⧫ Simion liftnicul
În toamna anului 1997, într-un bloc cu opt etaje, din Bacău, s-a întâmplat un fapt divers care, dacă s-ar fi aflat, ar fi pus pe jar întregul cartier, apoi tot orașul și, poate, chiar întreaga țară. Conștient de consecințele unei întâmplări atât de grave, domnul Ion, șeful de scară, a încercat să restabilească ordinea în bloc, împărțind comunitatea în două: toți locatarii care aveau nevoie de ascensorul blocat și Simion, de la parter, care nu i-a făcut niciun necaz până în ziua în care s-a decis să se mute în lift și s-a transformat, peste noapte, din cizmar în predicator.
În prima zi în care liftul a rămas blocat la etajul opt, locatarii scării atent supravegheate de domnul Ion, domni și doamne de diferite vârste și cu preocupări diverse, și-au văzut liniștiți de treburile lor, fără să le treacă prin cap că Simion cizmarul și-a părăsit garsoniera de la parter în care trăia și muncea și s-a blocat în lift pentru o perioadă nedeterminată. Primul care a fost nevoit să coboare pe scări, din cauză că liftul nu funcționa, a fost domnul de vârstă mijlocie, al cărui nume îl trecem sub tăcere (sic!), de la etajul cinci, care nu l-a atenționat pe domnul Ion, șeful de scară, preocupat fiind să citească bilețelul prin care doamna Pelaghia îl anunța, în ultimul moment, la ce oră și unde anume se vor întâlni în după-amiaza acelei zile de luni, 5 octombrie, când vor ieși de la serviciu.
Doamna Pelaghia, de la etajul doi, amanta domnului de vârstă mijlocie de la etajul cinci, nici nu urca, nici nu cobora cu liftul, spre deosebire de soțul Costică, un împătimit al meciurilor de fotbal și al talk-show-rilor pe teme politice, pe care le urmărea la televizor până când adormea pe canapea, în sufragerie, biruit de oboseala de peste zi. La fel de interesat de ce se mai întâmplă prin lume, domnul Toma, de la etajul patru, asculta cu atenție emisiunile BBC în limba română și aștepta, plin de speranță, ca vreun vecin dornic de conversație să-i sune la ușă și să-l întrebe de sănătăte. Din nefericire pentru el, singura care îi trecea pragul era doamna Filofteia, soția legitimă, cea care își luase obiceiul, în ultima vreme, de a leșina instantaneu ori de câte ori era contrazisă. Nemulțumit de noul obicei enervant al soției, când avea ceva serios de discutat, domnul Toma urca la etajul șapte, la domnul Eftimie, profesorul de naturale, cu care avea în comun plăcerea de a asculta emisiunile BBC.
La fel de grăbit ca domnul de vârstă mijlocie, de la cinci, în dimineața zilei de 5 octombrie, pe la ora 9, un alt locatar a coborât pe scări, dar nu din cauză că liftul era blocat, ci pentru a-și menține condiția fizică. Domnul Gheorghe Compotecras, de la șapte, jandarmul care a fost lovit cu o sticlă în cap și a început să vorbească în versuri, a ignorat liftul blocat de domnul Simion cizmarul, urmat fiind de domnul Elefterie Popescu, soțul doamnei Gleofina, care a încercat liftul, dar n-a insistat și a coboarât în grabă pe scări, de la etajul cinci, pentru un drum urgent la agenția de jocuri de noroc. Fost jucător la Caritas, șomer de câțiva ani și tată a două fetițe, domnul Elefterie visase cu câteva nopți în urmă numele câștigătoare la extragerea Loto 6 din 49 și abia aștepta ziua de luni, ferm convins că va câștiga marele premiu.
După ce zarva primelor ore ale dimineții de luni s-a încheiat, domnul Ilie, motociclistul, de la șase, a fost cel care, întâlnindu-se pe palier cu domnul Ion, șeful de scară, l-a întrebat, ca din întâmplare, de ce nu funcționează liftul. Atenționat de domnul Ilie, domnul Ion, șeful de scară, a ciocănit ușor, cu degetul, în ușa liftului, și a întrebat dacă e cineva acolo. Neprimind niciun răspuns, domnul Ion își va vedea, în continuare, de programul lui zilnic, timp în care din ce în ce mai mulți locatari, Temistocle, puștiul de 13 ani, și bunica lui adoptivă, Elemosina, de la opt, domnul Nicostrat, tot de la opt, domnul Anghel, funcționarul, și soția lui Aglaia, împreună cu restul vecinilor întorși acasă de la serviciu și musafirii de ocazie, veniți în vizite la rude, prieteni sau amanți, vor constata că liftul nu funcționează.
Toată acestă comunitate pestriță, un grup condus de domnul Ion, șeful de scară, ancorată în banalitatea vieții de zi cu zi, umplută până la refuz cu bucurii și necazuri mai mici sau mai mari, în funcție de dorințe sau de neputințe, va fi nevoită să aleagă o soluție, de comun acord, pentru rezolvarea unei situații care îi privește pe toți: blocarea liftului. Cunoscându-i pe locatari din poveștilor lor de viață, prezentate pe larg în prima parte a romanului, este ușor de anticipat că unii vor trata cu indiferență provocarea, în timp ce alții se vor alătura șefului de scară în încercarea de a-l convinge pe Simion să elibereze ascensorul. La rândul lui. transformat, peste noapte și de bunăvoie, din cizmar în ascet, Simion liftnicul blocat în liftul comun pentru a se izola de necredincioși, va atrage atenția locatarilor cu ajutorul unui miracol. După care va încerca să convingă audiența, cu pilde și parabole, că este un îndrumător spiritual, trimis al Cerului printre locatarii blocului de opt etaje de pe strada Oilor (fostă Euler), din Bacău, pentru a lumina întunericul din oameni. Simpatizat de vecinii înțelegători, ascultat cu atenție, chiar întrebat, dar greu de înțeles pentru ceilalți, în afară de puștiul genial, Simion va părăsi liftul după două săptămâni și va lua cu el copilul, pe Temistocle, pentru a-l însoți nu se unde și pentur cât timp.
De un comic irezistibil prin amestecul alandala al personajelor inedite, care se apropie sau se despart în funcție de interesele personale (profesorul de naturale și eleva care îl acuză că a lăsat-o însărcinată), de speranțele nutrite (domnul de vârstă mijlocie, de la cinci, și doamna Pelaghia) sau de subiectele care trebuie neapărat dezbătute (domnul Toma și domnul Eftimie), dar realist și provocator prin parantezele ample, cu detalii care punctează subiectele fierbinți ale anilor nouăzeci (fenomenul Caritas, cazul Patapievici), romanul satiră al scriitorului Petru Cimpoeșu reușește să acopere o parte importantă a societății românești, clasa de mijloc, cea obligată să suporte, pe lângă marea istorie, și toate plusurile și minusurile traiului la comun.
„Să ne oprim puțin și să ne întrebăm: ce vor, de fapt, toți oamenii ăștia, ce caută? Răspunsul nu poate fi decît: caută o confirmare de sine, un sens. Sensul vieții? Nici măcar atît – mai degrabă un sens al propriilor iluzii, cel mult sensul prezentului, al zilei de azi, rareori și al celei de mîine.” (Petru Cimpoeșu, Simion liftnicul, p.90)
Magda Lungu, 22 aprilie 2018
Petru Cimpoeșu – „Simion liftnicul”
2007 - Premiul revistei Cuvîntul
2007 - Premiul Uniunii Scriitorilor din România
2007 - Premiul «Magnesia Litera», Cehia
Editura Polirom, 2011, 300 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu