⧫ Interior zero
Intuitiv și cu un farmec aparte prin ineditul subiectului propus şi prin modalitatea de abordare, romanul prăbușirilor și al disperărilor Cristinei este o întâlnire emoționantă cu o tânără nefericită, care își povestește frământările, obsesiile, durerile fizice și pe cele sufletești, în limbajul colorat al vieții de zi cu zi. Angajată într-un loc de muncă pe care nu-l poate suferi și cu o mamă plecată la muncă în Spania, pe care o vede numai în decembrie, între Crăciun și Revelion, Cristina se simte singură, captivă într-o viață care îi consumă lent tinerețea și o secătuiește de vlagă, lăsând în urma ei un șir de amintiri urâte, iar în locul fericirii, un mare vid. Dependentă de validarea celor din jur și cu un munte de așteptări de la bărbații care, după ce o folosesc, o aruncă, nefericita Cristina cedează sau trădează considerând că doar așa va putea fi pe placul celor din jur și își va găsi și ea un loc al ei, în care să se simtă în siguranță și, poate, puțin fericită.
Absolventă de facultate, sensibilă și cu un tumult de gânduri, amintiri, imagini și simțiri, fata de la Litere s-a angajat pe post de secretată și traducătoare la o firmă de proiectare pentru inginerie civilă. Șefa, o scorpie îmbrăcată în costum de femeie, a remarcat imediat golurile din CV și a cerut explicații cu vocea stridentă și repezită a omului scăpătat, care imediat ce a scos nasul din mocirlă și a început să respire mai degajat, a uitat de unde a plecat. Speriată de agresivitatea și mitocăniile femeii, Cristina va fi de-a dreptul terorizată de apucăturile unei șefe care își va ambala poruncile în rugăminți enervante și interminabile, asezonate cu obligativitatea sărbătoririi zilelor de naștere ale angajaților într-un cadru festiv și costisitor, pe cheltuiala lor, dar în numele firmei.
La fel de nemulțumiți ca și ea de șefa urlătoare și antipatică, ceilalți nouă colegi veneau dimineața la sediul firmei cu niște fețe lungi, de parcă ar fi așteptat, în fiecare zo, sfârșitul lumii, iar la terminarea programului dispăreau cu o viteză care at fi provocat invidia oricărui alergător cu experiență. Pentru a se putea apropia de oricare dintre ei, Cristina ar fi trebuit să-l prindă în timpul lui liber, un interval despre care nimeni nu sufla niciun cuvânt de frica șefei care comenta, pe larg, orice informație căpătată, indiferent dacă tematica era publică sau privată. Bârfitoare, manipulatoare și etern nemulțumită, șefa Liliana nu putea fi îmblânzită decât de Traian, un june râvnit de toată suflarea feminină care se perinda prin sediu, mai puțin de Cristina, care aștepta ca Mihai să se decidă dacă o vrea ori ba.
Oarecum prieteni, Mihai și Cristina s-au cunoscut la Cluj, au fost iubiți în anii studenției, apoi s-au despărțit pentru că Mihai era indiferent, dar după ce Cristina s-a mutat la București, au reluat legătura pentru că unul dintre ei a sunat în preajma unui Revelion, nici nu contează care, să-i ureze celuilalt un an nou fericit. Fără să-i spună mamei de existența satelitului numit Mihai, pentru a nu-i stârni curiozitatea și așteptările, Cristina a continuat să se vadă cu Mihai, când și când, atunci când ea o lua razna de la atâta singurătate sau când el avea nevoie de căldura relaxantă a unui trup feminin. Sincer cu amândoi, Mihai i-a repetat de nenumărate ori Cristinei că în viața lui nu are loc și pentru ea, dar tânăra, în lipsa altui pretendent, a prelungit agonia în loc să pună capăt calvarului nedorit.
Plină de resentimente, Cristina îl va înșela pe Mihai cu Dan, un bărbat cunoscut într-un bar, care o va iubi o lună, apoi o va părăsi pentru altcineva, lăsând-o cu cicatricile unei alte relații imposibile, plăsmuită de o minte visătoare, disperată să joace rolul principal într-un film inexistent. Rănită și umilită, Cristina va găsi consolare în brațele disponibilului Mihai cu care va rămâne însărcinată, apoi veșnic traumatizată de pierderea primei sarcini, un vis frumos pentru orice femeie care se simte iubită și este căsătorită cu bărbatul potrivit. Alături de Cristina în această cumpănă, așa cum i-a fost alături, cu bani și cu sfaturi bune, întreaga viața, mama venită din Spania va înțelege, în sfârșit, că singurul ei copil are nevoie de prezența ei fizică mai mult decât de carduri sau de cadouri.
După un lanț neîntrerupt de belele și ratări, Cristina se va privi cu atenție în oglindă și va realiza că viața ei va rugini cu totul dacă nu are de gând să o curețe șo, eventual, să o mai și vopsească. Sătulă de răutăți gratuite și de oameni care o tratează ca pe o sclavă, va termina cu Mihai, își va da demisia din funcția de secretară și își va lua răgazul necesar pentru citit și pentru meditat la ce fel de om este și ce își dorește, cu adevărat, de la ea și de la viață. Un final fericit și neașteptat de optimist pentru un roman ancorat în realitatea unei lumi ostile, care strivește tot ce nu se poate modela.
„Înspre ce vreau să cresc. Îi spun că spre marketing. Ceea ce e o prostie, fiindcă nu, dar asta e o lume în care nu poți să nu vrei să crești, suntem fiii și fiicele targhetului. Targhetul meu e să supraviețuiesc fiecărei zile, să ies la ora cinci ca un cățel scăpat din lesă în parc și să alerg să mă tăvălesc în ciori moarte, ca să-mi pierd mirosul.” (Lavinia Braniște, Interior zero, p.178)
Magda Lungu, 10 ianuarie 2021
Lavinia Braniște – Interior zero
Editura Polirom, 2018, 278 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu