⧫ Copiii din miez de noapte
Condamnat să trăiască într-o sărăcie lucie, dar schimbat la maternitate de moașa Mary Pereira cu bebelușul unei familii înstărite, Saleem are parte de o viață plină de privilegii, în timp ce Shiva, adevăratul moștenitor al soților Amina și Ahmed Sinai, nu-și va cunoaște niciodată adevărații părinți. Cei doi băieți, Saleem și Shiva, înzestrați cu puteri supranaturale, la fel ca ceilalți 999 de copiii născuți la miezul nopții dintre 14 și 15 august 1947, când India și-a proclamat Independența față de Marea Britanie, cresc într-o țară cu o istorie zbuciumată, nepregătită să își primească așa cum se cuvine prima generație de oameni născuți liberi.
În noaptea Independenței, la maternitatea doctorului Narlikar doar câțiva angajați au fost prezenți la nașteri, cea mai mare parte preferând să sărbătorească I altă naștere, a națiunii, afară, pe străzi, pe sub balcoane iluminate cu o mulțime de lămpi de ceramică pline cu uleiuri parfumate. Când a bătut miezul nopții, asistată de renumitul ginecolog și de moașa Flory, o femeie slabă și cumsecade, Amina Sinai a născut un bebeluș voinic și sănătos, în timp ce, în camera alăturată, un oarecare doctor Bose și domnișoara Mary Pereira au participat la sfârșitul travalliului de doiăzeci și patru de ore al Vanitei, femeia hindusă care a murit înainte de a-și vedea copilul dolofan, dar ai cărui ochi băteau deja în căprui.
Enervată de nedreptatea hărăzită de destin celor doi bebeluși născuți simultan și profitând de un moment în care a rămas singură cu amândoi copiii, domnișoara Mary Pereira a schimbat între ele etichetele nou-născuților și i-a dat Aminei în brațe băiatul Vanitei. Cu un nas imens, ca al bunicului Aziz, rotofei și sănătos, bebelușul Vanitei a fost botezat Saleem și a intrat în familia Sinai cu surle și trâmbițe, sărbătorit de tot clanul bogașilor, premiat cu un cec de o sută de rupii oferit de ziarul „Times of India” și omagiat, printr-o scrisoare scurtă, dictată secretarei, de însuși prim-ministrul noii Indii. Înzestrat cu un nas lucios, curgător, monstruos și exagerat de sensibil, cu care adulmecă de la distanță toate aromele și pe care și-l bagă peste tot, Saleem Sinai, copilul cu trei mame, Vanita, Amina și Mary Pereira, moașa care și-a recunoscut nelegiuirea și l-a crescut de mititel, ca doică, va crește înconjurat de istorie și va dezlega misterul copiilor din miez de noapte.
Împins în lături de la masa bogaților de gestul incalificabil al moașei, copilul Shiva a fost nevoit să lupte pentru supraviețuire încă din primele zile. Orfan de mamă vitregă după ce Vanita a murit în urma unei hemoragii și cu un tată care a vrut să-i frângă oasele cu un ciocan ca să câștige din cerșit, Shiva a învățat de la o vârstă fragedă să se apere sau să atace. Cu o față de coțcar, un vocabular grosolan și idei primitive, suspectând pe toată lumea și antipatic până la dezgust, Shiva a crescut la polul opus năsosului Saleem având și el un har, acela de a minți cu nerușinare pentru a ascunde adevăratele intenții. Trădător al copiilor din miez de noapte și răzbunător, copilul abandonat devenit peste ani maiorul Shiva îl va vâna pe puiul de bogătan Saleem Sinai și va încerca să-I distrugă, fără a bănui vreodată că cineva, la naștere, a schimbat, într-o secundă, destinatarul biletului câștigător.
Deși este construit în jurul a două personaje memorabile, Saleem și Shiva, romanul copiilor din miez de noapte se deschide ca un evantai în toată India celor trei generații de bărbați, bunicul, tatăl și Saleem, care s-au născut, au crescut, au iubit și au suferit, au trăit și au sperat într-o viață dacă nu mai bună, măcar ferită din fața tăvălugului istoriei. Și personaj principal, și povestitor, Saleem Sinai cel din mijlocul evenimentelor aduce din urmă și trecutul, pentru a fi împreună cu prezentul, și reușește amestecându-le o saga puternică, sugestivă și la fel de antrenantă ca ritmul îndrăcit al bum-bumului tobei piticului Oskar din Toba de tinichea.
„Realitatea e o problemă de perspectivă; cu cât te îndepărtezi de trecut, cu atât ți se pare mai concret și mai plauzibil – în schimb, pe măsură ce te apropii de prezent, îl consideri inevitabil tot mai puțin vrednic de crezare.” (Salman Rushdie, Copiii din miez de noapte, p.277)
Magda Lungu, 19 februarie 2023
Salman Rushdie – Copiii din miez de noapte
Editura Polirom, 2022, 784 pagini
Traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu