Olga Tokarczuk

⧫ Călătoria oamenilor Cărții

Despre Cartea Cărților, cea în care era adunată toată înțelepciunea lumii, nu se știau prea multe. Imensa putere despre care se spunea că ar fi căpătat-o cel care ar fi citit-o îi speria pe curioși la fel de mult pe cât îi atrăgea magia și misterul în care erau învăluite adevărul și cunoașterea lumii.

Cavalerul d'Albi, cel mai tânăr membru al unei grupări secrete și ilegale, credea cu patimă în existența Cărții. O perioadă a încercat să facă cercetări de unul singur, dar puținele informații găsite s-au dovedit a fi greșite sau imposibil de verificat. Când domnul de Chevillon, președintele spiritual al Frăției, a găsit hărțile locului în care se credea că ar fi fost ascunsă Cartea, entuziasmul tânărului, prea expansiv și zgomotos pentru membrii grupării trecuți în cea de-a doua jumătate a vieții, a mai molipsit doi temerari. Împreună, cei trei cavaleri au plănuit o călătorie aventuroasă al cărei invitat de onoare, fără nicio legătura cu Cartea, era nimeni alta decât Veronica, iubita Cavalerului d'Albi, o tânără visătoare care își imaginase drumul greu al descoperirii ca pe o lungă vacanță romantică alături de omul care îi promisese o iubire și un legământ.

În data și la locul stabilit, Cavalerul d'Albi n-a mai ajuns. Absența lui, pusă pe seama unui duel, i-a întristat pe aventurieri, iar doi dintre ei, Veronica și domnul de Berle, au interpretat-o ca fiind de rău augur. Celălalt Cavaler, Marchizul, a încercat să le abată atenția de la nefericita întâmplare. Calm și surâzător, a insistat ca grupul să pornească la drum asigurându-și partenerii că, după ce-și va răscumpăra onoarea pătată, imprevizibilul Cavaler îi va ajunge din urmă, probabil la hanul din Angerville unde se vor opri pentru primul popas. În seara popasului însă, Cavalerul d'Albi nu s-a arătat așa cum nu s-a arătat nici în a doua seară și nici în cele șapte zile în care cei trei călători au fost oaspeții domnul Chevillon la castelul lui din Chateauroux. Când speranțele au început să pălească, iar așteptarea să devină plictisitoare, cei doi bărbați și frumoasa Veronica au avut de luat o hotărâre: continuă sau se întorc de unde au plecat.

Entuziasmat de aventura îndrăzneață, dar tulburat peste măsură de lipsa celui care o pusese la cale, domnul de Berle va decide că e mult mai cuminte să se întoarcă la Paris. Amărât că mai pierde încă un tovarăș de drum, dar din ce în ce mai convins că rostul lui este să descopere Cartea și că piedicile apărute nu sunt nimic altceva decât mici provocări care trebuie depășite, Marchizul se va hotărî să meargă mai departe. Iar frumoasa Veronica, descumpănită că fusese abandonată, dar dornică de ceva aventură, îl va însoți. Rămași singuri, Marchizul și Veronica vor parcurge un drum lung, obositor și presărat cu ostacole de tot felul. De-a lungul lui vor afla o mulțime de lucruri, vor cunoaște oameni interesanți și vor avea de luptat cu propriile lor sentimente. Alături zi de zi de o tânără de douăzeci și cinci de ani, fermecătoare și vulnerabilă, Marchizul se va îndrăgosti nebunește de Veronica, o va adora și-apoi o va respinge considerând că o iubire neplanificată este binevenită doar dacă nu-l îndepărtează de scopul propus. Iar scopul lui era să găsească Cartea. Iubită vremelnic și-apoi abandonată, pentru a nu știu câta oară, Veronica va suferi cumplit după trădarea de neînțeles a Cavalerului. Martor al dragostei celor doi și al prăbușirii lor, Gauche, copilul mut întâlnit în hanul de la Angerville și arvunit ca însoțitor, le va fi alături la bine și la rău chiar și atunci când întâmplările îi vor părea de nepriceput.

Deși parcurg același drum inițiatic și au parte de aceleași provocări dificile, Marchizul, Veronica și Gauche au speranțe imense, dar așteptări diferite: Marchizul își dorește cu disperare Cartea și va renunța la orice altceva pentru a-și îndeplini țelul; Veronica visează la o mare iubire chiar dacă a avut parte doar de iluzii spulberate și de dezamăgiri; copilul Gauche, fascinat de sunete și de înțelesuri speră că va veni o zi în care îi va reveni glasul și va putea pronunța cuvinte pe care, rostindu-le, le va putea auzi. Această diversitate a personajelor principale este desăvârșită de Olga Tokarczuk în dialogurile dintre Marchiz și Sihastrul de la poalele munților, medicul și filosoful Delabranche, autorul Taumatologiei, carte care, odată terminată, ar fi cuprins în paginile ei dezlegările a peste o mie de taine. Revelația Marchizului în urma discuțiilor cu Delabranche este răspunsul tuturor întrebărilor care l-au chinuit de-a lungul unei vieți nu tocmai împlinite, sfârșite cu o zi înainte ca Gauche, singurul supraviețuitot al călătoriei, să atingă cu mâinile lui aspre și nerăbdătoare Cartea care îi va îndeplini singura și imensa lui dorință.

„Călătoria începuse, iar acum nu mai conta decât țelul. Nu mai contau planurile, așteptările și oamenii care le născociseră. Într-un anumit sens era lipsit de importanță chiar și faptul că cineva anume pornise la drum.” (Olga Tokarczuk, Călătoria oamenilor Cărții, p.39)

Magda Lungu, 21 februarie 2021

Olga Tokarckuz – „Călătoria oamenilor Cărții”

2018 - Premiul Nobel pentru Literatură

Editura Polirom, 2018, 216 pagini

Traducere din limba polonă: Constantin Geambașu

Tweet