⧫ totul e bine și nimic nu m-a durut
Poemele semnate de Val Mănescu se pot citi oricând, oricum, oriunde, dar pentru a le desluși înțelesul este nevoie de o lectură lentă și atentă. Lentă pentru că fiecare vers ascunde o enigmă care se vrea dezlegată și atentă pentru că interpretarea unui poem presupune disponibilitatea de a te lăsa transformat tu însuți, cititorul, în ceea ce citești. Mai scrii bătrâne mă întreabă/ unul din nebunii cartierului alt poet de pe vremuri / Mai scriu prietene mai scriu chiar dacă par învins/ contorsionat sub verdictul final. Tăios și dur, poetul înalță în juru-i o cetate din versuri cu mesaje puternice, dar lasă, zâmbind mefistofelic, porțile larg deschise. Să intre cine vrea și să rămână cine poate sau cine reușește să pătrundă, măcar pentru o clipă, în centrul lumii unui artist al cuvintelor și culorilor.
Poet și pictor, lucid și sensibil, cu o creativitate ieșită din comun, Val Mănescu a declarat război unei lumi anapoda, și-a făurit din condei și din pensulă arme, le-a încărcat cu figuri de stil, lumini și umbre și a început să secere tot ce l-a scos din sărite și l-a adus într-o stare de lehamite totală. Însuși titlul volumului, Totul e bine și nimic nu m-a durut , un foc de avertisment tras cu arma din dotare, mașina de scris, este o glumă amară, acea ultimă redută, cea de necucerit, a unui poet care răbufnește rar, dar sugestiv și emoționant. Mai citește o dată poate pricepi/ De ce e atât de ușor să dispari/ și atât de greu Să te lași iubit/ la volanul mașinii de măturat regrete/ Nu caroseria contează motorul e totul/ (…) Bine-ai venit amnezie/ veriga mea slabă din lanțul cu îngeri fățarnici.
A fost o vreme în care m-am întrebat de ce Val Mănescu scrie poezie atât de rar și de ce lasă un spațiu atât de mare și de simetric între două volume publicate, poeme sau proză. Acum nu mă mai întreb, doar mă bucur că atunci când scrie îl regăsesc printre metafore și versuri exact așa cum este în realitate: nouăzeci și nouă la sută un înger de poet, sensibil și profund, și unu la sută un demon care se joacă atât de angelic de-a cuvintele încât este imposibil să nu-l adori chiar și atunci când te ironizează fin sau te beștelește în rime meșteșugite. Vine o primăvară de gheață/ Ce veselie în mahalaua desfundată/ prezentul se scurtează mereu/ la festival în Bacău/ cine să bage de seamă când/ poporul întreg din iluzie distilează speranța/ devenind propriul său gunoi.
Iar dacă fiecare poezie în parte induce o stare de tensiune maximă, ca o ruletă rusească, privite în ansamblu, ca un tablou de care te îndepărtezi până găsești distanța, unghiul și lumina care-ți permit să descifrezi mesajul ascuns de artist în tușe de culoare, poemele din acest volum tună împotriva dezastrelor personale și fulgeră împotriva unui trup chinuit și a unei minți ascuțite, torturată de gânduri îndrăznețe și de întrebări fără răspuns. Nu mă alunga din curtea mea/ plină de mine antipersonal și artificii/ unde mimez periculos existența cancerigenă/ ca pe o zi națională. Tot cinismul, ironia și mai cu seamă autoironia poetului, nu sunt altceva decât provocări aruncate lumii din dorința de a-i stârni curiozitatea pentru a-l descoperi pe uluitorul Val Mănescu și poezia sa atipică, îndrăzneață și vindecătoare.
Magda Lungu, 24 noiembrie 2023
Val Mănescu – „totul e bine și nimic nu m-a durut”
Editura Babel, 2023, 96 pagini
———— ❖———————————————
Serie de autor ⊰ «Val MĂNESCU»
———— ❖———————————————
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu