John Steinbeck

⧫ Iarna vrajbei noastre

După treisprezece ani în care a fost vânzător în prăvălia ce a aparținut cândva celebrei și bogatei lui familii, Ethan Allen Hawley este trezit din somnul lui nu-mă-interesează de nemulțumirile soției care și-ar fi dorit un loc în societate și de plângerile celor doi copii adolescenți disperați după o viață cu mult mai bună decât cea oferită de veniturile modeste ale tatălui lor. Presat de nevoile celor din jur, Ethan va accepta părerea majorității și va fi dispus să facă tot ce ar fi fost necesar pentru a-și recăpăta numele și statutul social urmând ca, după atingerea țelului propus, să redevină cetățeanul principial și onest, un model de corectitudine încadrată într-un tipar de valori transmise din tată în fiu de-a lungul celor două secole de tradiții și moralitate.

Încadrat între două momente de cumpănă, primul, cel în care Ethan se trezește toruturat de o realitate pe care se chinuie să o accepte, iar cel de-al doilea în care revine la viață după un moment de slăbiciune în care a încercat să renunțe la ea, romanul urmărește dedublarea personajului principal într-un Ethan lipsit de scrupule în contradicție permanentă cu primul Ethan, cel adevărat, conștient de neajunsurile vieții, dar împăcat cu toate și mulțumit cu sine. Poate că, dacă ar fi fost împărțit în două povești de viață ale unui om cu o personalitate multiplă, romanul ar fi căpătat o tentă dramatică asociată cazurilor medicale studiate de psihologie și ar fi depășit sfera literaturii, dar așa cum a fost scris, calup, se încadrează numai bine în poveștile pe care am dori să le cunoaștem dacă nu ne-ar fi groaznic de teamă de ce am putea afla dacă întrebăm. Iar pentru a lămuri întru totul perspectiva aleasă, autorul a avertizat cititorii curioși cu o motto care rezumă extrem de bine scopul pentru care a fost scris acet roman: “Cititorii care caută să identifice personajele fictive şi locurile descrise în roman ar trebui mai degrabă să-şi examineze propriile comunităţi şi să-şi cerceteze propriile inimi, pentru că această carte vorbeşte despre o bună parte a Americii din ziua de azi”.

După o introducere ca un duș rece, vom face cunoștință cu Ethan indirect și ne vom strecura în viața lui personală, tihnită lângă o soție pe care o adora, dacă n-ar fi fost răvășită ocazional de Allen și Ellen, cei doi copii care, sensibilizați de materialismul colegilor și prietenilor, se transformaseră în doi adolescenți hotărâți să-și convingă tatăl că este în stare să le ofere tot ce își doresc. Dialogurile dintre Ethan și proprii lui copii, departe de a fi un schimb de informații utile participanților la dialog sau măcar liniștitoare, sunt presărate cu observații caustice din partea copiilor, deviate cu un umor supărător de un adult care în loc să rezolve neliniștile aduse în discuție, ia în derâdere tot ce-l nemulțumește sau nu-l interesează. Același dezinteres îl regăsim la Ethan și în dialogurile purtate cu Mary, soția pe care o divinizează, dar pe care nu se obosește să o înțeleagă. Om al hotărilor amânate până la data la care nu va mai fi nevoie de ele, Ethan Hawley, tată și soț, s-a complăcut în izolarea lui boemă antifonată cu ironie și sarcasm până în clipa în care, trezit brutal din visare, s-a simțit obligat să facă ceva concret.

Absolvent al Universității Harvard, licențiat în domeniul științelor umaniste și fost ofițer, inteligent și critic, Ethan Allen Hawley era extrem de capabil să analizeze o anumită situație din mai multe puncte de vedere, dar naiv, n-avea nici cea mai vagă idee despre minciună și corupție . Hotărât să se îmbogățească într-un timp cât mai scurt, își va înșeala și își va trăda prietenii, va obține actele unui teren pe care urma să se construiască un aeroport, va devini propietarul prăvăliei în care muncea și va fi încurajat să-și depună candidatura pentru primăria orașului în care locuia. Preocupat de noua lui viață și de planul de a sparge o bancă, pe de o parte, și chinuit de conștiința care-l avertiza că alesese un drum greșit, pe de altă parte, Ethan îl va pierde din vedere pe Allan și va afla prea târziu că propriul lui copil, în goana după bani, îi călcase pe urme. Înscris la un concurs la care urma să se prezinte cu un eseu despre America, adolescentul copiase fragmente din discursurile unor oameni politici, câștigase o mențiune și urma să fie invitat la emisiuni care i-ar fi adus o celebritate nemeritată. Neîmpăcată cu plagiatul fratelui mai mare, Ellen găsise eseul și îi avertizase pe organizatorii concursului de necinstea câștigătorului. Pus în fața unui fapt împlinit, obligat să recunoască minciuna fiului și surprins de curajul fetiței, Ethan va înțelege propriile lui greșeli, va avea un moment de rătăcire și va încerca să se sinucidă. Într-o ultimă clipă de luciditate, gândul la copila care pusese cinstea mai presus de toate îi va zădărnici planul și se va întoarce la viață cu speranța că nu e chiar totul pierdut și încă se mai poate face ceva.

Complex prin detaliile surprinse și captivant prin naturalețea dialogurilor și firescul cu care decurge acțiunea, Iarna vrajbei noastre este un roman care merită a fi citit și înțeles în toată splendoarea unicității lui, iar cele câteva personaje care nu schimbă lumea cu absolut nimic formează împreună tabloul perfect al unei societăți imperfecte în care fiecare membru depinde de un altul și îi influențează pe toți ceilalți.

„Cel care spune altora secrete sau povești trebuie să se gîndească la persoana care îl ascultă sau îl citește, căci o poveste are tot atîtea versiuni cîți cititori. Pentru ca un cititor să se simtă în largul lui, povestea trebuie să-i ofere unele puncte de contact. Numai atunci va putea să accepte miracolul.” (John Steinbeck, Iarna vrajbei noastre, p.98)

Magda Lungu, 13 iunie 2020

John Steinbeck – ”Iarna vrajbei”

1962 - Premiul Nobel pentru Literatură

Editura Polirom, 2016, 372 pagini

Traducere din limba engleză: Mihu Dragomir și Tatiana Malița

Tweet