Eowyn Ivey

⧫ Copila de zăpadă

În liniștea sălbăticiei din Alaska, un bărbat și o femeie trecuți de prima tinerețe încearcă să găsească un motiv pentru a rămâne împreună. După pierderea unicului lor copil născut fără suflare, Jack și Mabel și-au plâns durerea separat, iar anii au trecut înstrăinându-i până ce au început să uite căldura îmbrățișării celuilalt. După ani de suferință, Jack și Mabel și-au părăsit căminul și s-au mutat în Alaska cu speranța că o vor putea lua de la capăt, că vor găsi o altă viață, una nouă și, poate, mai liniștită dacă nu mai bună decât cea pe care o lăsaseră în urmă. Pe pământul înghețat și-au ridicat o casă mică, doar pentru ei doi, iar din zăpada primei ierni, într-o clipă de exaltare, au zămislit o copilă cu ochi perfecți, minunați, cu un nas micuț și buze colorate de Jack cu suc de merișor într-o nuanță delicată de roșu. Încântată de fetița de zăpadă, Mabel i-a înfășurat un fular în jurul gâtului alb, iar în vârful crenguțelor de mesteacăn i-a pus mănuși mici, de copil, împletite din lănâ moale. Mare le-a fost mirarea celor doi când, în următoarele zile, fularul și mănușile au dispărut de pe copila de zăpadă și au reapărut, fluturând vesel, pe o siluetă mică ce alerga printre copacii de la marginea pădurii.

Primul care a văzut fetița a fost Jack. Abia trezit din somn, a crezut că i se năzare, dar a doua zi Mabel a zărit în zăpadă niște urme de ghetuțe, iar în ziua următoare doi ochi albaștri, strălucitori, au apărut de nicăieri și au privit-o peste umăr o singură dată pentru ca imediat să dispară de parcă nici n-au fost. Vrăjită de limpezimea albastră care i-a răscolit sufletul, Mabel a alergat în casă, în odăița în care-și păstra cărțile din care altădată citea cu o mare plăcere. Răscolindu-le și-a amintit de povestea de dinainte de culcare pe care o auzea când era mică, seară de seară, și în care o copilă plămădită din zăpadă se transforma într-o fetiță care vedea cu iarna și dispărea primăvara. Temătoare, dar și plină de speranță i-a spus bătrânul Jack despre fetița de la marginea pădurii, apoi le-a spus și celor doi vecini cu care se împrieteniseră despre ea, dar nimeni nu a crezut în existența unui copil de opt-nouă ani care ar fi putut supraviețui singură, în pădure, în gerul crunt al unui ținut sălbatic.

Deși o zărise și el, Jack nu a spus nimic despre copila din pădure, dar a pornit să o caute și a găsit-o ascunsă într-o grotă din munte, plângându-și tatăl răpus de frig și de oboseală. Speriată ca o sălbăticiune, fetița l-a privit de la distanță pe Jack cum a săpat o groapă, a învelit și a acoperit trupul neînsuflețit al bărbatului, iar drept mulțumire, a început să-i lase la poartă un coș cu afine, un iepure, un pește sau alte mici daruri culese sau prinse de ea. Încet, încet, copila s-a apropiat de gospodăria bătrânilor, le-a spus că numele ei este Faina, dar a refuzat să rămână cu ei dispărând în pădure și apărând în câte-o seară și numai în zilele în care nu era nimeni prin preajmă. Ducându-i dorul sau bucurându-se când le călca pragul, cei doi bătrâni au început să îndrăgescă iarna, anotimpul în care Faina apărea cel mai des. An după an, fetița le-a mângâiat bătrânețile și a crescut devenind o superbă domnișoară la fel de greu de stăpânit ca atunci când era doar o copilă. La vârsta adolescenței, Faina îl va cunoaște pe Garrett, băiatul mai mic al celor doi vecini, iar dragostea lor curată și sinceră va dezlega misterul copilei pe care nu o văzuse nimeni în afara celor doi bătrâni.

Supărată că Jack nu i-a spus nimic despre mormântul săpat în pământul înghețat, Mabel îi va arunca în față bătrânului povestea auzită în pruncie despre copila de zăpadă. Amuzat de închipuirile soției, Jack va încerca să o convingă că fata lor, Faina, o domnișorică încântătoare și peste puțin timp mireasă, nu are cum să dispară ca fetița din poveste. Îndrăgostită de Garrett, mireasă și foarte curând mamă, Faina va încerca să trăiască alături de bărbatul iubit, dar, după nașterea fiului lor, va tânji după sălbăticia în care a crescut și, întocmai ca în poveste, va dispărea pentru a nu se va mai întoarce niciodată. Rămași să se îngrijească de bebelușul celor doi tineri, bătrânii își vor aminti cu drag, peste ani, de copila care le-a înseninat viețile și le-a oferit, în locul ei, cel mai prețios dar: copilul așteptat o viață întreagă. Aproape ca un basm, dar cu final fericit, Copila de zăpadă este o carte magică în care realitatea și fantezia plutesc, în pași de vals, pe gheața din Alaska anilor ’20. Ca într-o vrajă, povestea Fainei încântă, amestecul de inocență și ferocitate al fiecărui personaj provoacă, iar descrierile amănunțite ale ținutului aspru de la capătul lumii ancorează basmul într-o certitudine imposibil de ignorat.

„Fetița apărea și dispărea pe neașteptate, iar asta îl descumpănea pe Jack. Era ceva nepământean în purtarea și înfățișarea ei, în genele înghețate și privirea intensă, de-un albastru rece, în felul în care se înfiripa din pădure.” (Eowyn Ivey, Copila de zăpadă, p.99)

Magda Lungu, 08 noiembrie 2019

Eowyn Ivery – Copila de zăpadă

Editura Polirom, 2014, 260 pagini

Traducere din limba engleză: Veronica D. Niculescu

Tweet