⧫ Frații Karamazov
După o viață aiurită și dezmățată, trăită fără reguli și fără căpătâi, cel mai bătrân Karamazov, Fiodor Pavlovici, este găsit fără suflare, cu capul spart, pe podea, la el acasă. Șocați de moartea violentă a tatălui lor, dar și ușurați că au scăpat de un monstru care nu i-a iubit și i-a lăsat în grija rudelor sau a slugilor, cei patru băieți Karamazov, Dmitri, Ivan, Alexei și Smeardeakov, caractere diferite, se luptă pentru a-și găsi un rost în viață, pentru a câștiga dragostea femeii mult dorite sau pentru a-și dovedi nevinovăția într-un proces răsunător, încâlcit de acuzații grave și descâlcit de declarații surprinzătoare.
Copil din prima căsătorie a lui Fiodor Pavlovici Karamazov cu Adelaida Ivanovna Miusov, Dmitri era cel mai mare dintre frații Karamazov. Flușturatic, impulsiv și pătimaș, Dimitri și-a revăzut tatăl, pentru prima oară, după ce a împlinit douăzeci și unu de ani și s-a întors în oraș, convins că este principalul moștenitor al unei averi îndestulătoare, din care va primi cea mai marte parte atunci când va ajunge la majorat. Înstrăinat de tată de la trei ani, Dmitri a fost crescut de familiile câtorva rude care s-au îndurat de soarta orfanului rămas fără mamă după ce Adelaida, frumoasa lui mamă, scârbită de un soț pe care nu-l interesau decât banii, a încheiat socotelile cu viața după o tentativă eșuată de a trăi la Petersburg, împreună cu un amărât de învățător, tânăr, dar sărac lipit pământului. Copil de pripas, aruncat dintr-o familie în alta ca o jucărie a nimănui, Dmitri nu a apucat să-și termine studiile și a intrat într-o școală militară, fiind și singurul ofițer din familia Karamazovilor.
Însurat a doua oară, cu Sofia Ivanovna, o copilă de șaisprezece ani, fiica unui diacon dintr-o altă gubernie, Fiodor Pavlovici a mai primit două șanse de a fi tată. Ivan, copilul născut în primul an de căsnicie, și Alexei, adus pe lume de Sofia Ivanovna trei ani mai târziu, ar fi putut fi motivele perfecte de a renunța la petreceri scăldate în băutură și terminate cu scandaluri de pomină. Din nefericire, cei doi micuți nu au reușit să miște o inimă împietrită iar după moartea mamei lor, care nu a rezistat decât opt ani unei căsnicii umilitoare, au avut parte de o totală lipsă de interes din partea singurului părinte rămas, ca și fratele lor mai mare. Luați cu forța din ograda bătrânului Karamazov de generăleasa care le-a crescut mama, cei doi băieți au ajuns într-o casă decentă, iar la moatea bătrânei, au fost lăsați în grija unui om cult, Efrim Petrovici Polenov, care s-a ocupat de educația lor de parcă ar fi fost proprii lui copii. Excepțional de înzestrat și cu drag de învățătură, Ivan a terminat liceul la Moscova, apoi s-a înscris la o facultate pe care a terminat-o chiar dacă moartea lui Efrim Polenov l-a lăsat fără niciun ban.
Frate din același tată cu frații lui mai mari, mezinul familiei Karamazov, nici destrăbălat ca Dmitri, nici hotărât și bătăios ca Ivan, Alexei a fost primul din clasă la învățătură, dar atras de mic, ca un magnet, de viața monahală, a preferat să se îndrepte către mănăstirea în care își aflase odihna de veci mama care l-a adus pe lume. Blând și încrezător în oameni, Alioșa a crescut modest, senin și cumpătat. Fără a-și dori să fie un model pentru cineva anume, tânărul de douăzeci de ani va încerca mai întâi să își împace frații cu tatăl despot, iar mai apoi cu viața, cu moartea, cu procesul, cu Grușenka, femeia dorită de toți Karamazovii, și cu toate încercările pe care viața le-a rezervat fiecăruia, în parte. Iar Smeardeakov, al patrulea fiu Karamazov, copil din flori, bolnav de epilepsie și prezent, în camera de alături, în noaptea crimei, un tânăr chinuit de boală și de proprii demoni, alții decât cei ai lui Ivan sau ai fratelui Dmitri, deși personaj secundar, reușește să impresioneze printr-o inteligență bine mascată, dar care stârnită izbucnește într-o retorică enervantă, care îl scoate din minți pe Ivan.
Deși vast și complex, romanul Karamazovilor se citește pe nerăsuflate și se recitește pe îndelete savurând, în etape, întreaga viață a bătrânului Karamazov, apoi copilăria și adolescența celor patru fii ai lui, crima, procesul cu martorii, probele și pledoariile avocaților, verdictul și, surprinzător, epilogul care continuă povestea și dincolo de sfârșit. Dar romanul este mai mult decât atât. În jurul celor patru personaje principale, frații Karamazov, atrase de frumusețe, bani sau putere, ori respinse din cauza lipsei lor, gravitează o mulțime de alte personaje, cu roluri mai mici sau mai mari, cu dorințele, speranțele și dezamăgirile lor, fără de care povestea ar fi fost, cu siguranță, altfel. Imperfecte, fabuloase prin plusurile și minusurile caracterelor lor care coexistă la fel de bine ca binele și răul, frumosul și urâtul, lumina și întunericul, toate aceste personaje ale imensului scriitor rus aparțin unui singur roman, dar reprezintă un întreg și dual univers.
”Cel care se așternuse cu fața la pământ era un tânăr slab, pentru ca în locul lui să se ridice de jos un om care avea să lupte dîrz toată viața și care era pe deplin conștient de schimbarea petrecută cu dânsul, își dădea seama de ea cu toată exaltarea de care era cuprins.” (Dostoievski, Frații Karamazov, p.461)
Magda Lungu, 20 aprilie 2018
F.M. Dostoievski– „Frații Karamazov”
Editura Polirom, 2011, 972 pagini
Traducere din limba rusă de Ovidiu Constantinescu și Isabella Dumbravă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu