⧫ Generalul armatei moarte
La mai bine de 20 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, un general italian este trimis în Albania pentru a găsi osemintele soldaților căzuți pe front. Misiunea primită, deși la început i se pare banală, se dovedește a fi una din cele mai solicitante din întreaga lui carieră deoarece, pe lângă terenul accidentat, clima vitregă și ostilitatea localnicilor, generalul mai are de înfruntat și proprii lui demonii
Prea tânăr când Italia a ocupat Albania, ofițerul nu a participat efectiv la lupte, dar a ascultat o mulțime de istorisiri ale soldaților care au fost pe front, au luptat și au avut norocul să se întoarcă acasă. Militar de carieră, o meserie pe care și-a ales-o pentru că i-a plăcut disciplina, ofițerul, deși ura războiul, i-ar fi plăcut să comande soldați și să obțină victorii, un paradox cu care nu și-a bătut prea mult capul, dar care i se tot amesteca printre gânduri din ziua în care a primit misiunea de a repatria osemintele soldaților morți. Încântat de însărcinarea primită, generalul a întocmit rapid un plan de acțiune și, împreună cu colonelul preot, numit de givernele celor două țări să îl însoțească, la sfârșitul lunii octombrie a zburat peste munți până în Tirana.
Entuziaști în primele săptămâni, generalul și colonelul au început să-și mai piardă din optimism cu fiecare hectar de pământ răscolit degeaba. Plecați pe teren cu noaptea în cap, înarmați cu zeci de liste cu numele soldaților în ordinele alfabetică, cei doi ofițeri se întorceau seara cu cel mult un nume în dreptul căruia era scris identificat și cu o mulțime de semne de întrebare. Răspândite pe toată linia fostului front, mormintele săpate de localnici soldaților nu avea nici chip, nici nume, iar gropile comune, puține, dar foarte adânci, învălmășeau osemintele de nu se mai puteau deosebi. În ciuda lor, vijeliile stârnite din senin și ploile reci, de toamnă, în loc să le ușureze munca, le-o îngreuna și mai tare. Iar dacă adăugăm oboselii și urâtului, disprețul fățiș al localnicilor și vorbele grele, aruncate în urma lor, avem tabloul complet al unei misiuni imposibile pe care doi oameni, un general și un colonel, au dus-o până la capăt, în două etape desfășurate de-a lungul a doi ani cumpliți de grei, care li s-au părut interminabili.
Arogant și foarte sigur pe el la începutul misiunii, generalul armatei moarte a fost nevoit să facă față un provocări la care nu s-a așteptat. Sensibilizați de televiziuni și ziare, rudele soldaților căzuți pe front au dat buzna în casa lui cu lacrimi și recompense, sperând că rugămințile lor fierbinți vor grăbi repatrierea fiilor și soților dispăruți cu 20 de ani în urmă. Răbdător cu primele familii, generalul s-a simțit copleșit de numărul solicitărilor primite, iar când a ajuns în Albania și a înțeles ce înseamnă o asemenea misiune, aproape că și-a ieșit din minți. Supărat de primirea rece a albanezilor, uimit de grupul de militari germani trimiși și ei să caute soldații armatei lor, cu alte liste tipărite, însoțite de rugăminți în altă limbă, dar la fel de fierbinți, generalul s-a convins că într-un război nu există învingători, ci numai învinși, și că el, ditamai ofițerul, nu e decât un om, cu bune și cu rele, egal cu oricare altul, militar sau civil, în fața morții.
Într-un moment de disperare, generalul va ignora sfaturile colonelului preot de a nu încerca să se apropie de localnici și va participa la o nuntă tradițională albaneză unde va simți toată ura unui popor mic, aprig, bântuit de fantomele trecutului și neiertător cu urmașii foștilor soldați. Lăsând deoparte uniforma și orgoliul, generalul se va simți mic, aproape un nimic, umbra unui om incapabil să se întoarcă acasă cu tot efectivul unei armate moarte și va încerca o soluție de compromis, - să înlocuiască nume și să schimbe sacii cu oseminte -, care nu-i va face cinste, dar îl va lămuri pe colonelul preot de caracterul meschin al colegului de arme, dispus să facă orice pentru a ieși în evidență. După doi ani de căutări, regăsiri și rătăciri pe pământ străin, cei doi ofițeri vor părăsi Albania, nerăbdători să se întoarcă acasă, apăsați de grozăviile văzute și neprieteni, separați de o prăpastie de principii.
Pentru cititorii care preferă legendele cu eroi temerari sau basmele cu nimfe gingașe, acest roman dur, incomod, de un realism tulburător, cu prostituate, dezertori, morți și morminte, va fi ca o trezire bruscă dintr-un vis la niște adevăruri care le va face părul măciucă. Puțin din istoria și ceva mai mult din tradițiile poporului albanez, detaliile despre geografia și clima Albaniei, cele două personaje remarcabile, cu transformările lor, și întreaga poveste a generalului armatei moarte, rănește, stârnește și îndeamnă la neuitare.
„Erau, odată, un general și un preot care au pornit să-și găsească norocul. Ba nu, nu pentru asta au pornit-o ei la drum, ci pentru a aduna oasele soldaților căzuți într-un război mare de tot. Au mers ei și au tot mers, trecând peste munți și câmpii, căutând și adunând oase de militar.” (Ismail Kadare, Generalul armatei moarte, p.156)
Magda Lungu, 13 aprilie 2018
Ismail Kadare – „Generalul armatei moarte”
Editura Polirom, 2011, 228 pagini
Traducere din limba albaneză de Marius Dobrescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu