Liliana Corobca

⧫ Ionesco. Elegii pentru noul rinocer

Născut pe 26 noiembrie 1909, la Slatina, Eugene Ionesco a fost primul copil al chipeșului avocat Eugen Ionescu și al Mariei-Tereza, fiica inginerului francez Ipcar, o tânără muncitoare și supusă unui soț care a divorțat pe ascuns în timpul războiului și a câștigat custodia ambilor copii folosindu-se de toate relațiile sus-puse și o mamă tandră și plină de umor, în ciuda faptului că unul dintre copii i-a murit la o vârstă fragedă și că a fost lăsată pe drumuri de un bărbat care și-a văzut de ale sale. Singur împotriva lumii, Eugene Ionescu s-a ridicat cu propriile lui forțe și s-a impus pe scenele mari ale lumii fiind considerat un promotor al teatrului absurdului și un autor clasic al dramaturgiei de avangardă din al XX-lea secol.

Fiind fratele mai mare și foarte atașat de mamă, Eugene a simțit pe pielea lui ce înseamnă să crești într-o familie dezbinată de certurile interminabile ale părinților și a suferit cumplit când Mircea, frățiorul care abia împlinise un an și șase luni, s-a îmbolnăvit de meningită și s-a stins fulgerător. Epuizată după atâta mutat dintr-o locuință în alta și distrusă de moartea micuțului, mama, singura ființă care i-a fost mereu aproape, n-a mai avut puterea să își înfrunte bărbatul și a privit neputiincioasă la amărăciunea celor doi copii, Eugene și Marilina, smulși de lângă ea de un tată care și-a întemeiat o altă familie și care, îmbogățit peste noapte, a înlocuit cu repeziciune sărăcia din Franța cu luxul și splendoarea Bucureștiului, capitala supranumită micul Paris.

Elev al prestigiosului liceu Sfântul Sava din București, Eugene nu și-a uimit profesorii cu rezultate excepționale la materiile studiate, ci cu răspunsuri indecent de corecte și comentarii excelent argumentate cu concluzii care-i lăsau mască pe profesori, limpezite în urma discuțiilor cu domnul Schreiber sau a lecturilor recomandate de bătrânul și bunul evreu, Inteligent și modest la școală, bătut și umilit în casa noii familii a tatălui său, Eugen a răbdat cât a putut, iar când n-a mai putut, a fugit de-acasă. Student al Facultății de Litere, apoi profesor, iar între timp poet, eseist și publicist în presa vremii, vesel când era de glumit și tăios ca o sabie japoneză când gluma devenea serioasă, Eugen Ionescu a obținut o bursă la Paris pentru documentare în vederea susținerii tezei de doctorat, iar la un an după rebeliunea legionară din 1941, a părăsit România, fiind numit atașat cultural al Legației române de la Vichy.

Căsătorit în sfârșit cu Rodica Burileanu, fata la care se gândise luni în șir, dar cu care nu îndrăznise să vorbească din prea multă timiditate, despărțit pentru totdeauna de mama lui adorată care plecase dintre cei vii după ce l-a văzut îndrăgostit, fericit și însurat, și profund nemulțumit de un tată arogant și aberant și de politica noului regim, Eugene Ionesco va părăsit România și se va stabili în Franța, în Parisul unei foste copilării din care mai păstrase doar vocea de poveste și zâmbetul ghiduș al mamei. După premiera primei piese de teatru, Cântăreața cheală, anii ce vor urma îi vor aduce dramaturgului Eugen Ionescu un succes și o recunoaștere la care nici nu visase. Toate piese de teatru scrise de Eugene Ionesco se vor monta și se vor juca pe scene pariziene, vor avea parte de cronici elogioase, apoi vor purta prin lume numele unui român, primul (și singurul) care a devenit, în 1970, membru al Academiei Franceze.

Mulțumit pe deplin de stilul lui franțuzesc de viață și de absurdului teatrului său de avangardă, în ziua de 28 martie a anului 1994, Eugen Ionescu va închide ochii sperând că, atunci când îi va redeschide, își va putea umple sufletul cu seninul surâsului măicuței lui dragi, atât de greu încercată și mult prea grăbită să plece într-o lume necunoscută și rece. În urma marelui dramaturg vor rămâne un număr impresionant de anti-piese de teatru, o mulțime de texte publicate sau în manuscris și o întreagă turmă de rinoceri, născuți într-un mediu prielnic sau adaptați din mers condițiilor unui mediu în continuă schimbare. Pentru a afla mai multe detalii despre rinoceri, aceste exoticele imparicopitate, și despre marele dramaturg Eugene Ionesco, se recomandă această sinceră, romanțată și încântător de bine gândită biografie.

„Opera ionesciană este tragică și profundă. (…) Umorul ca disperare a politeții. Mergeți și plângeți la teatru, unde se joacă piesele.” (Liliana Corobca, Ionesco. Elegii pentru noul rinocer, p.130)

Magda Lungu, 03 februarie 2024

Liliana Corobca – „Ionesco. Elegii pentru noul rinocer”

Editura Polirom, 2020, 216 pagini

———— ❖———————————————

POLIROM, colecția ⊰ «Biografii romanțate»

———— ❖———————————————

Tweet