⧫ La capătul lumii și în țara aspră a minunilor
Doi tineri misterioși, din lumi diferite, își trăiesc viețile de parcă nu ar avea nimic în comun. Primul, invitat la o discuție de afaceri, în interiorul unei clădiri din propriul lui oraș, se întâlnește cu un cercetător genial, pasionat de trasnformarea inteligenței umane în inteligență artificială, iar cel de-al doilea, prizonier între zidurile unui oraș ciudat, în care nu-și amintește cum a ajuns, când și de ce, se chinuie să-și amintească trecutul uitat și să găsească drumul către casă. Încet, încet, viețile celor doi tineri vor începe să se întrepătrundă până când se vor suprapune definitiv, moment în care unul va renunța la tot, oferindu-i celuilalt șansa să supraviețuiască.
Căsătorit de foarte tânăr, cu o femeie care l-a considerat mult prea deștept pentru un soț și l-a părăsit fără nici o explicație, Computatorul a fost ales pentru un experiment științific, împreună cu alți nouă bărbați tineri și sănătoși, fără probleme psihice, cu un IQ mai mare de 120. Cel mai mare specialist în neurofiziologie le-a implantat tinerilor în creier un dispozitiv care a funcționat doar la șapte dintre subiecți. Încântat de rezultate, savantul a urmărit evoluția celor șapte tineri dintre care doar unul s-a dovedit a fi cu mult peste așteptări. Stabil psihic și înzestrat cu uluitoarea capacitate de a-și folosi, pe rând, cele două emisfere celebrale, singurul Computator supraviețuitor al experimentului a fost antrenat pentru permutări și transformat într-o inteligență dublă, jumătate umană, jumătate artificală.
Netulburat de războiul informatic iscat între două organizații rivale care i-au urmărit, cu interes, experimentele, și pe care l-a evitat mutându-și laboratorul în catacombele subterane ale orașului, savantul a început să se îngrijoreze când și-a dat seama că tânărul Computator nici nu va reveni la vechea lui inteligență umană, nici nu se va transforma într-o inteligență artificială. Combinând cele două inteligențe, în creierul tânărului începuse să se dezvolte o a treia formă, o conștiință nouă care, pe măsură ce evolua, le ștergea pe celelate două. Ireversibil, procesul urma să-l transforme pe bărbat într-un om nou, fără amintiri și fără sentimente, condamnat să trăiască la un capăt de lume, pentru eternitate.
În tot acest timp, într-un oraș ciudat, plin cu animale aurii de diferite specii, un alt tânăr, cititor de vise, încerca să-și imagineze ce fel de lume ar putea fi dincolo de zidurile înalte, peste care doar păsările puteau zbura. La fel de singur ca tânărul cu trei inteligențe, cititorul de vise își împărțea timpul liber între bibliotecă, unde nu citea, ci studia cranii de animale, și plimbări lungi prin orașul pustiit, în compania unei bibliotecare tinere, de care începea să se îndrăgostească. Fără amintiri și fără Umbra la care renunțase de bună voie, cititorul de vise se simțea singur și cumplit de nefericit pentru că oricât de mult încercase, nu reușise să se apropie de fata care-i era din ce în ce mai dragă.
Uimit de lipsa ei de reacție, de rafturile pline cu cranii și tot ce vedea în orașul dintre ziduri, cititorul de vise a început să întrebe, în stânga și în dreapta, ce s-a întâmplat cu oamenii rămași fără umbră și de ce, pe singura poartă deschisă, nu intra și nu ieșea niciun animal. Răspunsurile primite, mai stranii decât toate ciudățeniile orașului animalelor aurii, îl vor determina pe cititorul de vise să-și riște viața pentru a-și salva umbra pe care o abandonase și a găsi sufletul fetei fără de care nu mai putea trăi. Hotărârea lui, puternică și curajoasă, va activa un tunel al timpului, punte de legătură între țara minunilor și capătul de lume în care alunecase, adormind după o zi epuizantă, Computatorul.
Roman științifico-fantastic, polițist, de dragoste și de aventuri, La capătul lumii și în țara aspră a minunilor este ce vrei tu să fie. Pentru mine a fost un roman grozav, ca un vis frumos pe care l-am visat cu ochii deschiși, citind o carte prin care mișună Întunegri și în care amintirile pierdute așteaptă cuminți, să fie regăsite de cititorii de vise care reușesc să deslușească misterele craniilor de unicorni.
„Trăiam o senzație ciudată. Aveam impresia că privesc un hotel grandios care a dat faliment și-și închide porțile, dar eu sunt obligat să asist la scoaterea canapelelor și candelabrelor, la închiderea ferestrelor, una câte una, la îndepărtarea perdelelor și a draperiilor.” (Haruki Murakami, La capătul lumii și în țara aspră a monunilor, a p.470)
Magda Lungu, 29 aprilie 2018
Haruki Murakami – „La capătul lumii și în țara aspră a minunilor”
Editura Polirom, 2012, 520 pagini
Traducere din limba japoneză de Angela Hondru
Colecția «TOP 10+», Editura POLIROM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu