Simona Antonescu

⧫ Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos

În toamna anului în care Carpații au frânt zborul păsării de metal ridicată de românul Aurel Vlaicu de la pământ și purtată spre cer, o altă pasăre măiastră s-a născut pentru a face cunoscut lumii un altfel de dor. Maria Tănase, cea care s-a născut pentru cântec, s-a ridicat dintr-odată ca o străfulgerare, a scos din oameni lacrima și durerea și a rămas în inimile celor care i-au ascultat glasul, cea mai iubită.

Copila cea mai mică a florarului Ion Tănase, Maria s-a născut în mahalaua Cărămidarilor și a crescut printre oameni și flori mocnind în suflet dorința de a cunoaște zborul spre acel înalt pe care-l simțea că-i aparține. Prea mică pentru a înțelege rosturile lumii, Maria a încântat întâi florile din grădina de acasă și copii mahalalei care opreau jocul să o asculte, apoi colegele de clasă uimite de vocea ei aparte, iar mai târziu, mușterii Bufetului de 7 lei unde a fost nevoită să muncească după ce Ion Tănase a retras-o în ultimul an de la școală din cauza lipsurilor și a sărăciei. Deși cântăreața familiei Tănase era Aurelia, sora mai mare, Maria cânta de drag și reușea să ajungă cu cântecul ei la dureri omenești peste care vocea caldă și îmblânzitoare a Aureliei plutea, nevindecătoare.

Mare i-a fost mirarea copilei de cincicprezece ani când tatăl ei, florarul, a înscris-o la concursul Miss România 1928 gândindu-se că un premiu îi va putea oferi Mariei scena pe care el nu avea cum să i-o cumpere. Acolo sus, în fața primului public, Maria și-a interpretat rolul cum a știut ea mai bine, dar cântecul ei naiv n-a reușit să convingă. Respinsă din cauza gleznelor prea groase pentru că altă scuză nu s-a găsit, Maria s-a mâhnit, dar nu s-a dat bătută. Întoarsă acasă, a simțit că nu mai aparține mahalalei, iar peste câțiva ani s-a prezentat la o preselecție a Teatrului de Revistă Constantin Tănase. Îndrăzneață și sigură pe ea, Maria l-a impresionat pe celebrul director al Cărăbușului îndeajuns de mult încât să o așeze în rând cu balerinele alese pentru spectacol. Încântată la început de ideea de teatru, Maria a văzut negru în fața ochilor atunci când constumiera i-a cerut să își scoată rochița și să îmbrace pentru repetiție o costumație din pene și paiete. Mândră și netemătoare, copilița subțire ca un lujer l-a înfruntat pe marele Constantin Tănase la el acasă spunându-i firesc, dar ferm, că ea a venit la teatru să cânte, nicidecum să încânte, iar în condițiile cerute, oferta ei se anulează.

Amuzat de răzvrătirea bobocului de fată care striga la el de jos în sus, marele actor a ascultat răbdător o tornadă de motive neconvingătoare, a zâmbit înțelegător anilor ei tineri, apoi a concediat-o, tot zâmbind, recunoscând peste ani că a fost prima și ultima lui dată când n-a recunoscut imensul talent al unei voci în formare. Dezamăgită de povestea neterminată, Maria va închide hotărât ușa teatrului, dar în urma ei, regizorul și gazetarul Sandu Eliad îi va deschide o poartă pe care o va invita, galant, să intre. Rămasă fără casă, masă și cu speranțele flenduri, Maria va accepta găzduirea și bunătatea jurnalistului și va cunoaște în casa lui toată boema bucureșteană a culturii acelor vremuri, pe care o va uimi cu recitaluri improvizate, alcătuite din cântece învățate în mahalaua Cărămidarilor și interpretate cum numai ea o putea face. Impresionat de vocea și talentul tinerei, Sandu Eliad o va recomanda pe Maria Tănase profesorului Harry Brauner, un împătimit al folclorului și un culegător de cântece autentice românești, pe care le aduna de prin sate în verile în care străbătea țara în lung și în lat.

Întâlnirea Mariei Tănase cu Harry Brauner a fost începutul unei cariere artistice care a plecat din sufrageria profesorului, s-a oprit pentru înregistrări în studiourile „Columbia”, după care a intrat în toate casele ascultătorilor de radio și a rămas în sufletele românilor contemporani cu vocea inegalabilei Maria Tănase. Modestă și muncitoare, chiar și după ce studioul va înregistra vânzări record, Maria Tănase nu va uita niciodată mahalaua Bucureștilor și va cânta prin cârciumi, pe scenele improvizate sau în teatrele din țară și din capitalele lumii, Paris, Viena, Istanbul, New York, cu dor nestins de acasă amestecat cu durerea crâncenă a prăbușirii după înălțarea simțită în brațele sculptorului Brâncuși. Neica al ei, prima, ultima și unica iubire pe care a ocrotit-o cu sfințenie tot restul vieții, Constantin Brâncuși, singurul bărbat care i-a amestecat Mariei gândurile și i-a limpezit simțurile, la capăt de drum când viața le-a încrucișat pașii, artist ca și ea, dar ars de dorul altui zbor, a iubit-o pe Maria Tănase în Orașul Luminilor și atât, lăsându-i ei libertatea de a alege între a fi femeia unui singur bărbat sau Pasărea Măiastră a întregii lumi.

După trei zile de poveste, ascunse de ochii lumii în atelierul sculptorului Constantin Brâncuși, Maria Tănase se va întoarce în România împărțindu-și destinul în două: întâmplările de dinainte de Brâncuși și restul vieții în care va învăța cum să respire fără dragostea lui. Mult mai înțeleaptă și mai tolerantă după pierderea necuprinsului unei iubiri, Maria Tănase se va dedica muzicii de petrecere sau de alean, va supraviețui unui război care îi va interzice cântecul, va reintra în casele ascultătorilor de radio după terminarea dezastrului, se va stinge iubindu-l obsedant pe Brâncuși și va lăsa în urmă înregistrări ale unei voci uluitoare care străpunge ziduri sau măști și șerpuiește până în locul în care memoria nici nu vrea să uite, nici nu îndrăznește să-și amintească.

„Lucrurile mari se văd mult mai bine dacă când te îndepărtezi de ele, astfel ca ochii să le poată cuprinde cu totul și mintea să le judece în deplină cunoștință de cauză. La fel se petrec lucrurile și cu întâmplările mari, grele ale vieții.” (Simona Antonescu, Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos, p.29)

Magda Lungu, 07 ianuarie 2024

Simona Antonescu – „Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos”

Editura Polirom, 2019, 192 pagini

———— ❖———————————————

POLIROM, colecția ⊰ «Biografii romanțate»

———— ❖———————————————

Tweet