Charles Dickens

⧫ Casa Umbrelor

Cu câteva săptămâni înainte de încheierea anului școlar, o elevă a școlii din Greenleaf primește o scrisoare oficială prin care este invitată la sediul unor avocați din Londra. Nerăbdătoare și puțin speriată de noutatea întrevederii, micuța orfană își va lua rămas bun de la ultimii șase ani de liniște și va pătrunde într-o lume misterioasă în care va fi martoră fără voie a unor intrigi încâlcite și a unui secret primejdios pe cale de a fi descoperit

Început cu câteva generații în urmă, din faimosul proces Jarndyce în care se fuseseră implicați moștenitori de rang înalt și avocați iluștri mai rămăsese doar un maldăr de dosare și speranța că într-o zi, cineva, nu se știa cine, va face lumină și va pune punctul de final. Întrebată de avocații care o invitaseră la Londra dacă știe, în mare, la ce se referă această moștenire, Esther va evita subiectul neștiind ce să răspundă. Spre surprinderea ei, în următoarele zile va descoperi în persoana binefăcătorului John Jarndyce pe unul dintre cei mai respectabili avocați implicați în interminabilul proces. Mult mai impresionată de caracterul magistratului decât de fprocesul Jarndyce, Esther îi va mulțumi tutorelui său pentru bunătatea de care dăduse dovadă în anii în care îi purtase de grijă și va prefera să stea deoparte de toată vâlva stârnită de termene și sentințe.

Discretă și muncitoare, Esther se va face plăcută tuturor celor pe care îi va cunoaște și își găsi prieteni, orfani ca și ea, cu care va împărți necazurile și bucuriile unui destin amenințat de un secret compromițător. Cu mulți ani în urmă, înainte de venirea Estherei pe lume, Lady Dedlock, doamna de gheață din Castelul de la Chesney Wold se iubise în taină cu un tânăr nedemn de rangul și averea impunătoarei familii din vârful societății. Din dragostea celor doi tineri se născuse un copil, o fetiță, care fusese smulsă din brațele mamei imediat după naștere și dispăruse fără urmă. În locul copilului mult dorit, Lady Dedlock primise de la moașă vestea cumplită că pruncul ar fi murit. Părăsită de tatăl fetiței și lipsită de copilul abia născut, domnița se căsătorise în grabă cu un bărbat care o diviniza, doar că altul decât cel pe care îl visase. Iar după ani și ani, un detectiv luase urma copilei dispăruse, descâlcise ițele unei povești încurcate și se apropiase, periculos de mult, de doamna care ar fi dat orice ca rușinosul trecut să rămână uitat. Fără să fi visat vreodată că ar fi putut aparține cuiva, Esther va afla povestea incredibilă a doamnei de gheață chiar de la ea și va descoperi, cu stupoare, că Lady Dedlock este mama de care a tot întrebat și după care a tânjit toată copilăria.

Cu personaje multe și din diferite categorii sociale, de la domni și doamne din înalta societate până la londonezi săraci cu duhul sau sărăciți de procese și văduviți de speranțe, cu peisaje descrise amplu sau amănunțit atunci când povestea pătrunde pe străduțele sau prin clădirile unei Londre mizerabile și îmbâcsite, alta decât capitala opulentă a palatelor luxoase, și cu o ușoară tentă polițistă, Casa Umbrelor are un farmec aparte, cu accent de magie și iz de predestinare. Fascinant mi s-a părut la Dickens că, deși povestea tuturor personajelor curge lent, într-un singur sens, autorul anticipează pasul următor și previne elegant cititorul, cu o idee strecurată dibace într-un gând sau într-o conversație, că peste doar câteva capitole se va întâmpla ceva. Aceste mici sugestii strecurate neobservat la momentul potrivit, ca o avertizare, întregesc romanul și îi conferă o cursivitate des întâlnită la marii scriitori, Dickens nu șochează cititorul prin nimic, nici prin personaje, nici prin acțiune, nici când spune lucrurilor pe nume luând în răspăr procedurile juridice și nici măcar atunci când transformă un personaj minor într-unul memorabil. Toți și toate, personaje descrieri și acțiuni deopotrivă, își au locul lor în roman atât de precis conturat încât, dacă ceva sau cineva ar lipsi, nu ar mai putea fi vorba despre Casa Umbrelor , ci despre un alt roman. Dincolo de povestea în sine, este fascinant de urmărit această desfășurare uriașă de literatură care pare, doar pare, o simplă poveste fantastică foarte bine scrisă.

„Era una dintre casele acelea fermecător de neregulate în care urci sau cobori trepte dintr-o camera într-alta și unde dai peste mai multe camere când credeai că le-ai văzut pe toate care sunt și în care se află din belșug o grămadă de pridvoare și coridoare și unde găsești cămăruțe intime mai vechi încă, atunci când nu te aștepți, cu ferestre cu zăbrele printre care se strecoară verdeața crescută.” (Charles Dickens, Casa Umbrelor, vol.I, p.97)

Magda Lungu, 16 august 2020

Charles Dickens – „Casa Umbrelor”

Editura Polirom, 2016, vol. I-II, 624-624 pagini

Traducere din limba engleză: Costache Popa

Tweet