⧫ Moartea lui Bunny Munro
Rămas de capul lui după sinuciderea soției, Bunny Munro, un comis-voiajor cu experiență în distribuția și vânzarea produselor cosmetice, pleacă într-o călătorie de afaceri, însoțit de băiețelul său de nouă ani, Bunny Junior. Aventurile celor doi tovarăși care străbat același drum, amenințate de umbrele trecutului și de un diavol care terorizează orașul, sunt comercial erotice pentru tatăl afemeiat, dar instructive și vindecătoare pentru puștiul sperat și confuz, bântuit de coșmarul morții mamei sale.
Sensibil la nurii urmașelor Evei și cu mâini lipicioase, Bunny Munro a cerut-o pe Libby Pennington în căsătorie după o noapte de pomină, petrecută într-o cameră a unui hotel din Eastbourne. Beat și euforic, Bunny a pus întrebarea Libby, vrei să fii soția mea?, iar Libby a spus da sperând că bărbatul pe care și l-a ales o va respecta și o va iubi pentru tot restul vieții. Plăcut surprins, în primele luni, de bucuriile simple ale vieții în doi, Bunny s-a plictisit repede de o singură casă și de farmecele unei singure femei, reluând, din locul în care abandonase, un șir de aventuri extraconjugale întrerupt, când și când, de lacrimile și reproșurile nevestei. Înșelată și ignorată, Libby a căzut într-o depresie din care n-au mai salvat-o nici medicamentele, nici încurajările celei mai bune prietene. Ajunsă la capătul puterilor, s-a îmbrăcat cu cămașa de noapte preferată, cea portocalie, a încuiat ușa dormitorului și s-a spânzurat de calorifer, folosindu-și propria greutate pentru a se sugruma. Așa a găsit-o Bunny în seara în care a ajuns, în sfârșit, acasă.
Șocat de moartea mamei și de reacția aiuritoare a tatălui său, Bunny Junior a asistat la venirea medicilor care au constatat decesul, la înmormântare și la toate discuțiile adulților fără să înțeleagă mare lucru din tot ce se întâmplă în jurul său. După înmormântare, Bunny a încercat să scape de copil și să-l trimită bunicilor, dar a fost refuzat și de tatăl său, prea bătrân și prea bolnav pentru a avea grijă de singurul nepot, și de mama soacră, care l-a umplut de reproșuri, acuzându-l că din cauza lui s-a sinucis Libby. În lipsa altor variante salvatoare, Bunny și-a luat băiețelul și au pornit amândoi într-o goană nebunească după contracte și vânzări de produse cosmetice. Mergând din ușă în ușă, Bunny își va prezenta produsele, iar doritoarelor de ceva mai mult decât o înfrumusețare a naturii, le va oferi diferite servicii, gratuite, în timp ce băiețelul îl va aștepta răbdător, în mașină.
Cuminte, isteț și mândru, nevoie mare, de tatăl său, Bunny Junior își va umple timpul cu o enciclopedie uriașă pe care va studia pe îndelete sau va răspunde întrebărilor polițiștilor sau trecătorilor uimiți că un copil de nouă ani, în loc să fie la școală, așteaptă într-un Fiat Punto parcat aiurea, un tată absent, plecat cu treabă prin cartierul din apropiere. Mai mereu singur, băiețelul ghemuit pe locul din față al mașinii se va gândi la maică-sa, iar dorul de ea va proiecta o femeie fantomă, un fel de hologramă incompletă care apare și dispare în funcție de nevoia lui de a se simți iubit și în siguranță. Mult mai interesantă decât nebunelile comis-voiajorului, condimentate de Nick Cave cu ironii și umor negru, hoinăreala puștiului prin oraș, prima lui călătorie de altfel, este și primul pas către o maturizare bazată pe experiențele proprii, plăcute, dar și neplăcute, prin care băiețelul trece și din care va rămâne cu amintiri prețioase sau cu un gust amar.
După trei zile exagerat de pline, care copilului i s-au părut lungi cât un million de ani, o betonieră cărămizie, scăpată de sub control de un șofer începător, va intra în plin în Fiatul Punto al comis-voiajorului și va întrerupe călătoria celor doi aventurieri. Între viață și moarte, Bunny și Bunny Junior vor porni într-o altă aventură, la fel de diferită pentru ei ca și prima, numai că de acestă dată, doar puștiul ajutat de fantoma mamei decedate, va supraviețui oribilului accident și va deschide ochii exact în clipa în care Bunny Munro îi va închide, pentru totdeauna. Deși sfârșitul romanului este dramatic, cosmetizarea lui cu creaturi din basme ajută la pregătirea marelui final. Iar dacă luăm în considerare și regretele târzii ale lui Bunny Munro pentru viața sa destrăbălată, bizanteriile, un fel de ce ție nu-ți place, altuia nu face, chiar se justifică.
„Pe ecranul unei plasme enorme, așezată în colțul unui living dintr-o casă mică din New-haven, Bunny are impresia că observă, în periferia cîmpului său vizual, noi imagini prinse de camerele de supraveghere cu Criminalul cu Coarne, care aleargă, cu celebrul lui trident, după o turmă de cumpărători îngroziți.” (Nick Cave, Moartea lui Bunny Munro, p.146)
Magda Lungu, 08 ianuarie 2021
Nick Cave – Moartea lui Bunny Munro
Editura Polirom, 2018, 288 pagini
Traducere din limba engleză de Ciprian Șiulea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu