⧫ Întoarcerea huliganului
Pedepsit din vina de a se fi născut în secolul nepotrivit, Norman scriitorul, supraviețuitorul autoexilat în paradisul american al libertății cuvântătoare, se reîntoarce după mai mult de un deceniu în România în care s-a născut și după care a tânjit întreaga lui viață. Pregătită cu tot dichisul aducerilor aminte ale unor vremuri iertate, dar niciodată uitate, întoarcerea huliganului acasă este momentul oportun al destăinuirilor. Autobiografic, dar lipsit de dezvăluiri stânjenitoare sau voit indecente care ar fi putut pune nume mari într-o lumină proastă, și preponderent istoric, pentru că asta și-a dorit să fie, romanul unor mărturisiri cutremurătoare este o explozie stilistică de înaltă clasă care pulverizează limba de lemn înfiptă de comunism în gâtlejlul unei generații mutilate de mascaradă și prost gust.
Prefață a unei călătorii îndelung așteptate, romanul începe cu prezentul scriitorului captiv într-un oraș la care mulți români contemporani cu epoca de tristă amintire nici nu îndrăzneau să viseze. Profesor în New York, cunoscut în România ca autor neagreat de regimul politic ceaușist și căsătorit cu o femeie, alta decât cea pe care a iubit-o cu disperarea primelor descoperiri, Norman Manea autorul nu-și găsește în țara tuturor posibilităților nici locul, nici rostul. Îndemnat de editorul ultimei cărți publicate să-și scrie romanul propriei vieți, românul disperat după limba pe care-o învățase în Bucovina lui natală se va folosi de amintirile din propria tinerețe și de evocările tatălui de două ori deportat pentru a aduce la suprafață o copilărie traumatizată de Holocaust și pusă la colț de comunism.
Evreu cu părinți evrei și rude evrei ca și ei, fostul copil al fostului regim comunist ceaușist, crescut într-o Românie pe care a iubit-o atât cât a putut să o înțeleagă, a încercat să își accepte destinul alegând o facultate cu profil ingineresc. Fascinat de literatură și de infinitul cuvintelor a dat rapid ingineria, la schimb, pe o carte publicată după un îndelungat și chinuitor război al nervilor cu cenzura impusă editurilor. După publicarea cărții, în vara lui 1986 anul în care înțelesul a devenit de neînțeles, Norman Manea a evadat din România luând cu el doar limba în care a învățat ce înseamnă cuvântul acasă. În următori trei ani, un străin printre milioane de alți străini, scriitorul a încercat să se adapteze paradisului american la care ar fi renunțat fără niciun regret dacă i s-ar fi oferit șansa de a trăi cum se cuvine în propria lui țară.
După căderea regimului comunist și executarea soților Ceaușescu, Norman Manea a urmărit scena politică și presa românească cu interes și îngrijorare. În primii ani timizi ai unei democrații buimăcite, destinul părea să-i joace fericirea la ruletă. După ce absentase de la înmormântarea propriei mame deoarece primise vestea cea tristă cu o întârziere de o lună și fusese respins de un tată prea mândru să-și recunoască amărciunea și dezamăgirile, americanul cu suflet de român s-a trezit implicat într-un scandal cu miză filosofică. Pus la zid de publiciștii care nu îi trecuseră cu vederea cronica referitoare la simpatiile legionare ale savatului Mircea Eliade, oripilat de asasinarea profesorului Ioan Petru Culianu într-o clădire a Universității din Chicago și măcinat de dramele personale, scriitorul Manea și-a găsit un refugiu în singurul paradis în care s-a simțit împlinit și pentru a cărui libertate a trecut peste granițele cenzurii: literatura.
Cititor pasionat dedicat lecturii de la prima carte de povești citită la o vârstă fragedă și fost scriitor cu un început de carieră literară într-o Românie care tăia vârfuri de aripi doar atât cât să împiedice zborul, prozatorul a considerat că are datoria morală de a mărturisi, în scris și în limba română, tot ce trăise și simțise într-o viață în care a refuzat să aparțină unui plural al fericirii obligatorii. Sinceritatea dezarmantă a destăinuirilor despre abuzurile la care a fost supus și a umilințelor pe care le-a avut de îndurat în perioada fostului regim, contrabalansată de umorul caracteristic al supraviețuitorului care face haz de necaz, conferă paragrafelor autobiografice ale romanului o tentă de legendă în care elementele istorice reale sunt miezul unei povestiri fantastice, cu personaje reale sau imaginare.
A treia parte a romanului, vizita americanului în România, în primăvara anului 1997, structurată sub forma unui calendar cu foi corespunzătoare fiecărei zile ale reîntoarcerii, descrisă amănunțit și detașat ca un jurnal al unui prezent nu foarte mulțumitor, dar acceptabil, este epilogul unei vieți trăite doar pe jumătate și numai în timpul salturilor spectaculoase dictate de răbufnirile unei personalități mai mult analitice decât războinice. Profund, secvențial, concentrat, stilizat și cu trimiteri țintă către momente cheie din viața literară românească a secolului trecut, romanul dezvăluie o parte întunecată a unei Românii înfricoșate, terorizată de adevăruri rostite doar pe jumătate.
„O după-amiază princiară și pustie, camera în obscuritate. Singur în univers, ascultam o voce care era și nu era a mea. Parteneră mi-era cartea de povești populare românești cu coperțile groase, verzi, primită, cîteva zile în urmă, ca dar aniversar, de 19 iulie. Atunci începuse, probabil, pentru mine, boala și terapia cuvintelor.” (Norman Manea, Întoarcerea huliganului, p.116)
Magda Lungu, 13 ianuarie 2018
Norman Manea – Întoarcerea huliganului
Editura Polirom, 2011, 324 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu