⧫ Sexagenara și tânărul
Și scriitoare, și celebră, Anna se simte singură în apartamentul devenit brusc prea mare după ce soțul, un suflet bun, a plecat la cele veșnice. Pe Nino l-a cunoscut la un cenaclu literar, pe vremea când tinerii săraci învățau să devină poeți, și au rămas împreună, la bine și la greu, până când moartea, o egoistă, l-a vrut numai pentru ea. Trecută bine de șaizeci de ani, Anna simte că îi lipsește ceva, iar bărbatul cu ochii verzi, cu un sfert de secol mai tânăr decât ea, apărut de niciunde, e ca un medicament pentru rănile nevindecate, rămase în urma loviturilor primite atunci când se aștepta cel mai puțin. Lui i se destăinuie cu o sinceritate dureroasă, amestecând fragmente autobiografice cu detalii picante și amuzante din viața literară a anilor șaptezeci.
Anna a fost scriitoare, dar nu una oarecare, ci o poetă îndrăgostită de cuvinte. Firește că între izbucnirile pasionale dintre două volume de versuri, a scris și proză cuminte, intelectuală, dar poezia a fost cea care a ridicat-o atunci când soarta, sau oamenii, i-au pus piedici sau au îmbrâncit-o cu sălbăticie. Mult mai bine dotată pentru viață decât Terry, Anna a ieșit din copilărie trântind ușa de perete, pregătită să își îmbrățișeze destinul și să primească tot ce i se oferă, bun sau nebun, fără nazuri și fără drame inutile. Mult diferită de ea, Terry, prietena din copilărie, după ce s-a uitat cu atenție în jur și a văzut de unde bate vântul și cine îl stârnește, a ales drumul cel mai scurt și cel mai ferit.
Mereu în pas cu moda, apreciată unanim pentru că știa să tacă la fel de bine cum știa când să vorbească sau despre ce să scrie, Terry și-a publicat primul roman în perioada în care a lucrat la Kriterion, a primit imediat două premii literare pentru debut și a început să strălucească exact în perioada în care Annei i s-a retras dreptul de a publica, iar numele ei a apărut pe faimoasa listă a indezirabililor. Mică de statură și slabă ca o scândurică, dar cu gura mare și cu toate cuvintele la ea, Anna a fost scoasă afară din casa literaturii, dar a continuat să scrie la ea acasă, lângă Nino, bărbatul care a împlinit-o ca femeie și a susținut-o ca scriitoare atunci când toți ceilalți s-au întors cu spatele la ea.
Provocatoare, pe alocuri romantică sau voit indecentă, confesiunea scriitoarei despre ascensiunea Terezei Kovary, despre căderile și înălțările proprii, despre compromisurile sau chiar mizeriile lumii literare a anilor cincizeci, despre sărăcie, visuri spulberate, crunte dezamăgiri și, pe ici, pe colo, mici recunoașteri ale unui talent artezian care a ieșit la suprafață ca un izvor care țîșnește cu presiune din pământ, este împărtășită unui singur ascultător, un bărbat în jur de cincizeci de ani, musculos, cu brațe bronzate, cu un început de barbă roșcată și speranțe mari, înfipte ca o furculiță în tortul glazurat cu ciocolată amară al literaturii.
Închipuit sau nu, acest bărbat este trecut prin ciur și prin dârmon de mărturisile scriitoarei care joacă poker cu cuvintele, plusând cu amănunte atunci când simte că poate merge mai departe, jucând la cacialma de dragul de a-i surprinde reacțiile sau abandonând elegant un subiect amar pe care îl va relua, câteva pagini mai încolo, învelit într-o altă poveste, mai ademenitoare, capabilă să îndulcească amăreala unei adevăr care rostit direct, ar fi fost refuzat fiind prea greu de înghițit. Această joacă, o tatonare vorbitoare-ascultător în care sexagenara oferă, iar tânărul studiază oferta, este ca o carte lăsată deschisă pe masă, în așteptarea unui cititor care să arunce o privire, învins de curiozitate.
În paralel cu monologul despre literatură și viața personală, inteligent, indirect și incitant, Nora Iuga mai vine cu o provocare, de această dată a simțurilor. Având în fața ei, închipuit sau real, un bărbat, sexagenara se joacă cu mintea lui, tensiunea dintre bărbat și femeie crește lent, apare tentația, el o atinge pe femeie cu un deget, se răzgândește și se retrage, conversația continuă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, bărbatul este invitat la masă, firescul spulberă vraja destăinuirilor, apoi monologul continuă, între cei doi apare distanțarea care tot crește până când pendula bate și anunță finalul, apoi bărbatul se ridică, îi mulțumește doamnei și îi sărută mâna cu respect, este condus la lift și vraja se împrăștie ca fumul țigărilor pe care el le-a fumat în neștire, una după alta.
Tulburător și captivant, irezistibil chiar, romanul Norei Iuga este o poveste atât de bine scrisă, încât cititorul devine martorul ascuns în spatele draperiei din camera în care se desfășoară amețitorul monolog.
„E destul de tristă dispariția întâmplărilor, dar dispariția amintirilor e definitivă și ireparabilă. Cineva îți taie felii întregi din viață și tu asiști și vezi cum ți se termină pâinea și încă te mai bucuri de ultimele firimituri.” (Nora Iuga, Sexagenara și tânărul, p.130)
Magda Lungu, 12 mai 2018
Nora Iuga – „Sexagenara și tânărul”
Editura Polirom, 2012, 208 pagini
 |
 |
——————
Galerie foto
Nora IUGA - Festivalul Național „George Bacovia”
BAC-FEST - Bacău (20 septembrie 2024)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu