eliberat din ospiciu înainte de aniversarea celor treizeci de ani, vârsta la care se iau cele mai teribile hotărâri, toboșarul fără tobă începe să se întrebe ce s-a ales din viața lui, cine este și cum ar trebui să fie.
Internat într-un spital de boli nervoase, omulețul toboșar își deapănă amintirile începând cu fustele bunicii. Acolo, sub cele patru fuste de culoarea cartofului, îmbrăcate de Anna Koljaczek una peste alta și rotite zilnic, de la exterior spre interior, astfel încât prima fustă de ieri să devină a doua de azi, a doua de ieri să devină a treia de azi și tot așa, Oskar Matzerath și-a găsit un refugiu cu miros de unt galben înmuiat ușor și rânced, ca un clopot, singurul loc în care s-a simțit de mic în siguranță și din care nu ar mai fi vrut să plece niciodată. Simbol al dragostei și al protecției materne, bunica Anna Koljaczek reprezintă stabilitatea pentru Oskar, punctul de echilibru al întregului roman și de departe, singurul personaj credibil al acestei narațiuni fanteziste, construită sub semnul dualității.
Nepot al Annei Koljaczek, Oskar a fost adus pe lume de mama Agnes acasă, sub supravegherea unei moașe bătrâne, și s-a dezvoltat în primii trei ani ca orice copil normal, fără probleme de sănătate. La cea de-a treia aniversare, după ce a primit, în dar, o tobă de tinichea, alb cu roșu, pentru a nu deveni, la maturitate, moștenitorul magazinului de coloniale al tatălui german, Alfred Matzerath, Oskar s-a aruncat pe treptele pivniței, înscenând un accident care să justifice alegerea lui de rămâne veșnic la vârsta de trei ani. Acuzat de mama Agnes că a nenorocit copilul, Alfred Matzerath, tatăl legitim, cel care a uitat chepengul beciului deschis, a început să-și poarte fiul pe la cabinetele unor medici care priveau, consultau, dădeau din umeri și puneau pe seama căzăturii, ciudata infirmitate a micului toboșar.
Crescut de o bunica Anna Koljaczek , de mama Agnes și doi tați, Alfred Matzerath și Jan Bronski, năstrușnicul toboșar care nu protesta decât atunci când un adult voia să-i ia toba sau bețele, a descoperit că țipetele sale ascuțite spărgeau geamuri și orice alte obiecte din sticlă. Amuzat de noua lui descoperire, piticul Oskar va ține adulții la distanță și va refuza să meargă la școală învățând alfabetul, de unul singur, după cărțile scrise de Rasputin și Goethe. Cele două genii, vraciul și atotștiutorul, întunecatul care înrobea femeile și luminosul prinț al poeților, care se lăsa atât de lesne robit de femei, îi vor deveni modele micului toboșar, o altă dualitate pe care Gunter Grass o introduce în narațiune alături de povestea portretelor lui Hitler și Beethoven, cele două tablori din camera de zi a casei părintești, care erau mutate de pe un perete pe altul, în funcție de preferințele adulților, de Danzigul polonez sau german sau de politica ce dicta oamenilor și vremurilor.
Începând din 1920, anul în care copilul primește jucăria alb cu roșu, Oskar Matzerath bate toba despre personaje comune, mitologice sau personalități memorabile și acțiunile lor controversate, dictate de marea istorie. Episodul în care Oskar, ascuns sub tribuna propagandei cu toba lui de jucărie, bate în ritm de vals, apoi de charleston și dă tonul orchestrei care uită de marșuri și invită perechile din public la o petrecere ad-hoc, sore stupefacția organizatorilor, este gotesc. La fel de grotească este și secvența în care neastâmpăratul pitic, mereu pus pe șotii, ia locul lui Iisus, în brațele Mariei, având dimensiunile potrivite grupului statuar „Fecioara cu pruncul”. Și sunt multe asemenea isprăvi prin care toboșarul atrage subtil atenția asupra unor comportamente pe care le consideră nepotrivite sau deranjante. Încărcat de simboluri, romanul toboșarului profetic își însoțește micul erou din ziua nașterii până la împlinirea vâstei prag de treizeci de ani, în timpul ascensiunii, apogeului și prăbușirii nazismului, dar nu uită să amintească și de momentele de răscruce din viața anonimă a bizarului personaj central.
„Pe rotundul alb al tobei mele e greu să faci experimente. Ar fi trebuit să știu. Tinicheaua mea cere permanent același lemn. Vrea să fie consultată când se bate în ea, vrea să dea răspunsuri bătute pe muchie, convingătoare, sau, pălăvrăgind nesilită în vîrtejul zgomotului, să lase frîu liber întrebării și răspunsului.” (Gunter Grass, Toba de tinichea, p.328)
Magda Lungu, 03 iunie 2018
Gunter Grass – „Toba de tinichea”
Editura Polirom, 2012, 696 pagini
Traducere din limba germană și cuvînt înainte de Nora Iuga
———— ❖—————————
———— ❖—————————
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu