⧫ Cum să uiți o femeie
Sfârșit de oboseală și flămând, ajuns acasă după o zi care i s-a părut interminabilă, Andi găsește în loc de o masă caldă și o vorbă bună un bilet scris la repezeală prin care Marga îl anunță că l-a părăsit. Citind și recitind biletul, din ce în ce mai surprins de o dispariție atât de bruscă după mai bine de un an în care lucrurile păreau să meargă din ce în ce mai bine între ei, Andi consideră că este victima unei farse. Amuzat de ridicolul situației, întâi o caută disperat prin tot apartamentul, apoi întreabă în stânga și-n dreapta pe toți cunoscuții și, enervat la culme că nu reușește să găsească niciun indiciu al misterioasei dispariții, va rememora întreaga lor poveste de iubire încercând să înțeleagă cum de s-a ajuns la un asemenea final.
Colegi de redacție la ziarul la care Andi lucra ca jurnalist de investigație, iar Marga se ocupa de rubrica de mondenități, cei doi iubiți s-au cunoscut la o petrecere a unor prieteni moldoveni. Plictisitoare și stropită din belșug cu alcool, distracția nu l-a convins pe Andi că s-ar afla în locul potrivit până când, din senin, o brunetă superbă pe care n-o remarcase i s-a așezat pe genunchi și l-a înlănțuit cu brațele pe după gât. Hotărâtă să scape de un fost iubit insistent, prezent și el la petrecere, Marga i-a susurat lui Andi la ureche că are nevoie de o acoperire, iar jurnalistul, băiat finuț, a intrat în joc curios și surprins de ineditul provocării. Începută găunos, relația dintre Marga și Andi a continuat fără prea multe așteptări din partea lui Andi și fără ca Marga să inițieze vreo discuție despre un oarece viitor în doi.
Specialist în relații eșuate, Andi s-a simțit flatat să aibă o iubită frumoasă și deșteaptă, strămutată rapid în mica lui garsoniera închiriată dintr-un bloc nu prea departe de sediul redacției. Copil singur la părinți, Marga fusese crescută într-o familie în care tatăl avea grijă să nu le lipsească nimic, iar mama o trata ca pe o prințesă care trebuia ferită de realitatea lumii de dincolo de ferestre. Singura ei prietenă din copilărie, Tatiana, a fost cea care a reușit să o smulgă din închisoarea aurită a părinților și să-i deschidă mintea vorbindu-i despre băieți, ultima modă și alte subiecte cu mult mai incitante decât cele din manualele școlare. După terminarea liceului, o absolvire care care a coincis cu Revoluția din 1989, Marga s-a încris la Litere deși părinții și-ar fi dorit pentru ea o facultate cu un profil real care i-ar fi oferit o altă perspectivă decât slujba primită la un ziar. Titulară a rubricii de mondenități, Marga a fost mai mult decât încântată de interviurile luate celebrităților și se simțea pe deplin mulțumită să fie semnatara unor articole exclusiviste. Discretă și inteligentă, jurnalista a preferat să-și vadă de treabă fără a se amesteca în discuțiile sau disputele colegilor de redacție, iar din seara în care l-a întâlnit pe Andi s-a ferit să dezvăluie amănuntele unei relații personale în care erau implicați amândoi.
Născut într-o familie sărăcăcioasă, cu frați mulți și dispute copilărești care se rezolvau cu pumni și picioare, Andi a fost învățat de mic cu concurența și cu lipsurile. Jurnalist și el, idealist în anii studenției și în primii ani de muncă, s-a adaptat rapid unei profesii pentru care Marga muncea din pasiune, restul colegilor din necesitate, iar patronul, mergând pe sârmă, căuta să o finanțeze încercând să găsească un echilibru între ce se vinde și ce se cumpără. Plătit în funcție de subiectele primite, mereu pe drumuri și cu atenția trează, Andi învățase pe pielea lui că nimic nu este întâmplător și că toate au o explicație. Descumpănit în urma amenințărior primite după publicarea ultimului articol și întristat de dispariția ciudată a iubitei de un an și jumătate, Andi își va analiza întregul trecut și va cădea într-o lehamite de toți și de toate din care va fi obligat să iasă la insistențele administratorului blocului hotărât să-și recupereze banii de chirie pe ultimele luni. Ca un făcut, singurul dispus să îl ajute cu casă, masă și o vorbă bună, va fi un preot pe care l-a cunoscut în timpul documentării pentru un articol.
Prezbiterian, cu tată și bunic practicanți ai religiei protestante, preotul îl va găzdui pe Andi în casa lui și îl va introduce într-o lume pe care jurnalistului, necunoscând-o decât din zicerile altora, o va privi la început distant și ironic. Obișnuit să despice firul în patru și să se bazeze pe concret, în primele zile Andi va fi șocat de felul în care grupul de pocăiți condus de Set înțelege și interpretează rostul lor pe lume. Musafir în apartamentul preotului, jurnalistul va asculta explicațiile lui Set și va asista, martor fără de voie, la dramele povestite de credincioșii veniți de peste tot să ceară ajutor bisericii. Din ce în ce mai suprins de ajutorul oferit oamenilor de alți oameni și impresinat că pocăiții sunt oamenii ca toți oamenii, nici habotnici, nici rău intenționați, jurnalistul va insista să afle ce înseamnă de fapt această religie, iar curiozitatea îi va fi pe deplin satisfăcută când Set îi va povesti despre începuturile bunicului transmise tatălui și moștenite de el. Ascultând cu atenție poveștile altor destine, Andi va reuși să depășească propria lui tragedie, trădarea Margăi, și să accepte că, indiferent de ce-și dorește el, oricine altcineva, chiar și Marga, este liber să își urmeze propriul lui drum.
Crescute în medii diferite și, implicit, cu împliniri, neîmpliniri și așteptări diferite, cele trei personaje principale ale romanului, Andi, Marga și Set sunt doar trei dintre exemplele semnificative despre cât suntem noi, oamenii, de diferiți. Cu multe personaje cu caractere diferite, cu împliniri, neîmpliniri și așteptări diferite, provenite din medii sociale diferite, iar pe alocuri amuzant, romanul pierderii unei iubiri și regăsirii de sine este un roman echilibrat și tulburător care ridică întrebări existențiale și oferă răspunsuri greu de anticipat.
”Oamenii trăiesc în lumi diferite, își zise. Pentru unii totul e în ziar, pentru alții totul e în Biblie. La mijloc, o altă categorie de nebuni nu crede decât în cărți. Stau în saloane diferite, dar sub acoperișul aceluiași ospiciu. Fiecare se plânge în secret, șoptind pe la colțuri, că ceilalți sunt nebuni. Se întâlnesc din când în când în curtea interioară, la o plimbare liniștită sau strânși unul în altul, când sirena ambulanței îi bagă în sperieți.” (Dan Lungu, Cum să uiți o femeie, p.161)
Magda Lungu, 20 ianuarie 2018
Dan Lungu – „Cum să uiți o femeie”
Editura Polirom, 2011, 300 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu