⧫ Zaira
Crescută de o mătușă, de verișorul Zizi și de bunica rămasă singură după moartea bunicului, Zaira, copilul nostru, al tuturor boierilor care stăpâneau moșia de la Strehaia, a avut o copilărie ca în povești până la intrarea trupelor germane în țară. Odată cu începerea războiului care a adus cu el o teamă permanentă și o foamete cruntă, copila răsfățată de rudele sărăcite de război, apoi de regimul care nu suporta chiaburii, se va simți din ce în ce mai atrasă de teatru și de păpușile care prindeau viață în mâinile pricepute ale păpușarilor. Ambițioasă, Zaira va deveni în câțiva ani o vedetă a teatrului de păpuși, dar celebritatea o va obliga să fugă din țară și să înceapă o altă viață în Washington, orașul american în care, indiferent de ce va face, nu va trăi ca la ea acasă Peste ani și ani, la bătrânețe, Zaira se va întoarce în România și își va căuta marea dragoste, singurul bărbat pe care l-a iubit întreaga viață deși, în tinerețe, a fost nevoită să-l părăsească.
Bunica Zairei, o catalană oacheșă și sprintenă, mireasă cumpărată de bunicul Dumitru de la un tată care și-a vândut copila de cincisprezece ani primind la schimb, de la un negustor de vite, greutatea fetei în aur, nu și-a iertat niciodată bărbatul pentru târgul rușinos care a transformat-o, peste noapte, în soția unui român născut într-o țară despre care nici nu auzise. De foarte tânără, bunica a adus pe lume două fete, le-a crescut și s-a bucurat să le vadă căsătorindu-se cu bărbați care nu le-au cumpărat ca pe marfă oarecare, dar care nici nu le-au iubit pentru totdeauna. Cea mai mare dintre surori, Sofia, a fost părăsită imediat după nașterea primului copil, iar mezina, șocată de travaliul început într-un tren, continuat cu o naștere pe singura masă dintr-o sală de așteptare, nu a mai vrut să audă nici de soț, nici de copilul venit pe lume într-o gară fără nume.
Desperecheați și lăsați în grija bunicii catalane, cei doi verișori, Zizi cel emotiv și Zaira cea grăbită să se nască au fost unul pentru celălalt tată, mamă, frate, soră sau prieten drag, după cum le cereau dorurile de cei pe care și i-ar fi dorit aproape, dacă ar fi existat cu adevărat sau dacă n-ar fi absentat din viața lor, nemotivat. Vrăjit din prima clipă de bebelușa apărută de nicăieri în viața lui, Zizi nu s-a mai dezlipit de fetița abandonată de mamă, la moșie, în a treia zi după naștere, și vizitată din când în când, ca o obligație care se cere respectată. În primii ani de viață ai Zairei, Zizi se va plimba cu bebelușa adormită în leagăn, apoi o va lua cu el cu tot cu scăunel, iar după ce fetița va începe să meargă, o va urca în șa, în fața lui, pe armăsarul lui preferat, cel mai blând și mai nobil dintre cai. Și tot el va fi cel care, după o ispravă care ar fi putut să se termine cu o tragedie, îi va arăta Zairei păpușille improvizate, marionete mânuite într-un teatrul imaginar, creat de dragul distracției în doi.
Fascinată de păpușile verișorului Zizi și de poveștile lor, Zaira se va simți la teatru mai bine decât acasă și va păși pe scenă cu siguranța celui care simte că locul acela îi aparține. Aproape de păpușari, de copiii din sala de spectacol și de publicul din ce în ce mai numeros, îndrăgostită de Traian cel blond și subțirel, colegul păpușar, Zaira Izvoreanu va deveni, la douăzeci de ani, o păpușăreasă atât de celebră, încât va atrage atenția ministrului Andrei Popovici, un personaj abject, care o va folosi ca pe un paravan
în dosul căruia se putea iubi în toate felurile cu Remus, un actor tânăr, provocator și promițător. Scârbită de jocul ieftin al ministrului, dezamăgită de neputința lui Traian de a renunța la băutură, însărcinată cu Ioana, apoi mamă singură și artistă dedicată, când la teatrul de păpuși, când plecată prin turnee, Zaira se va amăgi cu fericire închipuită, care se va sparge ca un balon de săpun zece ani mai târziu, într-o noapte în care Robert, văzând-o cât este de singură, de obosită și de nefericită, se va oferi să împartă cu ea, trecerea într-un nou an.
Vecin de cartier, pictor talentat, călător pe meleaguri străine și povestitor înnăscut, Robert, cel care a încercat, de mai multe ori, să schimbe câteva vorbe cu Zaira, dar a fost respins de fiecare dată, va câștiga într-o singură noapte promisiunea unei căsătorii. În anul următor, Zaira, Robert, Ioana și pisica vor porni către Praga, în călătorie de nuntă, iar din capitala Cehiei, plină de tancuri și panică, vor trece ilegal peste graniță, în Austria, ajutați de un gardian care a văzut falsul din pașapoarte, dar a fost impresionat de curajul și istețimea românilor. Străini în Austria, românii se vor simți și mai străini atunci când vor ateriza, după un zbor ocean, în Statele Unite. Stabiliți la Washington, românii și pisica vor fi primiți de americani fără rezerve, își vor găsi slujbe și o casă, dar nu se vor simți niciodată ca acasă. Mai mult decât un tată pentru Ioana, Robert îi va rezerva Zairei o surpriză despre care va afla ultima, ca și în cazul sinistrului ministru Andrei Popovici.
Extrem de ocupată cu noul restaurant, după o perioadă în care și-a neglijat soțul și copila, Zaira va descoperi că Robert are o amantă de douăzeci de ani, puțin mai mare decât fiică-sa vitregă, Ioana. După aflarea veștii, dezamăgită, dar bine intenționată, Zaira îi va spune Ioanei că intenționează să se despartă de Robert, în liniște și fără complicații inutile. Reacția exagerată a studentei, apoi explicațiile ei urlate și învinuirile nemeritate i-au dat de înțeles Zairei că Robert și Ioana au devenit amanți înainte ca fata să împlinească vârsta majoratului. Șocată de minciunile și de viața dublă a celor doi amorezi, Zaira, patroană a unuo restaurant cu specific românesc, care începuse să fie cunoscut în Washington, va vinde tot și se va scunfunda într-o depresie din care se va smulge cu greu și doar pentru a-și trăi a doua parte a vieții în singurătate, departe de familie, de prieteni, de teatru și de țara la care a renunțat pentru o căuta o fericire pe care nu a găsit-o nicium, nicăieri, niciodată.
După ani și ani, când în sfârșit va reuși să își găsească liniștea atât de mult dorită, o scrisoare venită de departe o va răscoli pe Zaira Izvoranu și o va îndemna să pornească iar la drum, către o Românie a celui care, în anii începuturilor, i-a fost profesor de actorie și prima iubire, Tudor, tatăl Ioanei, bărbatul cu care a început viața ei zbuciumată, pe care l-a iubit, apoi l-a părăsit, dar pe care nu l-a uitat niciodată. Superbă această călătorie amețitoare prin viața unei femei care a reușit să se ridice ori de câte ori viața, prea crudă și atât de nedreaptă, a pus-o la pământ și a călcat-o în picioare.
„Era oare bine să știi totul, cînd nu se mai putea schimba nimic? Cîteodată era chiar mai bine să te faci că nu știi, ca să nu simți povara vieții. Să te prefaci că ești mort.” (Cătălin Dorian Florescu, Zaira, p.250)
Magda Lungu, 04 mai 2018
Cătălin Dorian Florescu – „Zaira”
Editura Polirom, 2012, 456 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu