Franz Kafka


Procesul

În ziua în care Anna a întârziat nejustificat cu micul dejun, domnul Josef K., nedumerit că nu a fost servit la ora obișnuită, a sunat să întrebe ce s-a întâmplat. În timp ce vorbea, încercând să lămurească misterul dispariției micului dejun, a auzit o bătaie în ușă. Intrigat de vizita matinală, domnul Josef K. a deschis, iar un necunoscut a dat buzana peste el în cameră anunțându-l, fără menajamente, că este arestat dintr-un motiv ce îi va fi dezvăluit la procesul ce va urma să înceapă cât de curând.

Înclinat să privească superficial întâmplările care nu-l afectau direct, să nu-și ia măsuri de prevedere chiar și atunci când era amenințat din toate părțile, domnului Josef K. s-a gândit că arestarea lui nu este nimic altceva decât o glumă sinistră pusă la cale de un coleg amator de umor macabru. Liniștit de străinul care tocmai îl informase că va putea merge la serviciu, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, domnul Josef K. și-a văzut în continuare de muncă încercând, în după amiazile în care nu avea altceva mai bun de făcut, să se apropie de domnișoara Burstner, vecina de palier pentru care avea o simpatie aparte, remarcată și încurajată de indiscreta doamnă Grubach, proprietara de la care închiriase camera în care locuia. Despre mica anchetă referitoare la cazul lui, domnul Josef K. a fost anunțat telefonic și tot atunci a fost invitat, de preferință duminicile, la interogatoriile care urmau să se desfășoare nu în incinta Tribunalului cum ar fi fost de așteptat, ci într-un cartier mărginaș, într-o casă ca oricare alta, în care avocații și funcționarii angajați să aplice sau să slujească legea locuiau împreună cu familiile. Din ce în ce mai uimit de ce i se întâmplă, Josef K. s-a prezentat la primul interogatoriu întârziind mai mult de oră, timp în care orbecăise prin clădire căutând în disperare biroul comisiei de anchetă.

Primul interogatoriu și începutul anghetei l-au convins pe Josef K. că arestarea lui nu este o glumă. Hotărât să descâlcească ițele unui proces de neînțeles, Josef și-a angajat un avocat încântător care i-a vorbit foarte clar despre orice altceva în afară de propriul lui proces. Sfătuit de unchi dezinteresat și știutor în ale justiției, Josef K. l-a căutat pe marele Titorelli, pictorul avocaților și al procurorilor, singurul care ar fi putut să-i explice ce are de făcut și cum se procedează într-un caz similar cu al lui. De la Titorelli, domnul K. a aflat, cu stupoare, că soluțiile oricărui proces erau achitarea reală, achitarea aparentă și tărăgănarea la nesfârșit. Cum despre o achitare reală nici nu se putea discuta în cazul lui, iar celelalte două soluții nu-l mulțumeau îndeajuns încât să le favorizeze, Josef K. a renunțat la avocat, încercând să se dezvinovățească singur de o vină inexistentă. Din ce în ce mai atent la cei cu care se întâlnește, avocați sau acuzați, ascultând fel de fel de păreri ale altor inculpați târâiți ca și el în procese interminabile, Josef K. s-a simțit captiv într-un fel de perpetuum mobile în care un sistem uriaș se mișca într-o singură direcție fără a fi deloc deranjat de scârțâielile câtorva rotițe infinit de mici comparativ cu întregul. Coincidență sau nu, în plin proces, a primit misiunea de a-i arăta câteva monumente unui client important al băncii unde era angajat pe post de procurist-șef și, fără niciun chef să îndeplinească o obligație care altădată i-ar fi făcut plăcere, a trecut în agendă și o scurtă vizită la Catedrală.

Întâlnirea de la Catedrală, dintre Josef K. și preotul închisorii care părea că-l așteaptă este subliniată de Kafka printr-o parabolă amintită în Metamorfoza și discutată aici, pe larg, cu argumente pro și contra, care sugerează intenția legiuitorului. În urma acestei discuții profunde și plină de noi înțelesuri, Josef K. întrevede un viitor în care el, ca persoană, nu reprezintă mare lucru. Extrem de lucid și hipersensibil, Kafka reușește să redea o viziune halucinantă a unei realități în care un singur individ se află în imposibilitatea de a îndrepta o lume strâmbă. Sfârșitul Procesului este la fel de trist ca toate creațiile kafkiene. Pe deplin convins că nu poate face lumină în noaptea lumii în care se născuse, în ajunul zilei în care ar fi împlinit treizeci și unu de ani, Josef K. este luat în primire de doi necunoscuți îmbrăcați în negru, târât într-o carieră de piatră de la marginea orașului și ucis pentru că, deși a fost provocat și tentat, nu a ales să se sinucidă. „Logica, scrie Kafka, chiar și cea mai de neclintit, nu rezistă în fața unui om care vrea să trăiască. Tradus de Gellu Naum, romanul, deși neterminat, se încadrează printre cele mai absurde, complexe și incredibil de fascinante scrieri ale lui Kafka. O splendoare literară.

„Era ora unsprezece; pierduse deci două ore, un timp enorm și prețios, gândindu-se și visând, iar acum firește că se simțea mai obosit decât înainte. Dar, la urma urmei, nu-și pierduse timpul de pomană; în orele acestea luase hotărâri care puteau să-i fie foarte utile.” (Franz Kafka, Procesul, p.167)
Magda Lungu, 28 martie 2021

Franz Kafka – „Procesul”
Editura Polirom, 2019, 304 pagini
Traducere din limba germană: Gellu Naum

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu