Val Mănescu

⧫ Ochiul fără pleoape

Colecția de poeme boeme Ochiul fără pleoape cuprinde un mănunchi de poezii fanteziste în care metafora vedetă este revelația, acel moment special al întâlnirii cu un răspuns îndelung căutat sau al descoperirii unui secret bine păzit. Orașul soarbe spiritul planetei pe repede-nainte / fără să știm că aromele lui îmbietoare / ne atrag înspre peștera unde / fără lanterna iluziei / lesne te poți rătăci pentru o sută de ani / prin subsolul betonat / al teatrului municipal tencuit cu iluzii .

Liber în aparență, dar rob în realitate al unei viziuni primite misterios, fulgerător și definitv, poetul nu vede în lucruri zeci de mii de variante din care își poate alege câteva, ci o singură formă, esența, cea care i s-a relevat numai lui, nevăzută celorlalți, și care îl chinuie provocându-i un somn agitat sau insomnii până când reușește să o „traducă” integral, într-un poem. Conduceam pe nemestecate / cu pedala-n podea / spre amurgul din orizont / să se termine repede / șoseaua și viața / să ating capătul lumii / înfrățit cu marginea iadului / să fiu mereu deasupra lumânării / într/un exercițiu abil / pentru ziua de naștere.

Și mai mult decât atât, generos și inspirat cum îl știm, poetul ne împrumută și nouă ochiul său lăuntric pentru a putea privi prin el, lumea. Trenul întârzia mereu cu indiferența / melcului care știe unde vrea să ajungă / deși totul a devenit mai derizoriu decât / păpădia răsărită din piatră // nu contează viteza / important e să ajungi la țintă / în timpul vieții ăsteia peticite / cu războaie și riscuri seismice. Sau Poate odată ne oprim din goana asta / undeva / unde nu-i nici drum nici cale ferată // să-ți vină ideea să dispari / onctuos / nicăieri / pentru o noapte măcar / cu umbra noastră de la lumina țigării.

Contemplativ și însetat de cunoaștere, Val Mănescu a avut parte de multe revelații. Nu doar despre stări și lucruri, ci și despre ființe, oameni speciali care l-au impresionat cu viziunile sau cu arta lor. În ultima toamnă / înghesuit între / Steinbeck Shakespeare Marquez Dostoievski și alții / românul Stănescu stătea cu capul în jos / lângă o sticlă de țuică și zâmbea / minunându-se cum / cădea printre pietre o frunză de prun / clătinându-se // am scos dopul și l-am întors / cu picioarele pe pământ / în bibliotecă // nimic nu mai e cum era / bătrâne / începu să cânte nichita / și-i curgea sângele printre rânduri / după ce cu inima spărsese miezul de noapte.

Fermecătoare prin metaforele puternice, atent construite, portar la rafinăria de poezie, mereu surprinzătoare prin tematică, arma sofisticată a iubirii, și ingenioasă prin abordare, îmi fac o groapă / și mă bag în ea la răcoare, poezia lui Val Mănescu uimește prin realismul ei veridic și sofisticat. Chiar dacă este în răspăr cu romantismul oniric care minimalizează rațiunea și luciditatea, fiecare poem debordează de sensibilitate, imaginație și fantezie creatoare.

Magda Lungu, 15 septembrie 2023

Val Mănescu – „Ochiul fără pleoape”

Editura Junimea, Iași, 2018, 74 pagini

———— ❖———————————————

Serie de autor ⊰ «Val MĂNESCU»

———— ❖———————————————

Tweet