Gustave Flaubert

⧫ Doamna Bovary

Crescută la mănăstire și educată la pension, visătoare și cu o sensibilitate aparte, Emma Rouault, îndrăgostită de iubirea ideală din romanele de dragoste citite pe ascuns, trăiește în realitatea unei căsnicii un coșmar pe care și l-ar fi dorit un basm cu prinți și prințese. Modest și muncitor, dar lipsit de ambiții care i-ar fi adus averi fabuloase sau recunoașteri în cercuri înalte, Charles Bovary, bărbatul mulțumit cu o carieră modestă și o soție la care nici nu visase, asistă la prăbușirea superbei făpturi, incapabil să înțeleagă o nefericire de care nu se făcuse vinovat.

Crescut și educat într-o familie modestă, medicul Charles Bovary a cunoscut-o pe Emma în casa unui pacient de vreo cincizeci de ani, cu ochi albaștri și piciorul rupt, unul dintre cei mai înstăriți gospodari din sat și tatăl unei domnișoare care nu se încadra în decorul unei ferme de țară. Rafinată și delicată, Emma, o apariție misterioasă ce radia feminitate, i-a îmbătat simțurile tânărului medic plictisit de o viață monotonă alături de o nevastă cicălitoare și plictisitoare cu care s-a însurat la îndemnul mamei și doar pentru a intra în rândul lumii. Încercând să atingă infinitul cu un deget, Charles Bovary s-a înființat a doua zi la ferma Rouault, apoi vizitele au devenit din ce în ce mai dese și mai prelungi, depășind nejustificat timpul necesar unui consult medical de rutină.

Rămas văduv și neconsolat după dispariția fulgerătoare a soției alături de care a fost nevoit să trăiască paisprezece luni, Charles Bovary își va plânge tristețea pe toată perioada doliului obligatoriu, după care, încurajat de vorbele aducătoare de speranță ale moșului Rouault, își va împleti destinul cu cel al Emmei, domnișoara care îi invadase toate gândurile din clipa în care îl privise limpede cu cei mai frumoși ochi căprui văzuți vreodată. Măritată cu Charles din curiozitate, Emma Bovary își va însoți bărbatul în noua lor viață fără euforia cuvenită unui eveniment dorit ca o recunoaștere a unor sentimente puternice și așteptat de o îndrăgostită cu sufletul la gură. Fascinat de frumusețea și eleganța femeii adorate și mulțumit că a căpătat trofeul nesperat, Charles va scăpa din vedere micile absențe care vor duce la o evadare totală.

După primele luni de căsnicie în care va încerca să schimbe sărăcăcioasa casă a medicului într-un cămin elegant, plictisită de veșnicile discuții cu soacra și iritată de lipsa banilor care nu-i permiteau luxul mult visat, Emma se va simți din ce în ce mai nefericită și-l va considera pe Charles cauza acestei nefericiri. Disperată după un lux inaccesibil și o atenție care considera că i s-ar fi cuvenit, Emma îl va înșela pe Charles cu primul seducător, maestru al cuvintelor dulci și înșelătoare, va învăța să mintă pentru a-și ascunde legătura cu următorul amant, îl va ruina cheltuind iar în final, dezamăgită de amanți și strivită de datorii va renunța să lupte pentru o viață reală, cu totul altfel decât cea imaginată. Fără să știe sau măcar să bănuiască ce se ascunde în spatele veșnicelor nemulțumiri ale soției, Charles Bovary o va iubi pe Emma la fel de mult ca-n prima zi și va încerca să o salveze de ea însăși chiar și atunci când nu mai avea nimic de salvat.

Povestea în sine, o nefericire alimentată de iluzii și o căsnicie ratată dintr-o nepotrivire evidentă a celor doi parteneri, este banală raportată la un timp prezent în care adulterul este privit cu îngăduință și tratat ca un subiect oarecare. Dar, dacă ne gândim că romanul a fost scris și publicat într-o Franță care i-a intentat proces autorului pentru obscenitate, atunci romanul devine din banal, senzațional. Remarcabil este din alt motiv: prezent în poveste deși nu-și face simțită prezența, descriind extazul cu precizie și disperarea cu detașare, fără a lua în derâdere emoțiile și fără a moraliza o burghezie clișeică, romanul fascinează prin precizia cu care Flaubert s-a folosit de personaje pentru a-și susține ideea adulterului, acel adevăr de netăgăduit din spatele literaturii ficționale.

„Nimic nu egalase încă insipida monotonie a acelor zile atât de goale și de asemănătoare între ele, încât deveneau aproape plăcute tocmai prin excesul lor de platitudine și de monotonie.” (Gustave Flaubert, Doamna Bovary, p.287)

Magda Lungu, 26 septembrie 2020

Gustave Flaubert – „Doamna Bovary”

Editura Polirom, 2017, 464 pagini

Traducere din limba franceză (după manuscrisul definitiv): D.T. Sarafoff

Tweet