⧫ Marioara Voiculescu. Mareșala teatrului românesc
Considerată o divă și comparată cu interpretele celebre ale scenei europene, precum Eleonora Duse sau Sarah Bernhardt, Marioara Voiculescu a rămas în istoria teatrului românesc prin forța și dramatismul interpretării și impactul asupra spectatorilor. Supranumită Mareșala teatrului românesc, a fost prima femeie din România care a condus o companie de teatru și prima femeie care a înființat o companie de film, jucând și regizând, avându-l ca producător pe Leon Popescu. Strălucitoare pe scenă, Marioara Voiculescu a trăit în culise, o adevărată dramă. Mamă de la 18 ani, apoi căsătorită de gura lumii cu un membru a familiei Quintus, divorțată în câteva luni, apoi din nou căsătorită cu un bărbat pe care l-a adorat, dar pe care l-a pierdut într-un accident stupid, Marioara Voiculescu nu a avut parte de familia pe care și-ar fi dorit-o. Singură pe lume, după ce a dominat scena o jumătate de secol, a fost marginalizată în următorii 30 de ani și urmărită de Securitate pentru că a refuzat compromisurile. A murit în sărăcie și aproape uitată de publicul care altădată umplea până la refuz sălile de spectacol.
Crescută de un tată iubăreț și de o mamă vitregă care i-a făcut zile fripte, Marioara Voiculescu a alergat prin copilărie și s-a trezit, deodată, mare. Studentă la Conservatorul din București, a cunoscut un crai frumos și mincinos, care a înșelat-o în primele luni, după ce a lăsat-o însărcinată cu Paul. După ce s-a despărțit de nemernic, primul gând al artistei a fost să lepede copilul, dar nu i-a mers cu aruncatul de sus, din capul scărilor Conservatorului, doar s-a lovit rău de tot și l-a momentul potrivit, a venit pe lume Paul. Necăsătorită cu tatăl băiatului, spre încântarea celei care i-a dat viață și cu care s-a mutat pentru a împărți bucuriile și necazurile după ce tatăl Voiculescu s-a despărțit de scorpia vitregă, Marioara s-a dedicat teatrului și copilului reușind cu succes să fie și artistă, și mamă. Adorată de public și strălucitoare pe scenă, dar neîmplinită ca femeie și la început de viață, Marioara a acceptat inelul de logodnă oferit de Nelu Quintus, un om fin, cu zece ani mai mare decât ea și de familie bună, dar dacă ar fi întrebat-o cineva ceva despre dragoste, ar fi dat din umeri sau ar fi schimbat vorba.
Tată vitreg pentru Paul și soț cu numele, Nelu a iubit-o în felul lui pe Mărioara, dar neștiind cum să o iubească în felul ei, a renunțat la o căsătorie de probă, pentru care riscase să fie dezmoștenit de familia total împotriva unei asemenea nesăbuințe. Divorțată de Nelu liberalul, cu tot teatrul pe cap și cu Compania Marioara Voiculescu de film, în care s-a băgat, împreună cu actorii, prima femeie din România care a condus o companie de teatru și a înființat o companie de film și-a mai găsit timp și pentru Jorj, un munte de bărbat, moșier și încăpățânat, pe care l-a iubit așa cum iubești doar o singură dată în viață, care i-ar fi adus și luna de pe cer dacă i-ar fi cerut-o și lângă care ea, femeie, a înflorit în anul în care au fost împreună. Din nou singură, dar de această dată devastată, după ce Jorj a murit într-un accident stupid, Marioara Voiculculescu nu a mai lăsat pe nimeni să se apropie de ea. Nu pentru c i-ar fi lipsit curajul, ci pentru că a venit războiul, s-au schimbat oamenii și regimurile, iar adoratorii veneau la pachet cu compromisurile de care a fugit toată viața.
Marginalizată pentru că nu a amestecat teatrul de politica, fosta divă care a interpretat roluri memorabile, în spectacole pentru care a muncit până la epuizare, a fost încet, încet, uitată. Cu banii adunați în atâția ani dedicați scenei sau moșteniți de la bărbații de care n-a avut parte, Marioara ar fi putut pleca în America, lăsând în urmă Bucureștiul, teatrul și filmul. Ar fi putut, de n-ar fi fost medicul care i-a făcut o curte adolescentină și pe care aproape că l-a iubit, până în ziua în care bărbatul i-a mărturisit, ca strâns de gât, că e însurat. Uimită de noul ghiont al sorții, primit din senin și care o lăsa, ca de fiecare dată, fără suflare, Marioara s-a bucurat și nu prea de divorțul promis al medicului, dar nu l-a mai luat de bărbat pentru că își pierduse încrederea în vorbe meșteșugite. Episoadele iubirilor artistei, descrise cronologic și cu eleganță, învăluie acestă biografie romanțată într-un parfum al unei epoci apuse, în care cuvintele incomode fie erau evitate, fie înlocuite cu altele, mai puțin deranjante auzului.
Rând pe rând, moartea Reginei, prietena de nădejde și confidenta Marioarei, pe 18 iulie 1938, cutremurul devastator care a distrus, în noiembrie 1940, blocul Carlton al artiștilor, două abdicări regale și un război care nu i-a ucis fiul, dar l-a trimis pe front pentru a-l îmbolnăvi de spaimă și de oroare, au trecut peste Marioara Voiculescu și i-au umplut zilele de griji și nopțile de fantomele trecutului. Cu mințile rătăcite, cu trupul bolnav și cu anonimii Securății pe urme, oameni pe care nu-i vedea, dar îi simțea suflându-i în ceafă, Marioara Voiculescu a renunțat să se mai zbuciume și a așteptat. Cele câteva note informative din Dosarul Melania, deschis de Securitate, și alte câteva referate, din perioada 1959-1964, premergătoare scoaterii de sub urmărire a bătrânei de aproape 80 de ani, redau o mică parte din sărăcia și umilințele îndurate de artistă în cei mai cumpliți ani. Internată de Paul într-un sanatoriu, pe 3 martie 1976, Marioara Voiculescu a salutat publicul pentru ultima oară și a îngăduit, cu o fluturare discretă de mână, să cadă cortina.
„Eu n-am nimic de împărțit cu nimeni, n-am fost și nu sunt nici nevasta, nici amanta și nici fiica vreunuia care să-mi netezească drumul în teatru, m-am descurcat mereu singură și n-am avut încredere decât în propriile mele puteri.” (Alina Nelega, Marioara Voiculescu. Mareșala teatrului românesc, p.83)
Magda Lungu, 24 mai 2024
Alina Nelega – Marioara Voiculescu. Mareșala teatrului românesc
Editura Polirom, 2022, 240 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu