⧫ Urmuz. Cei dintâi trăsniți
Urmuz, pe numele său real, Demetru Demetrescu-Buzău, s-a născut pe 17 martie 1883, la Curtea de Argeș și a fost primul din cei șapte copii ai soților Eliza și Dimitrie Ionescu-Buzău. În anul 1888, familia a petrecut un an la Paris, după care s-a stabilit la București. După terminarea școlii primare, Buzău a urmat Liceul „Gheorghe Lazăr”, unde a fost coleg cu George Ciprian și Vasile Voiculescu, apoi s-a înscris la Medicină, facultate pe care a abandonat-o după un an pentru că nu suporta disecțiile, și s-a reorientat către Drept. Pasionat de mic de muzică, pictură și literatură, Buzău a scris primele schițe umoristice în perioada 1907-1908, când a fost judecător în Răchițele, județul Argeș. După ce le-a citit întâi în familie, schițele au fost expediate în plic, prietenului George Ciprian.
Mobilizat pe front în 1913, Buzău a participat la cel de-al Doilea Război Mondial și s-a întors acasă bolnav de anxietate. Rechemat la arme în 1914, sublocotenentul Mitică Demetrescu a început să devină cunoscut societății boeme a Bucureștiului datorită eforturilor prietenului George Ciprian de a-i răspândi textele sub formă de copii scrise de mână. Debutat de Tudor Arghezi în 1922, în revista Cugetul Românesc, Buzău și-a semnat prozele cu pseudonimul Urmuz. În următorul an, pe 23 noiembrie 1923, Buzău s-a sinucis, împușcându-se în cap, lângă Bufetul de la Șoseaua Kiseleff. Șapte ani mai târziu, în 1930, Sașa Pană a adunat o parte din textele scriitorului considerat primul avangardist romând și le-a publicat în volumul intitulat simplu, Urmuz.
Lectura acestui volum, urmuzian scris, este o provocare atât pentru cititorii care au auzit câte ceva despre scriitorul unor bizanterii literare, dar mai ales pentru curioșii care îl întâlnesc acum, aici, pentru prima oară. Ca o paranteză, biografia acestui personaj atipic începe cu nașterea scriitorului, continuă cu moartea sa sinucigașă, apoi include între un început și un sfârșit crâmpee din viața scriitorului îngemănate cu texte publicate de Urmuz în revistele vremurilor sale, reproduse în facsimil. Interesantă abordare, cu atât mai mult cu cât pe ici, pe colo, mai apar și câteva dialoguri distincte, între Buzău și un alt personaj, care întregesc imaginea ciudășelului scriitor.
Greu de citit, la fel de greu de digerat și aproape imposibil de interpretat, Urmuzul scriitorului Alexandru Vakulovski mi-a lăsat impresia unui spectacol la care te duci pentru relaxare, te șochează de la primele scene, ai vrea să pleci, dar rămâi țintuit în scaun pentru că este diferit față de tot ce ai văzut până atunci. Iar dacă scopul acestei biografii romanțate a fost să stârnească interesul pentru avangardistul Urmuz, ei bine, stilul inedit al scrierii, textele bizare, publicate de Buzău, și dialogurile trăsnite dintre personaje, toate amestecate cu pricepere într-un talmeș-balmeș care solicită o atenție deosebită pentru a putea fi descâlcit, îndeamnă cititorul curios să descopere, pornind de la această carte, ceva mai mult despre Urmuz.
„În cercul prietenilor săi, Buzău citea bucăți literare curioase, de o căutată originalitate, încercând să-și arate disprețul chiar față de forma literară – după cum sfătuia Hajdeu pe pesimiști. Despre acest magistrat și intelectual cunoscut, un ziar spunea că era «bine îmbrăcat». Bietul Buzău!” (Alexandru Vakulovski, Urmuz. Cei dintâi trăsniți, p.37)
Magda Lungu, 30 august 2024
Alexandru Vakulovski – Urmuz. Cei dintâi trăsniți
Editura Polirom, 2021, 216 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu