⧫ Femei
SEX-ul și DEX-ul. Atât îl interesează pe Chinasky, Henry Chinaski, un scriitor singur, divorțat după ce a fost căsătorit cu o femeie cu 12 ani mai tânără decât el și tată a unei fetițe de șase ani, din afara căsătoriei. Trecut de cincizeci de ani, deprimat și depravat, Chinaski trăiește într-o lume a exceselor, răsfățat de fanele care confundă ficțiunea cu realitatea și viciul cu libertatea.
Pornografic, fără mistere neelucidate și lipsit de o acțiune cât de cât incitantă, romanul este șocant prin multiplicarea, la nesfârșit, a unei singure scene care începe cu Chinaski beat, continuă cu el în pat și se termină cu o lehamite totală a scriitorului. Plus-minus scandaluri, sticle sparte și umor bădărănesc. Paradoxal, după ce ochiul se obișnuiește cu mitocănismele, iar mintea pricepe că citește o ficțiune scrisă într-un limbaj golănesc, între două scene grotești, apare de niciunde, ca o umbră sau ca o părere, un alt Chinaski, o ființă inteligentă, care își dorește o viață liniștită și echilibrată, departe de oameni și de tentații.
Mult mai interesant decât Chinaski cel obsedat de sex, de alcool și de cursele de cai, celălalt Chinaski este de o sensibilitate și de o profunzime greu de imaginat la un personaj certat cu bunele maniere și cu moralitatea. Acest al doilea Chinaski, ajuns la mijlocul vieții, meditează și emite niște opinii despre, firește, sex, alcool și femei, sau despre viață în general, tulburătoare, decente și realiste. Ba chiar, la un moment dat, cam pe la mijlocul romanului, am avut senzația că scriitorul ori suferă de o tulburare de personalitate Borderline și se autosabotează, ori are două identități distincte care se luptă permanent între ele pentru a prelua controlul.
Iar atunci când monstrul câștigă, Femeile romancierului Bukowski, blonde, brune, roșcate, singure, divorțate sau indecent de tinere, se oferă sau cad victime unui afemeiat, personaj principal al unui roman brutal, direct, nestilizat, care ar putea fi citit ca o experiență literară necesară vindecării, măcar parțiale, de tot romantismul leșinat vândut bine de romanele de duzină, cumpărate între două trenuri și apoi uitate în gări, pe o bancă, fără niciun regret.
„M-am dus la baie și m-am privit în ogllindă. Arătam îngrozitor. Am tăiat niște fire albe din barbă și niște păr din jurul urechilor. Salutare, Moarte! Dar am avut parte de aproape șase decenii. Ți-am oferit de atâtea ori ocazia să mă găjbești, încît ar fi trebuit să fiu al tău de mult. Vreau să fiu îngropat lîngă hipodrom... unde pot auzi caii alergând.” (Charles Bukowski, Femei, p.310)
Magda Lungu, 05 mai 2018
Charles Bukowski – „Femei”
Editura Polirom, 2012, 328 pagini
Traducere din limba engleză de Florin Șlapac
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu