⧫ Lolita
De la nuvela de 30 de pagini până la romanul care a întregit, după ce, mai întâi, a zguduit bine lumea literară a secolului al XX-lea, Lolita a trecut prin multe cumpene. Abandonată periodic de Nabokov și reluată ocazional pentru a fi rescrisă parțial sau în totalitate, povestea de dragoste indecentă a unui bărbat matur pentru o copilă de 12 ani, o capodoperă literară care a scandalizat cititorii și a uimit critica literară a vremurilor, a trecut razant, într-un moment de rătăcire al autorului, pe lângă intenția arderii irecuperabile a manuscrisului. Un gând bun sau poate îndrăzneala nebunească a autorului torturat de ideea acestui roman incredibil a desăvârșit o poveste unică, provocatoare, în care, odată intrat din curiozitate, rămâi captiv de bunăvoie.
Jocul provocator al adevărurilor incomode
Romanul începe cu Doamnelor și domnilor jurați, o formulare standard de care un avocat abil s-ar fi folosit pentru a atrage atenția, pregătindu-și astfel auditoriul pentru o pledoarie demonstrative, lungă și plictisitoare, dar, surpriză, monologul este înlocuit de o biografie din care aflăm că Humbert Humbert, personajul principal, s-a născut în data de, a învățat la școala și liceul, și a fost îndrăgostit chinuitor de eleva Annabel într-o vară fatală din care i-au rămas câteva amintiri retrăite iar și iar, timp de 25 de ani. Student, doctorand, apoi profesor de engleză la o școală de băieți, Humbert Humbert, un intellectual îndrăgostit de literatură și admirator al iubirilor adolescentine ale scriitorilor, a preferat serviciile sigure ale fetelor cu tarif deși imaginație avea suficient de multă încât să-i crească pulsul la vederea elevelor între 9 și 14 ani. Tulburat de atracția irezistibilă pe care o simțea pentru fetițele cu ghiozdane și codițe, Humbert va încerca să se stăpânească și se va căsători cu o femeie de vârsta lui, Valeria, alături de care va suferi chinurile unei căsnicii umilitoare, târâită de dragul obișnuinței până în momentul apariției unui fost colonel rus, actualmente taximetrist și amant al tinerei lui soții, de existența căruia nu ar fi aflat dacă nu ar fi primit o moștenire de câteva mii de dolari însoțită de o invitație în Statele Unite.
Extaziat de colacul de salvare aruncat unei căsnicii eșuate, Humbert îi va împărtăși Valeriei motivele bucuriei lui neașteptate, dar, surprinzător, se va lovi de hotărârea nevestei de a-l părăsi pentru un alt bărbat. Acceptând inevitabilul sfârșit, Humbert îi va transfera amantului fosta nevastă, cu tot cu obiectele necesare și cu instrucțiunile de folosire. Despărțirea de nevastă și întâlnirea cu mândrul colonel, protector, penibil, dar decis să o mute pe Valeria dintr-o casă în altă casă, este descrisă de Nabokov cu un umor incredibil care reușește să transforme absurdul într-un spectacol unic, de neratat, plin de furie, de neprevăzut și de mult umor negru. Același umor incandescent l-am regăsit și în fragmentul în care proaspăt sositul Humbert în Statele Unite va fi abandonat pe preșul casei Haze de o slujnică mult mai interesată de oalele care dădeau în clocot pe aragzul din bucătărie decât de musafirul apărut de nicăieri, pe nepusă masă. Învitat în sfârșit în casă de gazdă, doamna Haze, Humbert va asculta politicos sporovăiala nesărată a gospodinei până în clipa în care privirile i se vor lipi de Dolores, fetița de 12 ani a familiei Haze și singurul motiv pentru care Humbert va accepta să locuiască într-o cameră închiriată a unei case modeste, izolată într-o localitate în care nu se întâmpla nimic.
Subțire ca o zvârlugă, isteață și de nestăpânit, Dolores Haze (Lolita) va fi scânteia care va aprinde în tânărul Humbert o pasiune sălbatică, scandaloasă, transformată din vis în realitate după decesul doamnei Haze, mama Lolitei. Monstruos de uman, conștient că distruge o copilărie, dar incapabil să se stăpânească, Humbert se va lăsa târât într-o iubire bolnăvicioasă în care, oferind cadouri și excursii, implorând, șantajând și amenințând, va face tot ce îi va sta în putință pentru a-și păstra prețioasa comoară. La începutul relației lor, încântată de noul statut, Lolita se va complace într-o legătură greu de înțeles pentru un copil de 12 ani, dar, în timp, va realiza că ceva nu este așa cum ar fi trebuit să fie. Nevoia de a pălăvrăgeală cu copiii de vârste apropiate, absența jocurilor, lipsa timpului liber, supravegherea cerberului și obligațiile constante o vor transforma pe Lolita din copilul vesel și mereu pus pe șotii în adolescenta supusă unor reguli de acceptat, mai mereu tristă și incapabilă să se apere. Evadarea Lolitei din ghearele lui Humbert, fuga și căsătoria cu primul bărbat care-i va oferi protecție și un strop de atenție sunt mai triste decât întreaga adolescență ratată, chinuită de un adult confuz și complicat, incapabil să stabilească niște limite și să le respecte.
Tristețea apăsătoare a veseliei unui roman
Deși menține vie ideea unei legături interzise, romanul nu are nici cuvinte vulgare, nici scene erotice explicite. Este extrem de sugestiv, ghiduș atât cât să îndulcească amăreala adevărurilor incomode, foarte bine scris și atât de plin de trăiri încât, dacă am putea face abstracție de vârsta copilei, Lolita ar fi o splendidă poveste de dragoste, neideală, dar umană și încărcată de sentimente puternice și contradictorii. Sensibil și profund, fantastic și teribil, romanul curge, atrage, stârnește simțurile și trimite imaginația în zone neexplorate suficient înainte de apariția acestei capodopere.
„După câte îmi amintesc, pulsația originară a inspirației a fost produsă oarecum de un foileton despre o maimuță de la Jardin des Plantes care, după câteva luni de insistențe depuse de un om de știință, a produs primul desen realizat vreodată de un animal: sărmana creatură a schițat gratiile cuștii unde stătea închisă.” (Vladimir Nabokov)
Magda Lungu, 06 ianuarie 2018
Vladimir Nabokov – „Lolita”
Editura Polirom, 2011, 324 pagini
Traducere din limba engleză de Horia Florian Popescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu