Vladimir Nabokov

⧫ Mașenka

Cazat pentru o scurtă perioadă într-o pensiune rusească din Berlin, Lev Glebovici Ganin este nevoit să participe la conversațiile plictisitoare pe care vecinii săi vremelnici le lungeau la nesfârșit ori de câte ori li se ivea ocazia. Prea politicos pentru a fi și neatent, Ganin aude într-o seară numele celei pe care o credea pierdută și descoperă cu uimire că este vecin de palier cu soțul iubitei sale din tinerețe, dispărută fără urmă în anii primului război.

Nedumerit că numele fetei care îi stăpânise inima și gândurile este rostit cu multă familiaritate de un om greoi și monoton, Ganin își provoacă vecinul să-i povestească mai multe despre adorata lui soție. Fără a se lăsa prea mult rugat, vecinul, Alexei Ivanovici Alfiorov dezvoltă cu plăcere subiectul și, scoțând o fotografie dintr-un sertar al scrinului, înlătură din mintea lui Ganin orice confuzie. Mașenka lui, cea pe care o credea pierdută pentru totdeauna, devenită între timp soția ciudatului personaj din fața sa, era așteptată cu nerăbdare de Alfiorov și urma să sosească la Berlin peste numai câteva zile.

Imesă și neașteptată, bucuria atât de apropiatei revederi l-a aruncat pe Ganin într-un trecut din care primul capitol al poveștii lui de dragoste fusese șters sau sărit. Nu-și amintea începutul idilei, nici unde o zărise pe Mașenka prima oară, nici cum îi vorbise și nici despre ce. Știa doar că ochii ei mari și iscoditori, de tătăroaică îl priviseră atât de intens încât îi lăsaseră urme de neșters în suflet. Pe nesimțite, începuse să-i viseze, apoi să-i caute și nu-și mai găsise liniștea până ce fata n-a fost, pe de-a-ntregul, a lui. La șaisprezece ani, iubirea dintre Ganin și Mașenka lui a fost prima dragoste, pură, înălțătoare, cea care – gândea Ganin - nu se uită chiar dacă, după atâtea despărțiri, din ce în ce mai lungi și mai dese, a rătăcit câțiva ani drumul.

Trezit la viață după o perioadă în care lăsase lucrurile la voia întâmplării, Ganin, în așteptarea Mașenkăi, rupe o relație anostă cu Liudmila și reîntinerește de parcă frumoasa rusoaică ar fi venit în Berlin pentru el și nu ca să-și întâlnească soțul pe care nu-l mai văzuse de patru ani. Ca într-un fel de transă, Ganin dă de-o parte prezentul și începe să trăiască atât de intens în trecut, încât e din ce în ce mai aproape de a-și pierde mințile. După patru zile cât patru veacuri în care fantoma unei iubiri terminate l-a fericit cu apariția unui noian de amintiri, Ganin pleacă spre gară, vede câțiva muncitori care lucrau la o casă, iar scena îl zguduie atât de tare încât realizează că trecutul și prezentul nu pot fi suprapuse niciodată. Fericit că a reușit să evadeze din închisoarea amintirilor, se va urca în trec și va pleca din Germania pentru totdeauna.

Roman de debut, Mașenka lui Nabokov este un amestec straniu de personaje, care mai de care mai ciudate, care s-au întmplat a fi, în același timp, într-o pensiune în care numerelor camerelor sunt file rupte dintr-un calendar. Iar cel mai ciudat dintre toate personajele, un amestec de fericire cu melancolie, este Ganin, un visător atât de idealist încât, de dragul unei iubiri neterminate, s-a refugiat în trecut riscând să rămână captiv printre amintiri. Revenirea de la sfârșit, superbă, e bariera dincolo de care și mâine e o zi.

„Cu degetele ude deschidea ușița de sticlă a lanternei și stingea luminița. Vântul se năpustea din beznă greu și umed. Mașenka, stând lângă el pe balustrada coșcovită, îi mângâia tâmplele cu o mânuță rece și el deslușea nelămurit în beznă capătul fundei muiate de ploaie și strălucirea zâmbitoare a ochilor ei.” (Vladimir Nabokov, Mașenka, p.118)

Magda Lungu, 25 iunie 2021

Vladimir Nabokov – „Mașenka”

Editura Polirom, 2019, 192 pagini

Traducere din limba rusă: Adriana Liciu

Tweet